Un cartier din Oradea, încălzit cu apă geotermală. Au început lucrările la foraj
Articol de Radio Timișoara, 22 aprilie 2023, 12:18
La Oradea a început operațiunea de săpare cu sonda care va extrage apa geotermală pentru încălzirea cartierului Nufărul 1.
Lucrările vor dura aproximativ două săptămâni, după care, vreme de trei luni, se vor face teste și probe de producție a forajului – anunță primarul Florin Birta.
Investiția din cartierul Nufărul 1 asigură tranziția spre un sistem de încălzire și preparare a apei calde ce se bazează pe energia din apa geotermală extrasă din zăcământul aflat în subteranul orașului, mai arată primarul Birta.
Beneficiari sunt aproximativ 13.500 locuitori ai cartierului Nufărul 1, respectiv peste 6.200 de apartamente, instituții publice și agenți economici care au spații comerciale la parterul blocurilor din cartier. Investiția se apropie de 90 de milioane de lei, fără TVA.