Trei proiecte de modernizare a iluminatului public stradal, la Timișoara
Primăria Timișoara anunță că modernizează iluminatul public pe 64 de străzi, urmând să fie schimbate aproape 2.800 de aparate de iluminat stradal cu lămpi LED întinse.
Proiectul care cuprinde documentația de avizare a lucrărilor de intervenție a primit avizul Comisiei Tehnico-Economice al Primăriei Municipiului Timișoara și urmează să fie supus aprobării Consiliului Local.
Cel mai mare proiect, în valoare de peste 14 milioane de lei, se întinde în multe zone din oraș unde există un consum mare de energie.
Străzile vizate sunt: 1 Decembrie, 20 Decembrie 1989, 3 August 1918, Acad. Alexandru Borza, Amurgului, Andrei Șaguna, Aristide Demetriade (segment Diviza 9 Cavalerie – Avram Imbroane), Aurel Cosma, Budai Deleanu, C.D. Loga, Calea Martirilor (segment Lidia – Arieș), Camil Petrescu, Carol Telbisz, Cicio Pop, Cloșca, Colonel Enescu, Corneliu Coposu, Dacilor, Dâmbovița, Dimitrie Cantemir, Divizia 9 Cavalerie, Dr. Iosif Nemoianu, Dr. Liviu Gabor, Dr. Nicolae Paulescu, Eroilor de la Tisa, Gheorghe Adam, Gheorghe Andrasiu, Gheorghe Lazăr (segment Gheorghe Dima – Cetății), I. C. Brătianu, Hector, I. C. Brătianu, Iepurelui, J.H. Pestalozzi, Janos Bolyai, Liviu Rebreanu (segment Calea Șagului – Calea Martirilor), Ludwig van Beethoven, Martin Luther, Martir Leontina Banciu, Michelangelo, Mihai Eminescu, Mihail Kogâlniceanu, Miresei, Nikolaus Lenau (parcare), Ovidiu Balea, Panait Istrati, Paris, Patriarh Miron Cristea, Piața I.C. Brătianu, Piatra Craiului, Pod Dacilor, Proclamația de la Timișoara, Piața Badea Cârțan, Rene Brasey, Revoluției 1989, Stântul Ioan, Sivliu Bejan, Simion Bărnuțiu, Splaiul Nistrului – Galațim Ștefan cel Mare (parțial), St. O Iosif, Take Ionescu, Traian Grozăvescu, Vasile Pârvan.
Alte două proiecte mai mici vizează o parcare în Calea Buziașului – str. Siemens, în valoare de 1,3 milioane de lei și altul pe str. Drubeta – Iosif Sârbu, în valoare de 560.000 de lei.
Sistemul va funcționa prin telegestiune și va putea fi controlată intensitatea luminoasă pentru mai multe artere principale și străzi conexe.
În urma schimbării, sunt estimate reduceri de consum de aproximativ 73% și echivalentul a 455 de tone de emisii CO2.
Articol de Radio Timișoara, 30 iunie 2022, 15:30