Orchestra de cameră Musica Sacra Temeswar, dirijată de Andreas Schein și organistul Filip Sebeșan încheie festivalul Orgile Cetății de la Timișoara. Concertul va avea loc miercuri, 6 septembrie 2023, la Biserica Adventistă, de la ora 19.30.
În program:
Tomaso Albinoni (1671-1751), Adagio în sol minor
Joseph Haydn (1732-1809), Concertul în Do Major pentru orgă și orchestră, Hob. XVIII/5, Concertul pentru orgă și orchestră în Do Major, Hob. XVIII/10, Concertul pentru orgă și orchestră în Fa Major, Hob. XVIII/7
Theodore Dubois (1837- 1924), Toccata în Sol Major
Orga din Biserica Adventistă de ziua a șaptea „Betania” a fost realizată de constructorul de orgi Pap Zoltan din Odorheiu Secuiesc, împreună cu domnul prof.univ.dr. Felician Roșca în calitate de consultant de specialitate, prin eforturile mai multor susținători, cu toții având ca țintă comună realizarea unei orgi de factură barocă.
Orga, a cărei inaugurare a avut loc la data de 16 iunie 2012, are trei corpuri sonore, un manual principal, un manual pozitiv și un pedalier, cu un număr total de 24 de registre sonore. Întreaga dispoziție a orgii este intonată în maniera orgilor italiene, având atât registre calde cât și mixturi și ancii puternice, caracteristice Barocului. Orga este cu tractură mecanică și dispune de un sistem digital de pregătire a cel puțin 2000 de combinații libere.
Proiectul face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Euopeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș cu sume alocate de la bugetul de stat, prin Ministerul Culturii.
Organizator: Asociația Culturală Timorgelfest.
Intrarea este liberă.
Pagina evenimentului.
Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării.