Vremea nefavorabilă a împiedicat deschiderea circulaţiei prin pasajul Jiul pe cinci benzi, explică primarul Timişoarei
Deschiderea circulaţiei prin pasajul Jiul, pe toate cele cinci benzi, la sfârşitul lunii septembrie nu a fost posibilă din cauza condiţiilor meteo, explică primarul Nicolae Robu. Potrivit edilului, lucrarea va fi terminată, oricum înainte de termenul stabilit initial, care poate fi prelungit, dacă vremea este nefavorabilă.
Articol de Radio Timișoara, 3 octombrie 2017, 14:49
“Nimeni nu poate anticipa la o lucrare cât o să ţină iarna, cât o să fie ploi şi condiţii meteo la care legea nu te lasă să lucrezi, să faci anumite operaţii tehnologice în construcţii. E atât de simplu, am explicat de multe ori”, a spus astăzi Nicolae Robu.
Potrivit primarului Timişoarei, la Pasajul Jiul se pregăteşte terenul pentru turnarea betonului de la fundaţia benzilor care nu au fost puse în circulaţie, deschiderea circulaţiei pe toate cele cinci benzi fiind estimată în câteva săptămâni.