Ce mai facem cultural la început de noiembrie
Hai, că încă se mai poate fugi dintr-un loc într-altul, deși gradele de afară sunt tot mai puține. Vestea bună e că aveți de unde alege locul spre care să fugiți, dacă vi se face chef de cultură. Iar avem de toate în următoarea săptămână: și spectacole de teatru, și petreceri, și expoziții ale unor artiști care au scris istorie în arta românească. În această săptămână vine în premieră în România – da, la Timișoara – unul dintre cele mai renumite ansambluri din lume, Akademie für Alte Musik Berlin. Artiștii vor concerta în cadrul festivalului Musica Ricercata.
Filmul „Apă și talpă”, care a fost sold-out aproape instant astă-vară, poate fi văzut în liniște acum și nu e singura ofertă. Și, dacă tot am ajuns la cinematografe, pe ecranul de la Timiș e „Lacul lebedelor”, într-o montare prestigioasă, de la Paris. E și party, dar ce spunem party, e chiar festival, în Campusul UPT, și sunt și multe alte lucruri și întâlniri faine.
Ne pregătim și de altele. Stați pe aproape, săptămâna viitoare vine John Malkovich, iar la Muzeul Național de Artă e încă o premieră.
|
|
06
NOV |
|
|
Divertis. Povestea
6 noiembrie, ora 19
Sala Capitol, bd. CD Loga 2
Divertis revine pentru un spectacol unic și va invită să vedeți povestea spusă chiar de cei care au scris-o. E o ocazie rară să-i vedeți împreuna pe aceeași scenă pe cei care au creat umorul și spiritul Divertis într-o seară plină de surprize.
Mai multe detalii
|
|
07
NOV |
|
|
Bloom – Sorin Scurtulescu
7 noiembrie, ora 18
META Spațiu, bd. Mihai Viteazu
Sorin Scurtulescu explorează natura multidimensională a florilor, printr-o reprezentare fluidă și o reconfigurare sensibilă, în care florile sunt smulse din registrul convențional și suspendate într-un proces de dizolvare și devenire continuă.
Mai multe detalii
|
|
07
NOV |
|
|
Omul cu Șobolani – lansare single „Harababura”
7 noiembrie, ora 20
D’arc, Piața Unirii
Omul cu Șobolani lansează la Timișoara noul single „Harababura”, al patrulea de pe viitorul album, așa că își așteaptă fanii la D’arc, pentru o nouă seară memorabilă. Este despre noua „dezordine mondială” exterioară, dar și interioară.
Mai multe detalii
|
|
08
NOV |
|
|
Povestea unui actor de succes: Adrian Văncică
8 noiembrie, ora 18
Universitatea de Vest, Aula Magna
Într-un dialog moderat de Robert Șerban, Adrian Văncică ne va împărtăși parcursul său artistic și, alături, de povestea din „Las Fierbinți”, va aborda și experiențele sale din teatru, cinema și proiecte recente, inclusiv filmul „Anul Nou care n-a fost”.
Mai multe detalii
|
|
08
NOV |
|
|
Despre poezie și multe altele. Cu Ioan T. Morar
8 noiembrie, ora 18
Librăria La Două Bufnițe, str. Matei Corvin
Marcel Tolcea, în dialog cu Ioan T. Morar, pornind de la apariția volumului „Toba de piatră”. „Atuul suprem al unui poet e vocea. Ioan T. Morar are norocul de a fi conservat acest har, evident încă de la prima sa carte”, spune Mircea Mihăieș.
Mai multe detalii
|
|
08
NOV |
|
|
#CineMunte: Apă și talpă
8 noiembrie, ora 18,30
Cinema Victoria, str. C. Porumbescu
1.400 de kilometri, peste 30.000 m. diferență de nivel, în 25 de zile de luptă cu natura și propriile limite. Tibi Ușeriu, Corneliu Buliga, Eva Hochbauer, Toma Coconea și alți cinci alergători de anduranță pornesc din nord spre Dunăre, pe Via Transilvanica.
Mai multe detalii
|
|
09
NOV |
|
|
Tur ghidat „Harta secretă”
9 noiembrie, ora 11
Piața Iancu Huniade
Sunteți invitați să descoperiți istoria ascunsă a Timișoarei, într-o călătorie fascinantă prin locurile care au inspirat pagini memorabile de literatură. Vom porni în plimbare sub îndrumarea Adrianei Babeți, care ne va dezvălui secretele și poveștile unor locuri uitate.
