Noaptea Muzeelor la Sate în județul Arad
31 august 2024 @ 12:00 – 23:00 –
Ediția a doua a Nopții Muzeelor la Sate va avea loc în 31 august, în toată țara, cu peste 100 de obiective și proiecte culturale prezentate și activate în micile comunități din România din spațiul rural.
Articol de Dana Florea, 31 august 2024, 12:00
În județul Arad participă la Noaptea Muzeelor la Sate cinci localități.
Astfel, vor putea fi vizitate Casa etnomuzicologului Ioan T. Florea din Covâsânț, Casa Memorială și Colecția de artă „Eugen Popa și Eugenia Hagiu” din Săvârșin, localitatea Covăsânț, Muzeul Memorial „Ioan Slavici și Emil Monția” Șiria și Muzeul Viei și Vinului Ghioroc.
Județul Arad
- Casa etnomuzicologului Ioan T. Florea (orele 17.00 – 20.00)
Covăsânț
Prezentarea casei memoriale, audiții muzicale din colecția lui Ioan T. Florea, discuții.
- Casa Memorială și Colecția de artă „Eugen Popa și Eugenia Hagiu” din Săvârșin (Complexul Muzeal Arad) (orele 17.00 – 21.00)
Spațiul păstrează elementele principale ale încăperilor cu destinație de locuit, unde se regăsesc: salonul mobilat cu piese în stil florentin, atelierul artistului, o mică cameră amenajată cu piese etnografice și o încăpere care reține obiecte ce fac trimitere la istoricul zonei, implicit la cel al familiei Popa. Lucrările de artă, în cea mai mare parte pictură, expuse în salon, atelier și în hol sunt realizate de Eugen Popa în intervalul 1940 – 1980.
17:00-18:00 / 18:00-19:00 / 19:00-20:00: Tur ghidat al Casei Memoriale și al Colecția de artă „Eugen Popa și Eugenia Hagiu”
- Prezentarea localității Covâsânț (orele 17.00 – 22.00)
Prezentări ale localității Covăsânț, reprezentații artistice (muzicale, dansuri) susținute de artiști din zonă, proiecții cu filmulețe despre sat, tur ghidat al muzeului, demonstrații de țesut, ateliere de desenat pe fișe cu motive tradiționale pentru cei mici.
- Muzeul Memorial „Ioan Slavici și Emil Monția” Șiria (Complexul Muzeal Arad) (orele 17.00 – 21.00)
Expoziția IOAN SLAVICI
Expoziţia dedicată scriitorului Ioan Slavici, născut la Şiria în 18 ianuarie 1848, cuprinde trei săli în care, prin fotografii de familie, diplome, premii, decoraţii, manuscrise, cărţi şi ziare, este evocată personalitatea complexă a acestuia. În expunere este prezentată succint viaţa scriitorului, în diferite perioade, începând cu locul natal Şiria. De o valoare documentară, dar şi emoţională deosebită este prezenţa unei părţi din camera de lucru a scriitorului din perioada anilor 1880 – 1883 pe când acesta se afla la Bucureşti, găzduindu-l pe Mihai Eminescu.
Expoziția EMIL MONȚIA
În cadrul cadrul Muzeul Memorial „Ioan Slavici şi Emil Monţia” Şiria, în anul 1970 a fost amenajată şi expoziţia permanentă dedicată vieţii şi activităţii compozitorului Emil Monţia (1882-1965), stabilit la Şiri începând cu 1907. A fost reconstituită camera de lucru a acestuia, cuprinzând mobilierul original, pianul, vioara, partituri, culegeri de folclor şi fotografii de familie. Emil Monţia, prin creaţia sa, întregeşte în şcoala de muzică trio-ul arădean, alături de Ion Vidu şi Sabin Drăgoi. Creaţiile sale muzicale aparţin unor diferite genuri: lieduri, cântece corale, operă muzicală. A scris lucrări pe versurile unor poeţi clasici (Mihai Eminescu, George Coşbuc), dar şi a unor poeţi contemporani lui: Octavian Goga, Lucian Blaga. Din anul 1907 s-a stabilit la Şiria, unde avea un cabinet de avocatură. A trăit întreaga sa viaţă la Şiria, până în februarie 1965.
17:00-18:00 / 18:00-19:00 / 19:00-20:00: Tur ghidat al Muzeului Memorial „Ioan Slavici și Emil Monția” Șiria
- Muzeul Viei și Vinului Ghioroc (Complexul Muzeal Arad) (orele 17.00 – 21.00)
Muzeul prezintă piese arheologice, unelte, instalații, documente și fotografii privind istoricul viticulturii și vinificației referitoare la unul din cele mai vechi areale viticole de pe teritoriul României, podgoria Miniș-Măderat.
17:00-18:00 / 18:00-19:00 / 19:00-20:00: Tur ghidat al Muzeul Viei și Vinului
Detalii pe www.noapteamuzeelor-la-sate.ro.
Mai multe evenimente din partea de vest a țării.