Comedia muzicală „My Fair Lady”, la Opera Română Timişoara
6 ianuarie 2023 @ 19:00 –
Este cel mai cunoscut musical al secolului XX, o comedie muzicală inspirată de mitul lui Pygmalion bazată pe libretul operetei compusă de Frederick Loewe şi piesa lui G. B. Shaw.
Articol de Dana Florea, 6 ianuarie 2023, 19:00
„My Fair Lady”, cel mai cunoscut musical al secolului XX, o comedie muzicală inspirată de mitul lui Pygmalion bazată pe libretul operetei compusă de Frederick Loewe şi piesa lui G. B. Shaw, va putea fi urmărit pe scena Operei Române Timișoara vineri, 6 ianuarie 2023, de la ora 19.00.
Conducerea muzicală: MIHAELA SILVIA ROȘCA (invitată)
Un profesor de fonetică se îndrăgosteşte de îndaratnica sa elevă: o florăreasa, pe care o transformă dintr-o femeie simplă, lipsită de educaţie, într-o adevărată doamnă.
Eliza Doolittle, este o tanără care îşi câştigă existenţa vânzând flori pe stradă. Accentul stricat şi pronunţia defectuoasă a fetei atrage atenţia unui trecător – profesorul de fonetică Henry Higgins, un lingvist cunoscut. Increzător în metodele sale, Higgins se laudă că poate să facă, la nivelul vocabularului, ca Eliza sa pară ducesă. Eliza ajunge la casa profesorului, dorind sa înveţe, şi devine subiectul unui pariu între Higgins şi prietenul sau Pickering. În şase luni fata trebuie să apară la Balul Ambasadei aşa că, imediat, este supusă la epuizante exerciţii fonetice zilnice. Ca răsplată pentru reuşita neaşteptată asupra câtorva fraze elementare, Eliza este prezentată aristocraţiei la cursele de cai unde face impresie prin eleganţă, dar si prin relatări nelalocul lor. În urma balului, la care prezenţa Elizei stârneşte admiraţie si curiozitate, pariul este câştigat – dar Higgins îşi dă seama de importanţa pe care a căpătat-o această fată in viaţa lui.
Premiera mondială a avut loc la 15 martie 1956, la Mark Helinger Theatre din New York.
La Opera Română Timișoara premiera a avut loc în 30 septembrie 2003.
Durata spectacolului: 2h, 55 min (2 pauze)
Biletele pot fi cumpărate de la Agenția de bilete a Operei, str. Mărășești nr. 2, telefon: 0256.201.286, e-mail: bileteoperatimisoara@yahoo.com, orar duminică-vineri: 11.00 -19.00 (sâmbătă închis) sau online: www.ort.ro.
Programul lunii ianuarie al Operei Naționale Române Timișoara.
Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării.
(Foto: ort.ro)