”Întoarcerea la Origini” cu Marius Mihalache & Band, la Timișoara
22 martie 2025 @ 19:00 –
Concertul propune o călătorie muzicală prin muzica românească reinterpretată într-o manieră originală și captivantă. Invitat special este Mihai Mărgineanu.
Articol de Dana Florea, 22 martie 2025, 19:00

Un eveniment muzical de excepție va avea loc în Timisoara la Filarmonica Banatul sâmbătă, 22 martie 2025, de la ora 19.00 – „Întoarcere la Origini”, un concert susținut de Marius Mihalache & Band, cu un invitat special, îndrăgitul artist Mihai Mărgineanu.
Publicul se va bucura de virtuozitatea lui Marius Mihalache la țambal, acompaniat de band-ul său, într-o fuziune de stiluri muzicale ce îmbină tradiția cu influențe moderne. Spectacolul promite o fuziune stilistică captivantă, îmbinând tradiția cu accente moderne, într-o manieră care va încânta publicul.
„Am pornit într-o călătorie muzicală ce ne-a dus la rădăcinile poporului român, prin doine, cântece și descântece. De aici, am urmărit evoluția identității noastre muzicale, de la influențele orientale, occidentale și rusești până la crearea unui sunet modern, românesc. Barbu Lautaru ne-a arătat că identitatea noastră muzicală este mult mai complexă decât folclorul pur.
Am explorat bogăția muzicală a perioadei interbelice, când artiști precum Zavaidoc, Maria Tănase, Cristian Vasile, Titi Botezsi ceva mai târziu Pheonix, au conturat un peisaj sonor romanesc, reușind sa creeze o sinteza multi-culturala ce descria perfect identitatea romanului secolului XX. Ceea ce unește toți acești artiști, aparent atât de diferiți, este sentimentul românesc pe care îl transmit. Indiferent de genul muzical, ascultându-i, ne simțim romani.Acest concert este o invitație la o reîntoarcere la esența muzicii noastre, o celebrare a valorilor culturale românești, prezentate într-o manieră distinsă. Ne dorim să oferim publicului o seară memorabilă, plină de emoție și rafinament. Suntem încântați să împărtășim această experiență cu publicul din Timișoara”, spune Marius Mihalache.
„Este o mare bucurie să fiu invitat în acest concert, mă leagă o prietenie de ani buni cu Marius. Va fi o seară specială, dedicată melomanilor care apreciază muzica autentică și interpretările de excepție.”, spune Mihai Mărgineanu
Biletele pot fi cumpărate online.
Mai multe evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.