Mai multe detalii
|
|
09
NOV |
|
|
Jacob Lee Acoustic Tour
9 noiembrie, ora 20
Sala Capitol, bd. CD Loga 2
The Demons (Philosophical Session) este piesa care l-a propulsat pe Jacob Lee în topurile muzicale. Acum, după ani de așteptare, Jacob aduce în sfârșit sesiunile sale filozofice pentru prima dată pe scenele din Europa și Marea Britanie pentru prima dată.
Mai multe detalii
|
|
|
Alte evenimente
Marți, 5 noiembrie
D’apres, Ornella Fusion Gallery, ora 18
Săptămâna PSI: Ce se ascunde în spatele epuizării emoționale a femeii, Cărturești Operei, ora 19
PreInventiv – Copilul din cutie, Teatrul Merlin, ora 19
Orgile Timișoarei: Recital de vioară și chitară, Ana Molnar-Popa & David Strbac, Biserica Romano-Catolică Fratelia, ora 19
O moștenire și doi nepoți, Sala Capitol, ora 19
Stand-up Comedy / Open Mic Show, M2 event venue, ora 20
Miercuri, 6 noiembrie
From Las Vegas to Rome / photographs by Iwan Baan, Vila Mal, ora 14
Bolyai la Timișoara. O epopee onirică cu Caius Dobrescu, Librăria La Două Bufnițe, ora 17
Oameni conectați, dincolo de roluri, Cărturești Mercy, ora 17,30
Stand-up Comedy / Open Mic – Seara amatorilor, Scena, ora 18
Clara, Cinema Victoria, ora 18,30
E timpul să iubești, Cinema Timiș, ora 18,30
Săptămâna PSI: Cum putem fi alături de adolescenți, Cărturești Operei, ora 19
Quiz Night + karaoke, M2 event venue, ora 19
Blockpost, premieră, Teatrul German de Stat, ora 20
HEI, Cineclub în Bastion #10, Bastionul Maria Theresia, ora 20
Sub supraveghere, Cinema Victoria, ora 20,30
The Apprentice – Povestea originii lui Trump, Cinema Timiș, ora 20,30
The Bonnie Nettles, Nemesis Art Club, ora 21
Back to the Gallery – Latino Party, Bastionul Maria Theresia, ora 21,30
Joi, 7 noiembrie
Caruselul generațiilor / O călătorie în lumea desenelor animate, Facultatea de Științe ale Comunicării UPT, ora 10
Campioni la UVT, Aula Magna a UVT, ora 14
Design Talk, Art Center UVT, ora 16
Atelier de scriere creativă, Poșta Mare, ora 17
În căutarea libertății: Și atunci, ce este libertatea? / Who I Am Not, Cinema Victoria, Recital instrumental: Natsumi Kuboyama – Robert Ciurtin, Centrul Reformat Noul Mileniu, ora 18
Analog Mania: Monotipie – tehnică de imprimare, cu Alina Sferle, FITT, ora 18
O poveste normală despre o fată normală, Teatrul Merlin, ora 18
Conferința „Mirajul ușilor străine. Cultura română în străinătate”, UVT, ora 18
Săptămâna PSI: Niciodată de ajuns. Cum să fii suficient de bun într-o lume a lui „mai mult”, Cărturești Operei, ora 19
Concert Euphoria Cover Band & CCB, M2 event venue, ora 19
Povești din Timișoara, am.pm fabric, ora 19
Lansare de carte și evocare Andrei Bodiu, Librăria La Două Bufnițe, ora 19
Relația mea cu singurătatea, FABER, ora 19
Orgile Timișoarei: Recital de muzică sacră cu orgă, Biserica Romano-Catolică Mehala, ora 19
Eu, Teatrul Național – Studio „Uțu”, ora 19
Țapinarii, The 80s Pub, ora 20
Musica Ricercata: Concert extraordinar Reformatio vs. Traditio / Carlo Vistoli & Akademie fur Alte Musik Berlin, Domul Romano-Catolic, ora 20
A 4-a dimensiune, D’arc, ora 21
Vineri, 8 noiembrie
Brickenburg in My Town – Zilele Fanilor Lego, Iulius Town, ora 10
Gen Clubs & Talks – Eveniment final, Casa Tineretului, ora 16
Dezbatere – În căutarea libertății: Alegeri și identități, Mansarda Bastionului Theresia, ora 17,30
Tremur – performance, Hala C7, ora 18,30
Timing – premieră, Cinema Timiș, ora 19
