Unul dintre cele mai degradate drumuri județene din Arad este refăcut
Continuă lucrările de reabilitare la drumul judeţean Târnova-Tauţ, catalogat de autorităţile judeţene din Arad drept “cel mai degradat din judeţ”.
Articol de Radio Timișoara, 14 noiembrie 2019, 17:04 / actualizat: 15 noiembrie 2019, 7:29
“Astăzi a început turnarea primului strat de asfalt. Putem spune că munca noastră dă roade, pentru că, așa cum am mai afirmat, ne dorim lucrări finalizate şi drumuri de calitate”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea.
Drumul județean Târnova – Tauț, în lungime de 9,1 km, este refăcut din fondurile proprii ale CJ Arad. E vorba despre un drum de legătură între cele două comune, care au o populaţie cumulată decirca 8.000 de locuitori.
Lucrările, care sunt în valoare de circa 10 milioane de lei, ar trebui să fie gata în prima parte a anului 2020.
Totuși, cei mai mulți arădeni consideră că cel mai degradat drum din județ este Arad-Șiria. Şi acesta va fi reabilitat cu fonduri europene, însă începerea lucrărilor este blocată de contestațiile depuse la licitație.