Un drum care deservește mii de arădeni va intra în șantier
Drumul judeţean care leagă Aradul de Timiş este tot mai aproape de a fi reabilitat. Consiliul Judeţean Arad a semnat proiectul tehnic pentru drumul Sânpetru-limită judeţ Timiş (spre Gelu). Vicepreşedintele instituţiei, Sergiu Bîlcea, susţine că, după realizarea acestuia, lucrarea va fi scoasă la licitaţie. Termenul de finalizare a documentaţiei tehnice este de patru luni.
Articol de Radio Timișoara, 22 martie 2018, 13:18
Proiectul de modernizare a tronsonului de drum menţionat are o valoare de 15 milioane de lei, din care contribuţia Consiliului Judeţean este de circa 300.000 lei şi constă în modernizarea a aproximativ 7 kilometri de drum.
Beneficiari direcţi vor fi 6.200 de arădeni, dar numărul arădenilor care vor folosi acest drum este mult mai mare, pentru că acest tronson întregeşte legătura dintre Pecica şi judeţul Timiş, peste Mureş.
Autorităţile mai spun că prin modernizarea drumului nu urmăresc doar dezvoltarea reţelei rutiere judeţene, ci şi asigurarea unei mobilităţi mai mari a investitorilor, a forţei de muncă, dezvoltarea turismului şi serviciilor în zonă, având ca finalitate creşterea calităţii vieţii.