”ieri Și astăzi”, spectacol de teatru în memoria victimelor comunismului din România, la deschiderea TM2023
18 februarie 2023 @ 16:00 – 17:30 –
Spectacolul aduce în lumină situații limită din perioada comunistă a României, cinci scene în care moartea te paște la orice pas sau devine, uneori, o metodă de salvare dintr-un mediu în care teroarea a devenit cuvânt de ordine.
Articol de Dana Florea, 18 februarie 2023, 16:00
![”ieri Și astăzi”, spectacol de teatru în memoria victimelor comunismului din România, la deschiderea TM2023](https://www.radiotimisoara.ro/wp-content/uploads/2023/02/azi.jpg)
Un alt eveniment organizat de Memorialul Revoluției din Timișoara în weekendul de deschidere Timișoara 2023, alături de vernisajele expozițiilor Istoria Revoluției ”Solidaritatea” din Polonia și „Romlag 1945-1965”, este prezentarea piesei de teatru „ieri Și astăzi”. Piesa este realizată de un grup de studenți de la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara și va avea două reprezentații sâmbătă 18 februarie, de la orele 16.00 și 17.30.
„ieri Și astăzi” aduce în lumină situații limită din perioada comunistă a României, cinci scene în care moartea te paște la orice pas sau devine, uneori, o metodă de salvare dintr-un mediu în care teroarea a devenit cuvânt de ordine. Cinci momente de intermezzo în spiritul limbajului utilizat în sistemele opresive. Doi foști comuniști, doi scriitori, doi profesori, doi prizonieri, un torționar și un lider cu o voce a conștiinței trec, rând pe rând, prin teroare fizică, psihică (unele cu urmări grave: schizofrenie), și încercări de evadare într-o lume mai bună. Unele personaje agresori, altele în ipostaza de victimă, fără martori sau urme. Un spectacol adaptabil la spații mici (3 X 4 m aproximativ), care dă senzația de celulă sau de apartament dintr-o perioadă în care vecinii ascultau cu paharul ce se întâmplă dincolo de pereți.
Textul ”Un pas mai aproape” a fost scris de către Rareș Rusan în perioada pandemică, iar inserțiile de poezie au fost adăugate de Otniel Floruț, din poeziile autorilor Lucian Blaga, Zaharia Stancu, Mihai Eminescu, Vladimir Maiakovski și Radu Gyr.
Echipa de creație este formată din Otniel Floruț, Rareș Rusan și Ernest Slach.
Premiera spectacolului a avut loc la data de 16 decembrie 2022, la Memorialul Revoluției din Timișoara.
Detalii pe Pagina evenimentului.
Mai multe evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.