Zeci de firme vor să participe la Târgul de Crăciun de la Timișoara
Articol de Radio Timișoara, 31 octombrie 2018, 06:00
Zeci de producători și comercianți sunt interesați să participe la Târgul de Crăciun din centrul Timișoarei.
Conform autorităților locale, până acum s-au înscris peste 90 de producători și comercianți de produse tradiționale. După depunerea dosarelor, acestea vor fi analizate, iar firmele așteaptă verdictul comisiei, spune viceprimarul Dan Diaconu.
Au fost depuse 96 de dosare ale comercianților. Urmează ca, în decurs de două săptămâni, ca procesul de selecție a acestor dosare să aibă loc. În aceste dosare există și poze ale produselor și o descriere a produselor care urmează să fie comercializate de cei ce s-au înscris”, spune Dan Diaconu.
Viceprimarul Timișoarei precizează că membrii comisiei vor elimina produsele care nu sunt corespunzătoare evenimentului.
Târgul de Crăciun va avea loc în Piaţa Victoriei din Timişoara, în perioada 1 decembrie 2018 – 6 ianuarie 2019.