Lansarea Caietului de art terapie, la Cărturești Piața Victoriei
4 septembrie 2024 @ 17:00 –
Evenimentul va fi însoțit de vernisajul expoziției ArTerapia, care include lucrările copiilor și adolescenților participanți la atelierele de art terapie.
Articol de Dana Florea, 4 septembrie 2024, 17:00
Asociația Sfera Timișoarei vă invită la evenimentul de lansare a Caietului de art terapie, miercuri, 4 septembrie, de la ora 17:00, la Librăria Cărturești din Piața Victoriei, Timișoara.
Evenimentul va fi însoțit de vernisajul expoziției ArTerapia, care include lucrările copiilor și adolescenților participanți la atelierele de art terapie coordonate de Lorena Garoiu, artist plastic, la cabinetul BrainLife din Timișoara și la Asociația Salvați Copiii, sediul din Timișoara.
Echipa medicală coordonată dr. Iulia-Bianca Micu-Șerbu, medic primar psihiatrie pediatrică și psiholog Monika Verba a asigurat integrarea atelierelor în programul medical adecvat participanților. Proiectul a ajuns și la copiii din satele si comunele învecinate, unde au fost desfășurate 6 ateliere de art terapie în școlile: Liceul Tehnologic „Petre Mitroi” Biled, Școala Generală Cenad și Școala Gimnazială „Nicolae Groza” Fibiș.
Anul acesta, la atelierele de art terapie au participat și copii refugiați din Ucraina, care, prin parteneriatul cu Asociația Salvați Copiii, au lucrat alături de Lorena Garoiu, coordonator artistic al proiectului, în sesiuni special dedicate.
Caietul de art terapie ediția a II-a este o resursă editată și revizuită care conține materiale utile pentru terapeuți, părinți și profesori care lucrează cu tineri și copii cu traume și deficiențe psihice. Caietul de art terapie ediția a II-a a fost realizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș prin programul TimCultura 2024; Autori: Dr. Iulia-Bianca Micu-Șerbu, medic psihiatrie pediatrică, și Monika Verba, psiholog. Ilustrație: Lorena Garoiu, artist plastic și art terapeut, coordonare proiect: Oana Grimacovschi și Mirela Olariu.
ArTerapia este un proiect de intervenție dedicat atât publicului român, cât și ucrainean. Activitățile proiectului se adresează copiilor și tinerilor din categorii vulnerabile/cu deficiențe psihice, copiilor din familiile refugiate din Ucraina, dar și elevilor din școlile timișorene.
Proiectul este finanțat de Consiliul Județean Timiș prin intermediul Programului de finanțare nerambursabilă TimCultura 2024. Parteneri: In-tuition.ro, BrainLife Timișoara, Salvați Copiii Timișoara, SC Micuserb SRL, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Radio România Timișoara, Librăriile Cărturești.
Mai multe evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.