Proiectul, început cu mai bine de zece ani în urmă, era în pericol de a fi abandonat, după ce a suferit, pe parcurs, mai multe modificări tehnice.
Secția de Obstetrică a Maternității Odobescu funcționa într-o clădire veche de 120 de ani.
Fobia școlară nu este doar o simplă lipsă de motivație, ci o problemă care poate afecta dezvoltarea emoțională și educația celor mici.
Echipa de robotică CSH de la Colegiul Național Pedagogic ”Carmen Sylva” din Timișoara se află la Pitești, unde se pregătește pentru competiția națională First Tech Challenge.
La doar șase zile de la meciul cu Dinamo, UTA își așteaptă din nou suporterii pe arena „Francisc Neuman”. De data aceasta pentru prima confruntare din play-out, cea cu Oțelul Galați. Biletele pentru confruntarea de la finele săptămânii sunt deja de vânzare, on-line.
Înregistrări din concurs, comentarii, considerații asupra ediției a VII-a a Festivalului "Gelu Stan", luni, 17 martie, de la ora 10:00.
Suporterii Politehnicii Timișoara au lansat o strângere de fonduri pentru o primă oferită jucătorilor. Sub sloganul „Să vină banii la băieți”, Druckeria își propune să sprijine echipa cu o sumă simbolică, în semn de apreciere pentru parcursul bun din sezonul regular al Ligii a III-a de fotbal.
În prima fază a grupei 5-8 din Divizia A1, formația de pe Timiș întâlnește CSM Târgoviște. Primul meci al seriei „2 din 3” e programat mâine, la ora 18.30, la sala „Ioan Kunst Ghermănescu”.
Consiliul Județean Timiș a demarat proiectul tehnic pentru refacerea drumului județean 684, prin Tomești.
Etapa cu numărul 21 - ultima a a sezonului regulat - din liga secundă se dispută, sâmbătă, la aceeaşi oră: 13:30. Astfel, Arena Radio va avea trei ore, de la 13:00 la 16:00. Pe lângă transmisiunea partidelor vom avea reportaje și interviuri.
Institutul Oncologic va fi construit din fonduri obținute prin PNRR pe Calea Torontalului din Timișoara.
Șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un stâlp electric.
CJ Arad precizează că modernizarea acestui drum va contribui la îmbunătățirea siguranței și confortului rutier în zonă.
Transporturile fac parte dintr-un contract amplu pentru livrarea a peste 250 de componente la Mintia, proces care a început în iunie 2024.
S-a stabilit programul Ligii de Rugby de la noi, în care SCM Timișoara dorește să-și apere titlul national. Gruparea bănățeană are primele trei runde, pe teren propriu cu Dinamo, Rapid și Știința Baia Mare, apoi deplasări la Steaua și Universitatea Cluj.
Proiectul este finanțat prin Programul Național „Anghel Saligny” cu suma de aproximativ 17 milioane de lei.
APM supraveghează în permanență calitatea aerului și informează cetățenii prin intermediul site-ului www. calitateaer.ro.
În general, vor fi rafale de 70 - 85 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 120 km/h.
Meteorologii anunță că, în următoarele zile, vremea va fi caldă însă sunt anunțate ploi și intensificări de vânt.
Astăzi, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru aceasta perioadă, iar cerul va prezenta unele înnorări temporare.
Muzeul de Artă Modernă din New York și-a îmbogățit colecția cu trei colaje fotografice vintage realizate de artistul român Iosif Király între 1986 și 1990.
Autoritățile vor să schimbe prevederile care reglementează managementul în instituțiile de cultură.
Investiția în modernizarea Sălii 2023 se ridică la 22 de milioane de lei.
„Astăzi e ziua ta”, concerte-eveniment, la Arad și Beiuș. Interviu cu Robert Daniel Rădoiaș, dirijorul corului.
Expoziția ”Luminile lui Caravaggio” deschisă la Muzeul de Artă din Timișoara este deschisă până în data de 6 martie. Expoziția a fost prelungită cu o săptămână față data programată inițial iar conducerea MNArT a decis ca intrarea să fie liberă în penultima zi.
De ziua ei, Aurelia Ardeleanu vine în direct la "Din suflet pentru tine". Peste 150 de cântece în fonoteca Radio.
Săptămâna viitoare va avea loc o nouă ediție a Festivalului "Gelu Stan". Concurenții, invitații și dansurile vor încânta publicul lugojean.
Tineri soliști din întreaga țară se pot înscrie la Festivalul Național "Drăgan Muntean". Preselecția se va desfășura online.
Pe 1 martie urcă pe scena Arenei din Oradea alături de Dr. Alban, Boney M, Lian Ross și ABBA Tribute. Vezi video-interviul pentru detalii!
Ascultă noua piesă, dar și ce ne-a declarat Ilie Stepan despre ea și începuturile grupului lansat cândva la Radio Timișoara !
Anunțul despre decesul îndrăgitului artist a fost făcut de compozitorul Ionel Tudor.
Antologia cuprinde integrala textelor create special pentru compozițiile celebrului grup timișorean de Doru Eugen Iosif, Ștefan Dandu și Marian Odangiu.
Irina Hărău din județul Hunedoara are deja la activ peste 120 de ore de zbor cu balonul cu aer cald.
Alpinistul din Petroșani a ucat pe cel mai înalt vârf din Oceania în cadrul circuitului Seven Summits.
Cetatea Sarmizegetusa Regia face parte din complexul de cetăţi dacice din Munţii Orăştiei.
Timișorenii vor avea la dispoziție, anul acesta, două nouă destinații de vacanță spre care vor fi operate curse de pe aeroport.
În comuna arădeană Săvârșin se află singura reședință privată a Familiei Regale din România.
Dezbaterea a fost organizată de Biroul de Legatură în România al Parlamentului European in colaborare cu cele două universități din Arad
Piețele au fost pline de flori multicolore, de la lalele, frezii, zambile, trandafiri și aranjamente atent elaborate.
Cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Oscar s-a desfăşurat la Dolby Theatre din Los Angeles. Gazda evenimentului a fost prezentatorul de televiziune Conan O'Brien.
„Provocarea Paracetamol” s-a răspândit, recent, pe reţelele sociale, promovând ingerarea excesivă a acestui medicament, cu consecinţe grave asupra sănătăţii.
Medicii arădeni atrag atenția că îmbolnăvirile vor fi numeroase şi în următoarele două săptămâni.
Tetanosul este o boală infecţioasă extrem de gravă care, dacă nu este tratată la timp, poate duce la deces, avertizează medicii.
Centrul de colectare a medicamentelor expirate s-a deschis anul trecut la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.
Proiectul EvalRo va determina care sunt alergenii care îi afectează pe oameni în funcție de regiunea în care locuiesc.
Cei mai importanți actori de pe piața imobiliară s-au reunit la Timișoara pentru a discuta despre situația actuală în comparație cu celelalte orașe mari din țară precum București și Cluj.
Mai multe cazuri de febră aftoasă au fost depistate în regiunea Gyor, la un kilometri de granița cu Slovacia.
În inima Banatului, la Sânmihaiu Român, Serele Leo au fost pregătiri intense pentru primul val de vânzări din 2025.
Zeci de susținători ai fostului candidat s-au strâns la Timișoara, unde decizia Curții Constituționale a fost primită cu dezamăgire.
Curtea Constituțională respinge contestaţia lui Călin Georgescu, astfel că acesta nu poate candida la alegerile.
Decizia de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu, de către Biroul Electoral Central, a fost bazată pe două hotărâri ale Curții Constituționale.
Decizia Biroului Electoral Central poate fi contestată la Curtea Constituțională în termen de 24 de ore.
Cursurile se desfășoară atât fizic cât și online și pot fi accesate și retroactiv,
Compania de apă a lansat recent programul educational Aquatim 2025, dedicat grupurilor școlare.
Un proiect inedit a fost realizat de Colegiul Național Bănățean din Timișoara împreună cu oamenii legii.
Ceremonia de acordare a premiilor Societății Timișoara va avea loc sâmbătă 13,30, la Cinema Studio.
Dintre articolele Proclamației de la Timișoara, cel mai controversat rămâne Punctul 8, care cerea interzicerea foștilor activiști comuniști și a ofițerilor de Securitate în funcții publice timp de 10 ani. Deși susținut de o parte a societății, acest principiu nu a fost niciodată aplicat oficial.
Specialiștii recomandă protecție, mai ales în cazul persoanelor diagnosticate cu astm bronșic sau alergii.
Bustul, realizat de sculptorul Iacob Guttman şi amplasată în 1851, a fost furat în anul 1997.
După despărțirea de Gheorghe Ghiț, FC Bihor va merge pe mâna lui Mădălin Popa și Cristian Oros. Fost jucător al roș-albaștrilor, Popa a fost ultima dată antrenor la CS Diosig, ultima clasată din Seria a 10-a a Ligii a treia.
După eşecul suferit, aseară, în ultima partidă a sezonului regulat (0-2 cu Dinamo), arădenii şi-au aflat programul din play-out. Roş-albii vor juca acasă, în prima etapă, şi vor începe această fază de pe locul 5, cu 17 puncte, după înjumătăţire.
Nou-promovata şi tehnicianul Gheorghe Ghiţ au ajuns la acord privind rezilierea înţelegerii. Interimatul va fi asigurat de Mădălin Popa şi Cristian Oros, doi antrenori care nu au însă licenţa A UEFA necesară pentru a fi principal în Liga 2.
UTA a suferit o nouă înfrângere acasă - a patra la rând în 2025 - şi a încheiat sezonul regulat fără să îşi bucure fanii în primele luni ale anului. Arădenii au cedat, 0-2, în faţa lui Dinamo, în această seară, în ultimul meci al rundei.
Poloiştii bihoreni au cedat meciurile disputate, week-end-ul trecut, în bazinul Steaua. Orădenii s-au înclinat în faţa lui Dinamo şi Steaua cu acelaşi scor, 8.10. La finele săptămânii, CSM-ul devine gazdă într-un nou turneu al Superligii de Polo pe apă.
Cele două formaţii roş-albe se înfruntă, în această seară, de la ora 20:00, pe arena "Francisc Neuman". Arădenii nu îl vor avea pe bancă pe Mircea Rednic, suspendat, la ultima partidă a sezonului regulat.
Fotbaliștii de la CSM Reșița s-au calificat în play-off-ul Ligii a II-a de fotbal. Accesul a venit în urma succesului înregistrat astăzi de FK Miercurea Ciuc, 3-1, acasă, cu CS Afumați.
Politehnica Timișoara a învins CSC Ghiroda şi Giarmata Vii și a trecut pe primul loc în Liga a III-a de fotbal, Seria 9. Alb-violeții au profitat și de pașii greșiți făcuți de contracandidate.
«În anul 2011 am făcut un card de cumpărături la o bancă, dar nu l-am folosit niciodată. Primesc notificări care îmi cer comision de...
”Mama a fost deportată în Rusia. Aș dori să pot afla dacă beneficiez de o indemnizație după mama care este decedată din anul 2012.” Bine...
Cum se pot eşalona la plată sumele dacă furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract?