Festivalul Internațional de Literatură FILTM 2024 / PROGRAM
23 octombrie 2024 – 25 octombrie 2024 @ 16:00 – 23:45 –
”Literatura și noii ei aliați” este tema ediției de anul acesta, care se va desfășura la Timișoara și în trei orașe din județul Timiș.
Articol de Dana Florea, 23 octombrie 2024, 16:00 / actualizat: 27 octombrie 2024, 19:53
Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara – FILTM va avea loc în perioada 23 – 25 octombrie 2024.
Cele 12 evenimente, la care participă 27 de invitați din țară și din străinătate, vor avea loc în Timișoara, dar și în trei orașe din județul Timiș. 12 dintre invitații festivalului se vor întâlni cu elevii a șase licee din Timișoara, Jimbolia, Sânnicolau Mare și Lugoj, pe parcursul celor trei zile de festival.
”Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara este, de peste un deceniu, un aliat declarat și activ al artei scrisului și cititului. Odată cu cea de-a XIII-a ediție a FILTM, încercăm să identificăm, la serile de dezbateri și lecturi, din întrebările publicului și răspunsurile invitaților, din cărțile mai nou ori mai de demult apărute, care sunt noii aliați ai literaturii și ce putere au ei.” spune Robert Șerban, Președintele FILTM.
Dezbateri și conferințe
Serile de literatură organizate în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă din Timișoara vor fi însoțite de dezbateri și conferințe pe teme de acută actualitate. cunoscutele
Bun venit în Matrix! – De la fake news la fake reality este titlul propus de jurnaliștii de la Veridica, Marian Voicu și Cătălin Gomboș, care se vor întâlni joi, 24 octombrie, cu tineri liceeni din Timișoara și Jimbolia.
În aceeași zi, de la ora 16.00, cei pasionați de fenomenul Inteligenței Artificiale sunt invitați la dezbaterea Resetând literatura: Ctrl+Alt+Scrie: AI și democrația noilor genuri literare. Participă: conf. univ. Constantin Vică și prof. univ. Cristian Iftode, de la Facultatea de Filosofie a Universității București. Moderator: prof. univ. Florin Lobonț (Universitatea de Vest din Timișoara).
În ultima zi de festival, vineri, 25 octombrie (ora 16.00), filosoful de origine croată Boris Buden va aborda un alt fenomen care ne marchează profund prezentul, într-o conferință intitulată Război: capătul întunecat al tranziției postcomuniste. Gazdă: prof. univ. Lucian Vesalon (Universitatea de Vest din Timișoara).
Seri de literatură
Serile de literatură aduc împreună 7 prozatori și 9 poeți.
În prima seară, miercuri 23 octombrie (ora 18.00), în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă publicul îi va întâlni pe cunoscutul scriitor bosniac Semezdin Mehmedinović („Me’med, Bandana roșie și fulgul de zăpadă”, Black Button Books, 2022, traducere de Adrian Oproiu), pe prozatoarea Lorina Bălteanu (cu un foarte apreciat debut în proză, „Cu funia legată de pământ”, Editura Cartier, 2023) și pe Daniela Rațiu, scriitoare din Timișoara, al cărei recent roman, „Sfârșitul lumii e un tren”, Editura Cartier, 2023, a fost foarte bine primit de public și critica literară. Moderatorul întâlnirii: jurnalistul cultural Cristian Pătrășconiu.
A doua seară, joi 24 octombrie (ora 18.00), va fi dedicată întâlnirii cu laureatul Premiului Goncourt pe 2015, Mathias Énard, cunoscut cititorilor români pentru romanele “Vorbește-mi despre bătălii, regi și elefanți”, „Busola”, „Dorință” și titlul recent apărut, „Banchetul anual al confreriei groparilor”, toate traduse de Cristian Fulaș și apărute la Editura Nemira. Gazdă: criticul literar Despina Jderu.
Prima parte a serii de vineri 25 octombrie îi va aduce împreună pe Narine Abgarian (Armenia) – autoare care a cucerit cititorii români cu romanele sale „Din cer au căzut trei mere”, „Simon”și, mai nou, „Viața e mai dreaptă decât moartea”, toate apărute la Humanitas Fiction, în traducerea Luanei Schidu –, Cristian Fulaș, prozator al mai multor romane de succes apărute în ultimii ani, și Adrian Romila, prozator, laureat recent al mai multor premii literare importante. Gazda serii: profesoara universitară Carmen Mușat, critic literar.
Muzici, algoritmi și poezie – seara de poezie și muzică de la La Nemesis Art Club (Bastion Maria Theresia), moderată de scriitorul Dan-Liviu Boeriu – îi va avea invitați pe Nenad Šaponja (Serbia), Octavian Soviany, Lorand Pethö (Austria), Angela Baciu, Mădălina Aldescu, George State, Ciprian Măceșaru.
Recitalul muzicianului Oigăn va încheia cea de-a XIII-a ediție a FILTM.
PROGRAMUL FILTM
FILTM este un proiect organizat de Fundația Aquatim din Timișoara. Cu sprijinul: Consiliului Județean Timiș (prin programul TimCultura 2024), Ministerul Culturii, Traduki.
Detalii pe www.filtm.ro și pe Pagina evenimentului.
Mai multe evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.