Comuna 30 Poetry & Jam Session. In memoriam Andrei Bodiu, Pixel Lițe, ora 19
Concert simfonic – dirijor Howard Griffiths, soliști Abigail Kralik – vioară, Mathis Rocha – violă, Filarmonica Banatul, ora 19
Doomed by the Living Dead, Escape Underground Hub, ora 19
Looking Forward to Look Back / solo show Alexandra Mocan, Palatul Ștefania, ora 19
Eu, Teatrul Național – Studio „Uțu”, ora 19
Cercul de cretă caucazian, Teatrul Maghiar, ora 19
Maraton proiecții Orașul Paralel, str. Ioan Curea 2, ora 19
Sonic Somatic – WIP, HEI – Bastionul Maria Theresia, ora 20
Monokrom x Marsquake, Pixel, ora 20
RammBrand(t) – Rammstein Tribute, M2 event venue, ora 20
Moonlit City Jam & Drinks, D’arc, ora 20
35 de ani de libertate: Good Bye Lenin!, Cinema Victoria, ora 20,30
Malagamba, aethernativ, ora 20,30
WAT Electronic, Nemesis Art Club, ora 22,30
Escalater w/ Andrei Haos and BurnerGreene, Pixel, ora 23
Bass Request, Hamei, ora 23,30
Sâmbătă, 9 noiembrie
Brickenburg in My Town – Zilele Fanilor Lego, Iulius Town, ora 10
Recital educativ „Miracolul muzicii pentru bebeluși”: Marta Chiș – vioară, Mihaela Faur – harpă, Filarmonica Banatul, ora 11
Video screening Simultan Festival: Desire for the Useless, HEI – Bastionul Theresia, ora 14
The Game – joc teatral imersiv din Orașul Paralel Iosefin, ora 14
Descoperă-ți orașul – Povești din Mehala, tur ghidat cu Claudia Tănăsescu, ora 15
Un panda în Africa, Cinema Victoria, ora 15,30
Tămăduitorii de amintiri, Teatrul Maghiar, ora 17
Moartea în vacanță, Cinema Timiș, ora 17
35 de ani de libertate: Brașov 1987. Doi ani prea devreme, Cinema Victoria, ora 17,30
All in Good Time – dance performance, o coproducție PETEC & Echo Echo Dance Theatre Company, Liceul „Ion Vidu”, ora 18
Hteththemeth – lansare „Telluric Inharmonies”, M2 event venue, ora 19
Teoria comunicării – un performance cu păpuși pentru publicul adult, Galeria din Curte, ora 19
Anora, Cinema Timiș, ora 19,30
Left Hand Path & JIND, Pixel, ora 20
Povești din bucătărie, Cinema Victoria, ora 20
Petrecere HEI x la unmomentdat, DJ set Mihu și Mini Zucchini, HEI – Bastionul Theresia, ora 20
Air Lines – A Leap of Disbelief Tour, Nemesis Art Club, ora 21
Maneliada: să înceapă cheful, Hotel Senator, ora 22
Berlin Division / Live Session, Cuib d’Arte, ora 22
Structure Invites Bredren (1985 Music), Escape Underground Hub, ora 23
DANAGA – lansarea albumului „Muzica secretă a orașului”, Pixel, ora 23
Tot aici by Unde, Hamei, ora 23,29
Duminică, 10 noiembrie
Brickenburg in My Town – Zilele Fanilor Lego, Iulius Town, ora 10
Atelier de inițiere în teatrul de animație, Galeria din Curte, ora 11
Teatru de păpuși, Iulius Town, ora 11
Cartea junglei, Teatrul German de Stat, ora 11
Prințesa rebelă, Cinema Victoria, ora 15
Lacul lebedelor de pe scena Operei din Paris, Cinema Timiș, ora 16
Expo: Artă pentru mâine, Casa Tineretului, ora 17
Săptămâna Mare, Cinema Victoria, ora 17,30
Cartea junglei, Teatrul German de Stat, ora 18
Znich / Zen Disdain, Nemesis Art Club, ora 19
Recital de flaut și pian / Matei Ioachimescu & Mara Dobresco, Sinagoga din Cetate, ora 19
Megalopolis, Cinema Timiș, ora 19,30
Musica Ricercata: Recital Forte e piano / Juan Perez Floristan – fortepiano, Sala ARCha, ora 20
Trei kilometri până la capătul lumii, Cinema Victoria, ora 20
Luni, 11 noiembrie
Workshop de forte piano cu Juan Perez Floristan, Sala ARCha, ora 11
Fictionart, Galeria Mansarda FAD, ora 16 |