Un procuror din Arad candidează pentru funcția de adjunct al DNA
Un procuror din Arad şi-a depus dosarul pentru ocuparea funcţiei de procuror şef adjunct al DNA.
Articol de Radio Timișoara, 2 septembrie 2021, 18:09
Ministerul Justiţiei a anunţat că a fost finalizată selecţia dosarelor celor care vizează posturi de conducere la Parchetul General, DIICOT şi DNA.
Printre aceştia se numără şi Codrin Gavra, al cărui dosar a fost acceptat şi care doreşte să ocupe, definitiv, postul de procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Gavra se afla deja pe această poziţie încă din primăvara anului trecut, dar atunci a ajuns procuror şef adjunct în urma unei delegări.
Numirea șefilor parchetelor ar putea fi amânată din cauza situației guvernamentale. Vă amintim, președintele Klaus Iohannisa semnat astăzi decretul de revocare a ministrului Justiţiei, Stelian Ion, dar şi decretul de desemnare a ministrului de Interne, Lucian Bode, drept ministru interimar al Justiţiei.