”Mata Hari”, one-woman show cu Roberta Popa Ionescu
11 septembrie 2024 @ 19:00 –
Spectacolul recompune tabloul unei vieți în care istoria personală și istoria tulburatului început de secol XX se amestecă halucinant, ca un dans pe cât de exotic, pe atât de fatal.
Articol de Dana Florea, 11 septembrie 2024, 19:00
Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din Timișoara prezintă miercuri, 11 septembrie 2024, de la ora 19.00, la Studi Uțu Strugari, spectacolul ”Mata Hari”, one-woman show și concept de Roberta Popa.
Cee se întâmplă când o femeie o ia înaintea timpului său? Cine câștigă și cine pierde? Cum se reflectă soarta unui om în fragmente de oglindă spartă? Între jurnal poetic și documentar, Mata Hari recompune tabloul unei vieți în care istoria „mică”, personală și istoria „mare”, a tulburatului început de secol XX, se amestecă halucinant, ca un dans pe cât de exotic, pe atât de fatal.
Despre Mata Hari, cea mai faimoasă spioană din lume s-a spus că și-ar fi folosit frumusețea și seducția pentru a obține secrete strategice de la bărbați. Numele ei adevărat era Margaretha Zelle și s-a născut în anul 1876 în orașul olandez Leewarden. Povestea vieții ei e fascinantă. Iar numele pe care și l-a luat la aflat în Java, unde a trăit după căsătoeri. Înseamnă „ochiul zilei”.
Biletele pot fi cumpărate online sau de la agenţiile Teatrului din str. Mărășești nr. 2, de marți până duminică, între orele 11.00-19.00 şi de la Sala 2 din Parcul Civic, deschisă în zilele în care sunt programate spectacole, cu două ore înaintea reprezentației. Telefon 0256 201 117.
Programul lunii septembrie al Teatrului Național Timișoara.
Mai multe evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.