Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Lansarea Bienalei Art Encounters 2021 prin proiectul Artiști români în prim-plan

25 ianuarie 2021 – 30 ianuarie 2021 @ Toată ziua –

Publicul îi va putea cunoaște pe curatorii acestei ediții, Mihnea Mircan și Kasia Redzisz, dar și pe o parte dintre artiștii români invitați.

Articol de Dana Florea, 25 ianuarie 2021, 00:00 / actualizat: 25 ianuarie 2021, 15:10

Lansarea Bienalei Art Encounters 2021 prin proiectul Artiști români în prim-plan
Map Unavailable

Fundația Art Encounters din Timișoara organizează evenimentul de lansare a celei de-a patra ediții a Bienalei Art Encounters prin proiectul Artiști români în prim-plan, care se va desfășura în perioada 25-30 ianuarie 2021, online pe Facebook și pe website-ul Art Encounters. Publicul îi va putea cunoaște pe curatorii acestei ediții, Mihnea Mircan și Kasia Redzisz, dar și pe o parte dintre artiștii români invitați: Flaviu Cacoveanu, Alice Gancevici & Remus Pușcariu, Mihaela Hudrea, Nona Inescu, Flaviu Rogojan, MONOTREMU, Vlad Nancă.

Bienala Art Encounters 2021 se va desfășura între 1 octombrie – 14 noiembrie 2021 la Timișoara și va fi precedată de numeroase evenimente online și offline.

Kasia Redzisz este istoric de artă și curator la Tate Modern. A curatoriat retrospective itinerante ale artiștilor Maria Lassnig, Francis Bacon și Edward Krasiński, precum și Ugo Rondinone, Judy Chicago (ambele în spațiul public) și Sol Calero (in pregatire). Kasia Redzisz este autoare de cărți și eseuri despre arta contemporană, a editat și a contribuit la numeroase cataloage și a publicat texte critice în reviste precum „Frieze” și „Tate etc.”

Mihnea Mircan este curator, în prezent doctorand la Universitatea Monash, Melbourne. A fost director artistic al Extra City Kunsthal, Anvers, în perioada 2011–2015 și a curatoriat numeroase expoziții pentru instituții de artă prestigioase, precum Le Pavillon – Palais de Tokyo, Stroom Den Haag, MUSEION Bolzano, Fondation Ricard Paris. Mihnea Mircan este editorul unor volume de eseuri și cataloage, între care o monografie Miklos Onucsan, și a publicat texte în reviste ca Afterall, Mousse și Manifesta Journal.

Palmaresul impresionant al celor doi curatori, alături de interesul lor pentru scena artistică din România și din regiune, îi recomandă pentru o ediție a Bienalei Art Encounters axată pe întărirea dialogului cu publicul și pe sprijinirea artiștilor tineri”, declară Ovidiu Șandor, Președintele Fundației Art Encounters.

Ediția din 2021 a Bienalei de artă contemporană Art Encounters, intitulată Our Other Us, va acorda o atenție specială formelor de conviețuire pe care le putem proiecta, intui și institui astăzi, concentrându-se de asemenea asupra transformărilor și derivei care marchează percepția de sine, individuală ori colectivă.

Prima direcție curatorială este sintetizată de Kasia Redzisz astfel: How To Be Together [Cum să conviețuim] va prezenta propuneri pentru o coexistență plină de substanță în lumea actuală, explorând felul în care schimbările globale afectează sistemul artei și determină adesea un refugiu în natură, în practici inspirate de Land art și ecologie.”

Mihnea Mircan, la rândul lui, oferă câteva indicii despre cercetarea curatorială pe care o desfășoară în prezent sub numele „Landscape in a Convex Mirror” [Peisaj în oglindă convexă]: „Titlul expoziției, precum și viziunile temporale și spațiale pe care le aduce împreună prin lucrările artiștilor contemporani și relația acestora cu arta din trecut și crizele prezentului, urmăresc tema vertijului. Vertij ca un modus operandi: o metodologie a atenției, o compoziție de puncte de fugă, grade și unități de măsură pentru direcții, intensități și viteze.

Diana Marincu, Directorul artistic al Fundației Art Encounters explică: „Bienala Art Encounters 2021 – Our Other Us – stă sub semnul oglindirilor și al proiecțiilor pe care le construim cu toții despre noi înșine, despre Celălalt, despre granițe și distanțe, apropieri și contacte, interior și exterior, iar arta contemporană este reflecția cea mai fidelă a acestor dinamici. Evenimentul din acest an va cuprinde componente distincte care vor completa demersul celor doi curatori și vor întări colaborările și parteneriatele instituționale construite în ultimii ani, îmbogățindu-le de asemenea cu noi puncte de sprijin și de dialog. 

Accentul pe care curatorii îl vor pune pe noile poziții artistice din România și din regiune va fi vizibil prin noile producții special concepute pentru această ediție și prin programul dinamic al discuțiilor online și offline. Aceste evenimente vor începe odată cu lansarea programului Artiști români în prim-plan și vor continua până la deschiderea expozițiilor de pe 1 octombrie, dar se vor intensifica și pe parcursul Bienalei, până pe 14 noiembrie. Expozițiile vor cuprinde o serie de spații simbolice ale orașului Timișoara, dar și câteva inserturi-surpriză.

Proiectul Artiști români în prim-plan, care lansează această ediție a Bienalei, va începe luni, 25 ianuarie și propune o serie de prezentări ale curatorilor Mihnea Mircan și Kasia Redzisz și ale artiștilor români invitați: Flaviu Cacoveanu, Alice Gancevici & Remus Pușcariu, Mihaela Hudrea, Nona Inescu, Flaviu Rogojan, MONOTREMU, Vlad Nancă. Desfășurându-se exclusiv online, în relație cu Ziua Culturii Naționale, sprijinite de Ministerul Culturii din România, cele 6 zile dedicate evenimentului vor alterna prezentări în limba română și engleză axate pe artiștii tineri din România și din diaspora, pe creația lor recentă și pe nevoia de a-i avea în prim-plan atunci când discutăm despre Ziua Culturii Naționale și starea scenei artistice în general.

Programul complet poate fi consultat pe Pagina evenimentului.

Mai multe evenimente online.

 

Circulație închisă pe Calea Moșniței pentru reparații
joi, 24 octombrie 2024, 18:28

Circulație închisă pe Calea Moșniței pentru reparații

Circulația rutieră se închide, temporar, pe Calea Moșniței, din Timișoara. Accesul șoferilor va fi interzis, de vineri până duminică, pe...

Circulație închisă pe Calea Moșniței pentru reparații
La Arad începe furnizarea căldurii etapizat
joi, 24 octombrie 2024, 10:13

La Arad începe furnizarea căldurii etapizat

CET Hidrocarburi Arad a început probele la cald în instalaţii, însă a anunţat că locuinţele vor fi încălzite treptat, la parametri reduşi,...

La Arad începe furnizarea căldurii etapizat
Fiica milionarului ucis în atentatul de la Arad, reținută de poliție
joi, 24 octombrie 2024, 09:57

Fiica milionarului ucis în atentatul de la Arad, reținută de poliție

Laura Crişan, fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, a fost reţinută pentru 24 de ore, împreună cu doi complici. Aceștia...

Fiica milionarului ucis în atentatul de la Arad, reținută de poliție
Primele 50 de insule ecologice ajung la Timișoara
joi, 24 octombrie 2024, 09:48

Primele 50 de insule ecologice ajung la Timișoara

Primele 50 de insule ecologice vor fi livrate la Timișoara până la sfârșitul lunii octombrie, anunță municipalitatea. “Prin investiția...

Primele 50 de insule ecologice ajung la Timișoara
joi, 24 octombrie 2024, 09:38

Circulație închisă în centrul Timișoarei, la final de săptămână

Primăria Timișoara anunță că, sâmbătă, între orele 6.00 și 13.00, traficul nu va fi permis pe strada 20 Decembrie 1989. De asemenea, se va...

Circulație închisă în centrul Timișoarei, la final de săptămână
joi, 24 octombrie 2024, 08:15

Vremea în vestul țării

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare în Banat. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului (cu...

Vremea în vestul țării
miercuri, 23 octombrie 2024, 17:45

Primele cazuri de gripă în Timiș

În județul Timiș au apărut primele suspiciuni de îmbolnăvire de gripă, avertizează medicii. Conform ultimelor raportări ale Direcției de...

Primele cazuri de gripă în Timiș
miercuri, 23 octombrie 2024, 17:13

Doina Lemny, onorată de Universitatea de Vest: Timișoara este un model pentru Europa

Doina Lemny, doctor în istoria artei, muzeografă și cercetătoare la Centrul Pompidou Paris, specializată în opera lui Constantin Brâncuși, a...

Doina Lemny, onorată de Universitatea de Vest: Timișoara este un model pentru Europa