Premiere românești și filme laureate la Cannes, la prima ediție TIFF Oradea / PROGRAM
7 septembrie 2018 – 9 septembrie 2018 @ 20:00 – Oradea va fi pentru trei zile capitala filmului. Prima ediție TIFF Oradea va avea loc din 7 până în 9 septembrie 2018. Vor fi proiectate filme româneşti încă nelansate în cinema, pelicule premiate la Cannes şi filme maghiare. În program se regăsesc, în premieră în România, proiecții de film cu acompaniament muzical live și cine-concerte, […]
Articol de Dana Florea, 7 septembrie 2018, 20:00 / actualizat: 9 septembrie 2018, 7:25
Oradea va fi pentru trei zile capitala filmului. Prima ediție TIFF Oradea va avea loc din 7 până în 9 septembrie 2018.
Vor fi proiectate filme româneşti încă nelansate în cinema, pelicule premiate la Cannes şi filme maghiare. În program se regăsesc, în premieră în România, proiecții de film cu acompaniament muzical live și cine-concerte, dar și proiecţii în onoarea unor invitaţi speciali.
În primele două zile de festival, orădenii se vor bucura de Proiecții de Gală în sala Teatrului Regina Maria, în timp ce în toate cele 3 zile programul îi va purta în cele mai îndrăgite spații din oraș pentru numeroase proiecții în aer liber sau indoor- Piața Unirii, Cetatea sau Universitatea Partium.
Printre premierele românești se numără cel mai nou film al regizorului Radu Jude, Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, laureat cu Marele Premiu la Festivalul de Film de la Karlovy Vary și propunerea României pentru nominalizările la categoria „Cel mai bun film străin” la Premiile Oscar 2019.
Două dintre cele mai apreciate filme ale ultimei ediții a Festivalului de Film de la Cannes vor fi proiectate și ele în premieră în România la TIFF Oradea: Woman at War , un mix de comedie, musical, dramă socială și corectitudine politică, regizat de Benedikt Erlingsson și Leto/Summer , un portret de excepție a scenei rock underground din Leningradul anilor 80, în regia lui Kirill Serebrennikov.
O altă surpriză pe care programul primei ediții TIFF Oradea o aduce cinefililor este și proiecția Omul care l-a ucis pe Don Quijote / The Man Who Killed Don Quixote (r. Terry Gilliam), filmul-surpriză a celei de-a 17-a ediții TIFF Cluj, care a rulat cu casa închisă și a fost reluat la cererea publicului.
Printre filmele care vor putea fi văzute în aer liber, în Piața Unirii, pe unul dintre cele mai mari ecrane de proiecție din România, se numără și documentarul România neîmblânzită (r. Thomas Barton-Humphreys), realizat în colaborare cu britanicii de la Off the Fence, filmat pe parcursul unui an întreg și care prezintă frumusețea sălbatică a României.
Biletele pentru filmele şi evenimentele speciale ale primei ediţii TIFF Oradea vor fi puse în vânzare curând – anunţă organizatorii.
PROGRAMUL PROIECTIILOR
Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării.