D’arc pe mal vă așteaptă cu primul party din noul sezon. În weekend – o nouă ediție a Food Truck Festival, unde, ca de obicei, sunt și concerte.
În Galeria Park expune pentru prima dată Romeo Ioan, actor al Teatrului Național, în același timp talentat artist vizual. Dacă vă plac filmele cu / despre muzică, la Timiș poate fi văzută seria „Music Stars on Screen”, iar experiența unui ecran mare e alta decât cea de acasă. La Universitatea de Vest puteți asista la o discuție fascinantă despre „Drumul lui Constantin”, cu un timișorean care, anul trecut, a refăcut, la propriu, călătoria lui Brâncuși de la Hobița la Paris și, apoi, a povestit-o într-o carte care se citește deopotrivă cu ochiul și cu sufletul.
Sunt și spectacole de teatru, și concerte, unele chiar sold out, și petreceri, sunt de toate. Trebuie doar să faceți o alegere. Sau mai multe. |
Alte evenimente
Marți, 9 aprilie
Povești în rame. Din Valea Almăjului, prin Banatul Montan, Galeria 5, ora 13
Yoga in the Library, Biblioteca UPT, ora 18,30
Micul prinț – spectacol pentru oameni mari, Sala Capitol, ora 19
Arta comediei, Teatrul Național – Sala Mare, ora 19
Stand up comedy / Open mic – Seara amatorilor, M2 event venue, ora 20
Marțea de jazz cu TriOn, Nemesis Art Club, ora 20,30
Miercuri, 10 aprilie
Expoziție de fluturi vii, Timișoara Shopping City, ora 12
Povești în rame. Din Valea Almăjului, prin Banatul Montan, Galeria 5, ora 13
Photo Exhibition Holzstock Indie Festival, Cuib d’Arte, ora 16
Atelier de colaj creativ pentru femei, GreenAware, ora 18
Jeff Koons: Portretul unei vieți, Cinema Victoria, ora 18
Tânăr în comunitate: seară de networking cu ONG-urile de / pentru tineret, Reciproc, ora 18
Out of the Blue, Into the Deep, Ornella Fusion Gallery, ora 18,30
Canicula, Teatrul Național – Studio Uțu, ora 19
20 noiembrie, Teatrul Auăleu, ora 20
Hailsteel / Junkwolvz, Nemesis Art Club, ora 20,30
Joi, 11 aprilie
Expoziție de fluturi vii, Timișoara Shopping City, ora 12
Povești în rame. Din Valea Almăjului, prin Banatul Montan, Galeria 5, ora 13
Photo Exhibition Holzstock Indie Festival, Cuib d’Arte, ora 16
Tipologii de infractori și asistență psihologică în penitenciar, Universitatea de Vest, ora 18
Horia, Cinema Victoria, ora 18
Evening Dance kick-off, D’arc pe mal, ora 18
Crononautul cultural: o călătorie în istoria expoziției, Lapsus, ora 18,30
Mari pictori pe ecrane – Klimt: Sărutul, Cinema Timiș, ora 19
Zorica Savu – Gi la Măru-n Cimișoara, spectacol aniversar, Sala Capitol, ora 19
Zorba Grecul, Teatrul Național – Sala Mare, ora 19
Arc of Times (former Mist), M2 event venue, ora 19,30
20 noiembrie, Teatrul Auăleu, ora 20
Annapurna – live, Pixel, ora 20
Stand up comedy cu Alex Mocanu, Andrei Garici și Andrei Negoiță, Charlie’s Pub, ora 20
Frankie Benjamin Sessions #3, Nemesis Art Club, ora 20
Jam Session, Ecoóp Fabric, ora 20
spin the bottle #58 w/ Dr. Harry, Reciproc, ora 20
Una noche caliente, altfel, ora 22
Vineri, 12 aprilie
O grămadă de kufli, Sala Studio – Teatrul Maghiar, orele 10 și 12
Expoziție de fluturi vii, Timișoara Shopping City, ora 12
Food Truck Festival, Iulius Town, ora 12
Atelier de povestit și de călătorit până la capătul Lumii, cu Augustin Cupșa, Cărturești Mercy, ora 12
Povești în rame. Din Valea Almăjului, prin Banatul Montan, Galeria 5, ora 13
Photo Exhibition Holzstock Indie Festival, Cuib d’Arte, ora 16
Un an dificil: proiecție specială #CineMami, Cinema Victoria, ora 17
Unde începe și unde se termină drumul lui Constantin?, Universitatea de Vest, ora 17
Scurt și intens / Short: festivalul de proză scurtă la Cărturești: Remus Boldea & Adriana Jderu în dialog cu Tudor Crețu, momente muzicale: K-lu, Cărturești Mercy, ora 18
Guided Tour / Myths & Monsters, Meta Spațiu, ora 18
Patrick și balena, Cinema Timiș, ora 18
Pipl – vernisaj, Galeria Park a UAP, ora 18
Psihologia crimei perfecte – mit sau realitate?, Universitatea de Vest, ora 18,30
Elixirul dragostei, de Gaetano Donizetti, Opera Națională Română, ora 19
Concert simfonic, director Radu Popa, solist Andrei Ioniță, Filarmonica Banatul, ora 19
Fără Zahăr – Nevralgii de primăvară, Casa Tineretului, ora 19
Seara în care se poate întâmpla orice, Casa Maghiară, ora 19
Ţinuturile joase, Teatrul German, ora 19,30
Marele jaf al tramvaiului, Cinema Victoria, ora 19,30
20 noiembrie, Teatrul Auăleu, ora 20
Music Stars on screen: Back to Black, Cinema Timiș, ora 20
after the Night: Juni H Toch R // Widoski, Reciproc, ora 21
Faust: lansare Despre om trăi și om-vedea, Escape Underground Hub, ora 21
Timișoara International Tattoo Convention Afterparty, Pixel, ora 21
Lazarvs // Hidden in the Basement, Nemesis Art Club, ora 21
in pure form, aethernativ, ora 21
Latino Party – Fiesta de primăvară, Stația de Cafea, ora 22,30
Astronaut Kru VS Frenky SS, Hamei, ora 23
Mira, Fratelli, ora 23
Sâmbătă, 13 aprilie
Descoperă-ți orașul! – Turul Timișoarei pe bicicletă, ora 10,30
Recital educativ: muzică din desene animate (2 -7 ani), Filarmonica Banatul, ora 11
Food Truck Festival, Iulius Town, ora 12
Expoziție de fluturi vii, Timișoara Shopping City, ora 12
Timisoara International Tattoo Convention, Iulius Congress Hall, ora 12
Cea mai frumoasă zi de naștere, Cinema Victoria, ora 15,30
Insomnia lui Pulcinella, Centrul de Proiecte, ora 16
Photo Exhibition Holzstock Indie Festival, Cuib d’Arte, ora 16
5 Years OneTwo w/ Dubase, OneTwo Taproom, ora 17
Război civil, Cinema Timiș, ora 18
Scurt și intens / Short: festivalul de proză scurtă la Cărturești: Iulian Tănase & Dorica Boltașu în dialog cu Tudor Crețu, momente muzicale: Amalia Gaiță & Mihai Moldoveanu, Cărturești Mercy, ora 18
Nature Art – Vernisaj, Centrul de Proiecte, ora 18
Maria din Magdala, Teatrul Național – Studio Uțu, ora 19
20 noiembrie, Teatrul Auăleu, ora 20
BBF, live, Pixel, ora 20
Ghost BP (Ghost tribute) // Uneksia (Nightwish Tribute), M2 event venue, ora 20
Concert Vostok, Porto Arte, ora 20
Vertigo, Cinema Victoria, ora 20
Music Stars on screen: Elvis, Cinema Timiș, ora 20
Concert Zeze, Avatar Cafe, ora 20
OCVCP & Robotel, aethernativ, ora 20,30
Milonga Querida, Bastion, ora 20,30
Romance by Night, Salsa Addicted, ora 20,30
Sleepin’ Insomnia, Escape Underground Hub, ora 21
Battle MC: In Chains, Nemesis Art Club, ora 22
Semnal Sonor x Pixel w/ Axee, Heman și Revan, Pixel, ora 23
Subsonic Groove, Hamei, ora 23
Duminică, 14 aprilie
Food Truck Festival, Iulius Town, ora 12
Expoziție de fluturi vii, Timișoara Shopping City, ora 12
Timisoara International Tattoo Convention, Iulius Congress Hall, ora 12
Aventură în natură 2, Cinema Victoria, ora 15,30
Photo Exhibition Holzstock Indie Festival, Cuib d’Arte, ora 16
Eu căpitan, Cinema Victoria, ora 17,30
Micuța Ping și dragonul, Cinema Timiș, ora 17,30
Romanian Psycho, Teatrul Național – Sala Mare, ora 19
Lady Gaga Drag Show Live, M2 event venue, ora 19,30
20 noiembrie, Teatrul Auăleu, ora 20
Himera, Cinema Victoria, ora 20
Music Stars on screen: Bohemian Rhapsody, Cinema Timiș, ora 20
Stand-up comedy cu Mihai Bobonete, Sala Capitol, ora 20,30
Luni, 15 aprilie
REZET (thrash metal) /// ANGELCRYPT (melodic death metal)/// TYPHUS (thrash speed metal), M2 event venue, ora 19
Dă-i bătaie!, Sala ONRT, ora 20 |