Veşti bune pentru proiectul pasajului Solventul din Timişoara
Primăria Timişoara primeşte veşti bune pentru proiectul viitorului pasaj din zona Solventul din oraşul de pe Bega. Este vorba despre viitorul pasaj Solventul are să facă legătura între cartierele Ronaț, respectiv Blașcovici și Iosefin.
Articol de Radio Timișoara, 16 ianuarie 2018, 14:01
Blocat din cauza unor probleme birocratice, proiectul pasajului Solventul poate demara după ce proprietarii unui teren privat din zonă au achitat la Finanțe datoriile pe care le aveau, sechestrul pus pe imobile putând fi astfel ridicat. Potrivit primarului Nicolae Robu, rezolvarea problemelor birocratice de la Solventul este acum o simplă formalitate:
“Proprietarii domeniului Solventul vor putea să îşi onoreze promisiunea făcută faţă de noi de a ne facilita realizarea în condiţii de optim a pasajului Solventul cu sensul giratoriu conex, cu podul peste Bega conex, cu toată amenajarea complexă pe care o vom face în zonă”, a declarat Nicolae Robu.
Primarul Nicolae Robu a declarat că odată cu finalizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, poate fi organizată licitația pentru construirea pasajului.
Proiectul prevede trecerea pe sub nouă linii de cale ferată, în subteran, a prelungirii Căii Bogdăneştilor, împreună cu liniile de tramvai, până la intersecţia cu strada Gării, care va fi modernizată în cadrul unui alt proiect. Proiectul de circa 30 de milioane de euro ar urma să fie finanţat din fonduri europene.