Ascultă Radio România Timișoara Live • PROMO REVELATII JAZZ 2024

Turnul din Pisa are rival în judeţul Arad!

Nu este înclinat precum celebra construcție din orașul italian, dar este o curiozitate pentru cei care-l văd, pentru că arată cu totul neobișnuit.

Foto: aradon.ro

Articol de Mihai Junea, 18 iulie 2016, 11:01

aradon.ro

aradon.ro

Turnul de apă din satul Răpsig are bazinul la sol, nu în vârf, așa cum ar fi trebuit. Asta pentru că de mai bine de două decenii construcția a fost abandonată, iar pe seama ei se fac acum glume, fiind asemănată de unii localnici sau trecători cu Turnul din Pisa, cea mai celebră clădire înclinată din lume.

Localnicii din Răpsig nu au primit niciodată explicații pentru abandonarea lucrărilor, astfel că își dau cu părerea, majoritatea considerând că a fost vorba de o greșeală de proiectare. „Muncitorii au turnat bazinul la sol şi apoi şi-au dat seama că nu au cum să-l ridice în vârf şi să-l prindă. N-au avut ce face și au abandonat turnul”, ne-a spus un bătrân al satului. Altul e convins că „ar fi nevoie de puterea a şapte avioane MIG pentru a ridica de la sol bazinul”.

Ce-i drept, bazinul din beton armat nu e deloc ușor, cântărind peste 30 de tone. Totuși, reprezentanții Primăriei Bocsig, de care aparține satul, cred că ajung două macarale. Bazinul trebuie ridicat în vârf, la înălțimea de 18 metri, și prins în armăturile turnului, după care se va turna betonul de fixare. Problema este că nimeni nu știe când se va întâmpla asta.

Viceprimarul comunei, Teodor Iercan, ne-a declarat că această construcție aparține Companiei de Apă Arad, care a tot promis în ultimii ani că o va finaliza. De altfel, în 2014 erau alocați 275.000 de lei pentru lucrări, dar nu s-a întâmplat nimic de atunci.

Conform reprezentanților Primăriei Bocsig, turnul a fost abandonat după ce firma care a primit contractul a început să aibă probleme financiare și a cerut o sumă mai mare pentru a continua lucrările, decât era stabilit inițial. Pentru că nu s-a ajuns la o înțelegere, muncitorii au fost retrași, iar turnul a devenit o curiozitate pentru oricine îl vede.

Administrația locală speră că turnul va fi finalizat, pentru că pe timp de vară sunt probleme cu presiunea la robinetele localnicilor din Răpsig, unde apa ajunge pompată din Bocsig. Pompele consumă foarte multă energie, iar existenţa turnului ar asigura presiunea necesară la un cost mult mai mic.(sursă: aradon.ro)

 

Administrație & politică luni, 21 aprilie 2025, 20:46

Ilie Bolojan i-a înmânat Ordinul „Steaua României” deputatului Ovidiu Ganț la Timișoara

Deputatul Ovidiu Ganț, reprezentantul minorității germane în Parlamentul României, a primit Ordinul Național „Steaua României” în grad de...

Ilie Bolojan i-a înmânat Ordinul „Steaua României” deputatului Ovidiu Ganț la Timișoara
Administrație & politică vineri, 18 aprilie 2025, 15:38

Avans pe șantierul noului drum de legătură cu autostrada A1 în Timiș

Lucrările la noul drum de legătură cu autostrada A1, cu o lungime de 9.2 kilometri, au continuat, în ultima perioadă. Pe unele sectoare ale...

Avans pe șantierul noului drum de legătură cu autostrada A1 în Timiș
Administrație & politică vineri, 18 aprilie 2025, 13:09

Slujba de Înviere lângă biserica distrusă de incendiu de la Muzeul Satului Bănățean

Slujba de Înviere de la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara va fi oficiată lângă Biserica de la Topla, afectată de incendiu. Biserica...

Slujba de Înviere lângă biserica distrusă de incendiu de la Muzeul Satului Bănățean
Administrație & politică joi, 17 aprilie 2025, 19:29

Prefectul de Hunedoara despre barajul Valea de Peşti: Nu se pune problema ca populaţia să fie în pericol

Barajul de la Valea de Peşti este în siguranţă și populaţia nu este în pericol, dă asigurări prefectul judeţului Hunedoara. Constantin...

Prefectul de Hunedoara despre barajul Valea de Peşti: Nu se pune problema ca populaţia să fie în pericol
Administrație & politică joi, 17 aprilie 2025, 11:27

Primăria Timișoara cere despăgubiri lucrările neterminate de la Turnul de Apă

Primăria Timişoara va solicita daune-interese de peste 2,22 milioane de lei de la asocierea de firme care a obținut initial proiectul de...

Primăria Timișoara cere despăgubiri lucrările neterminate de la Turnul de Apă
Administrație & politică joi, 17 aprilie 2025, 10:31

Structura de rezistență de pe Clisura Dunării a fost finalizată

Lucrările la structura de rezistență de tip polată de pe DN 57, Clisura Dunării, s-au încheiat. În prezent, constructorul montează...

Structura de rezistență de pe Clisura Dunării a fost finalizată
Administrație & politică marți, 15 aprilie 2025, 20:54

Juridic | Răspundere minor pentru violențe

Bine v-am regăsit dragi ascultători în cadrul unei noi ediții a rubricii noastre juridice. Astăzi avem o întrebare primită prin e-mail din...

Juridic | Răspundere minor pentru violențe
Administrație & politică marți, 15 aprilie 2025, 18:01

Camere închiriate muncitorilor și un salon de masaj în internatul Colegiului Tehnic de Vest

Inspectoratul Școlar Timiș a demarat o anchetă la Colegiul Tehnic de Vest din Timișoara. Instituția s-a s-a autosesizat în urma imaginilor...

Camere închiriate muncitorilor și un salon de masaj în internatul Colegiului Tehnic de Vest