Primăria Timișoara continuă programul de amenajare de noi locuri de parcare în locul vechilor garaje.
Potrivit datelor municipalității, în oraș există 47.445 locuri de parcare şi 32.805 locuri de staționare amenajate.
Construcțiile au fost desființate din dispoziția primarului Timișoarei, pentru că reprezentau un pericol pentru cetățeni.
Mai multe construcții ilegale care ocupau domeniul public în centrul Timișoarei, în zona Pieței 700, au fost demolate de echipele primăriei.
Procedura vine după obținerea Hotărârii de Guvern de demolare și eliberarea autorizației emisă de primăria Timișoara.
Creditul va mai acoperi printre altele suma necesară pentru renovarea Castelului Huniade.
Noul stadion va avea 30.000 de locuri şi este prevăzut fără pistă de atletism.
Toate cheltuielile privind demolarea construcțiilor ilegale vor fi suportate de societatea care are în concesiune terenul.
Mai multe construcții ilegale au fost demolate, astăzi, cu buldozerul în zona Blașcovici din Timișoara.
Spiritele s-au încins astăzi odată ce echipele Primăriei Timișoara au început demolarea construcțiilor de pe strada Cezar, dinspre bulevardul Loga spre Parcul Copiilor.
Un nou scandal politic a izbucnit la Timișoara pe tema demolării stadionului „Dan Păltinișanu”.
Peste 120 de proprietari de garaje care au primit notificări de demolare au dezafectat în regie proprie construcțiile.
Lucrările la viitorul stadion ”Dan Păltinișanu” din Timișoara ar putea fi accelerate. Una dintre soluțiile găsite pentru accelerarea...
Proprietarii de garaje din mai multe cartiere ale Timișoarei vor primi notificările de demolare. Primăria Timișoara anunță că va transmite...
A început demolarea clădirilor de pe faleza Begăi, după ce primăria a câștigat în instanță procesele cu patronii acestora. Primarul...
Consilierii județeni au aprobat documentația tehnico-economică și indicatorii pentru construirea noului stadion cu 30.000 de locuri de la...
Sursa foto: Stiri de Timisoara Proprietarii de cluburi și terase pentru care primarul Dominic Fritz a emis dispoziții de demolare susțin că...
Se vor face pași accelerați pentru demolarea stadionului Dan Păltinișanu de la Timișoara, a anunțat președintele Camerei Deputaților, Alfred...
Sursa foto: Facebook-Dominic Fritz Operațiunea de demolare a pasarelei Gelu-Crizantemelor din Timișoara, care leagă cartierul Iosefin de...
Noul stadion al Timișoarei va găzdui atât competiții sportive cât și evenimente culturale sau sociale de anvergură. Președintele...
Primăria Lugoj se pregătește de demolarea a 14 clădiri din patrimoniul spitalului, după ce a obținut avizul Ministerului Sănătății....
Consiliul Județean Timiș face apel la Guvernul României să urgenteze aprobarea documentației necesare începerii șantierului la viitorul...
Echipele Primăriei Timișoara au început operațiunile de demolare a garajelor de lângă Parcul Clăbucet de către Primăria Timișoara. În...
Cel mai mare stadion din vestul țării marchează astăzi șase decenii de la inaugurarea oficială. Actualul stadion „Dan Păltinișanu” a...
Primăria Timișoara trece la demolarea garajelor din zona Calea Șagului, lângă Parcul Clăbucet. Municipalitatea a afișat deja notificarea...
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a semnat, mai multe dispoziţii de demolare a unor clădiri ridicate ilegal pe malul Canalului...
Foto: Renasterea banateana Primarul Timișoarei Dominic Fritz va demola catargele ridicate fără autorizație pentru arborarea drapelului...
Unul dintre cele mai circulate pietonale din Timișoara se închide din motive de siguranță. Pasarela Îndrăgostiților, care conectează...
Demersurile pentru construirea unui nou stadion la Timișoara sunt blocate de lipsa avizelor necesare pentru studiul de fezabilitate. Firma de...
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, a declarat că vechiul sStadion de fotbal 'Dan Păltinişanu' din Timişoara rămâne, încă,...
Campania de demolare a garajelor din Timișoara, începută în mandatul fostului primar, Nicolae Robu, este reluată de actuala...
Consiliul Județean Timiș pregătește demolarea Stadionului Dan Păltinișanu. Instituția a scos la licitație serviciile de proiectare,...
Foto: redesteptarea.ro Demolarea celei mai vechi mori din Lugoj, fosta Moara Clara, este blocată la cererea Institutul Național de...
Stadionul “Dan Păltinișanu” din Timișoara ar putea fi dărâmat în această toamnă, în condițiile în care autoritățile județene...
Estacada de termoficare care traversează strada Divizia 9 Cavalerie din Timișoara va fi demolată. Colterm anunță că lucrările de desființare...
Primăria Timișoara continuă demolarea garajelor din orașul de pe Bega, acțiunea derulându-se în zona Soarelui. Primarul Nicolae Robu a...
Demolarea garajelor continuă și în 2020, a anunțat astăzi primarul Nicolae Robu. Potrivit edilului, municipalitatea are în derulare procedura...
Foto: cjtimis.ro Stadionul Dan Păltinişanu din Timişoara poate fi demolat abia după ce Guvernul va emite două hotărâri de Guvern în acest...
Terenurile lăsate libere după demolarea garajelor dintre străzile Sirius și Rebreanu au fost transformate în parcări. Potrivit Nicolae Robu,...
Candidatul USR la Primăria Timișoara le cere cetăţenilor să oprească demolarea fostului Liceu de Arte. Dominic Samuel Fritz a postat un...
Foto: cjtimis.ro Stadionul Dan Păltinișanu a fost predat Companiei Naționale de Investiții pentru a începe procesul de construire a unui nou...
Foto: cjtimis.ro Stadionul Dan Păltinișanu va fi demolat doar în momentul în care va fi semnat contractul pentru construirea unui nou...
Clădirea ridicată ilegal în curtea Palatului Ancora este demolată de Primăria Timişoara. În baza unei sentinţe pronunţate în 2017,...
Primarul Timișoarei anunță că a început demolarea grădiniței din apropierea Colegiului Bănățean. În locul fostei grădinițe PP 14, ajusă...
Foto: M. Anghel Persoanele care cumpără un apartament în Timișoara și dau banii pe un garaj dintr-o baterie de garaje își asumă un risc,...
O sentință care vizează demolarea unei clădiri construite ilegal în curtea Palatului Ancora din Timișoara, nu este pusă în aplicare nici la...
Poarta de intrare în Timișoara situată pe drumul de ieșire spre Arad a fost demolată, noaptea trecută. Este vorba despre poarta care fusese...
Poarta de intrare în Timişoara de pe Calea Aradului, modernizată în urmă cu doi ani cu 50.000 de euro, va fi demolată. Poarta va fi...