Zilele Filmului de Umor, la Grădina de Vară Capitol
24 iunie 2016 – 26 iunie 2016 @ 22:00 – Iubitorii de film sunt invitați să vizioneze, în aer liber, trei filme de comedie de succes ale cinematografiei franceze, la o nouă ediție a ”Zilelor Filmului de Umor”. Manifestarea a fost inițiată de Institutul francez din Timisoara în 2010 cu intenția de a contribui la resuscitarea culturii cinematografice în aer liber în Timișoara, prezentă și apreciată în […]
Articol de Dana Florea, 24 iunie 2016, 22:00
Iubitorii de film sunt invitați să vizioneze, în aer liber, trei filme de comedie de succes ale cinematografiei franceze, la o nouă ediție a ”Zilelor Filmului de Umor”.
Manifestarea a fost inițiată de Institutul francez din Timisoara în 2010 cu intenția de a contribui la resuscitarea culturii cinematografice în aer liber în Timișoara, prezentă și apreciată în trecut, dar și de a revitaliza spații care nu erau suficient de exploatate din punct de vedere cultural (Piața Traian, Grădina de vară Capitol).
Proiecțiile au loc în perioada 24 – 26 iunie 2016, la Grădina de Vară Capitol.
Filmele sunt subtitrate în limba română.
Intrarea este gratuită. În caz de vreme nefavorabilă proiecțiile vor avea loc în Sala Capitol.
Programul Zilelor Filmului de Umor:
Vineri 24 iunie
ora 22.00 – Noi trei sau nimic! (2015)
Regia: Kheiron, cu: Kheiron, Leïla Bekhti, Gérard Darmon, Zabou Breitman
Între un sătuc din sudul Iranului și Paris, Kheiron ne povestește destinul ieșit din comun al părinților lui Hibat și Fereshteh, optimiști convinși, într-o comedie cu nuanțe de poveste universală care evocă dragostea familială, dăruirea de sine și mai ales idealul unui trai liniștit împreună.
Sâmbătă 25 iunie
ora 22,00 – Hai să trăim toți împreună! (2011, 96`)
Regia: Stéphane Robelin, cu: Jane Fonda, Pierre Richard, Geraldine Chaplin, Guy Bedos, Daniel Brüh
Cinci prieteni apropiați, cinci temperamente diferite: Claude, care a iubit dintotdeauna femeile; Annie și Jean, împreună în ciuda tuturor diferențelor, el activist politic, ea burgheză și convențională; Jeanne și Albert, feminista și petrecărețul. Cinci prieteni vechi, cinci reacții în fața vârstei înaintate: inima lui Claude e acum prea slabă pentru pasiunile sale înflăcărate; lui Jean i se interzic acțiunile umanitare pentru că firma de asigurări nu vrea să-și asume riscul; Annie vrea să-și recâștige nepoțeii cu o piscină de grădină; Jeanne ascunde o boală gravă; Albert nu observă că memoria îi joacă feste. Soluția? Să se mute împreună!
Duminică 26 iunie
ora 22.00 – Nuntă la Mendoza (2012, 94`)
Regia: Edouard Deluc, cu: Gustavo Kamenetzky, Nicolas Duvauchelle,Philippe Rebbot
Doi frați ajung în Argentina pentru a lua parte la nunta verișorului lor, în Mendoza, o localitate din vestul țării. Marea aventură la care cei doi visau de mult timp stătea să înceapă… Însa, la sosirea în Buenos-Aires, Antoine nu era în apele sale, fiindcă soția sa tocmai îl părăsise. Marcus era sigur că această călătorie îi va reda fratelui său buna dispoziție. Pe drumul spre nuntă tot mai plin de peripeții, cei doi frați se regăsesc. Un detaliu esențial: când Antoine începe să-și revină, Marcus cade într-o stare deplorabilă.
Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării.