Ceremonialul militar de 1 Decembrie va fi mai puțin amplu, în urma suprapunerii cu alegerile parlamentare de duminică.
Poveste despre blues & jazz, cu directorul artistic al galei.
Filarmonica Banatul este prima orchestră din România alături de care Teodora Brody va interpreta piesele de pe noul său album.
Corul Comunitar, proiect ajuns la a doua ediție. Interviu cu managerul Filarmonicii „Banatul”
Pe ecranele scenei principale a Festivalului Codru a apărut un mesaj conform căruia aparatura grupului este încă pe drum și hash-tagul #VremÎnSchengen.
Concerte, masterclassuri, workshopuri, activități de mental-training și conferință, la Eufonia Festival. Interviu cu directorul artistic al festivalului.
Sicriul cu trupul celui care a fost Nicu Covaci a fost așezat marți dimineață în foaierul de la etajul Filarmonicii Banatul.
Ceremonia de înhumare a liderului trupei Phoenix, Nicu Covaci, va fi una privată, după tradiția creștin-ortodoxă.
Ziua Timişoarei a fost, anul acesta, umbrită de moartea liderului trupei Phoenix, Nicu Covaci.
Ziua Timișoarei este sărbătorită în data de 3 august începând din 1999, când a fost stabilită ziua orașului printr-o hotărâre de consiliu local.
Concert coral de excepție, pe scena prestigiosului festival. Interviu cu prof. dr. Maria Gyuris, dirijor al formației.
Elevii din Orchestra Liceului de Artă „Ion Vidu” prezintă lucrări de Mozart, Mercadante, Beethoven. Interviu cu dirijorul și solistele concertului.
200 de artiști de la filarmonicile din Timișoara și Arad se reunesc într-un concert vocal-simfonic extraordinar. Interviuri cu dirijorii corurilor filarmonicilor din Timișoara și Arad.
SANTANGELO PERCUSSION ENSEMBLE (Italia) și Ansamblul timișorean PERCUTISSIMO cântă de Ziua Europei, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”.
Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală” aduce, săptămâna aceasta, pe scena Sălii “Capitol” a Filarmonicii Banatul singurul oratoriu compus de Ludwig van Beethoven.
Spectacolul de operă “Turandot”, de Giacomo Puccini, deschide Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală”.
Interviuri cu managerii instituțiilor organizatoare.
Ansamblul PERCUTISSIMO pornește astăzi în turneul „riTM în Banat” și va susține recitaluri în 11 localități din vestul țării.
Corul „Ion Românu” al Filarmonicii „Banatul”, dirijat de Iosif Todea, prezintă lucrări corale din creația compozitorului norvegian Ola Gjeilo, în primă audiție, la Timișoara.
Personalitate a vieții muzicale, omul de cultură, Ovidiu Giulvezan a văzut lumina în localitatea timișeană Herneacova, în 21 ianuarie 1940....
Profesor, solist vocal, corist profesionist, cronicar muzical, dirijor, muzicolog, compozitor, Ovidiu Giulvezan s-a stins din viață în 9 martie, la Timișoara.
Studenții facultăților de Muzică, Teatru și Arte din Timișoara pregătesc un spectacol de muzică, teatru și arte vizuale cu ocazia Zilei...
În data de 16 decembrie 2023, Filarmonica „Banatul” va comemora 34 de ani de când Revoluția anticomunistă a început la Timișoara și s-a...
Timișoara va comemora evenimentele din Decembrie 1989 cu un spectacol special, intitulat Recviem pentru Revolutie. Concertul reprezintă o...
„Festivalul-Concurs Internațional „Remus Georgescu”, la fel ca cel de anul trecut, gravitează în jurul gândurilor și preocupărilor...
FESTIVALUL-CONCURS INTERNAȚIONAL REMUS GEORGESCU, organizat de Filarmonica „Banatul” din Timișoara, propune SCULPTURI SONORE, tema actualei...
Stagiunea 2023-2024 a Filarmonicii „Banatul” se deschide prin două concerte vocal-simfonice extraordinare, astăzi și mâine, 28 și 29...
Gala de Blues/Jazz KAMO ajunge la ediția a XXXII-a. Cunoscut ca fiind cel mai longeviv festival de jazz şi blues din Timişoara şi al doilea cel...
Cel mai amplu proiect din istoria Filarmonicii “Banatul” din Timișoara este programat la finalul lunii septembrie. Peste 400 de...
Actuala ediție a Festivalului Internațional „George Enescu" a continuat seria concertelor organizate în țară, prilejuind publicului...
Concertele din cadrul Festivalului “George Enescu” care au loc la Timișoara și Lugoj au fost selectate de dirijorul timișorean Cristian...
Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional “George Enescu” completează programul cultural TM 2023. Primele concerte ale...
Grădina de vară a fostului cinematograf Capitol din Timișoara rămâne închisă în anul Capitalei Europene a Culturii. Cu toate că au fost...
Mii de oameni au fost prezenți aseară la prima reprezentație Corului Comunitar, în Parcul Rozelor din Timișoara. Corul, format din 150 de voci...
Programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii propune publicului două spectacole de teatru japonez, pe texte clasice, în viziunea a doi...
Reprezentanții instituțiilor de cultură din Timișoara, afectate de reducerile bugetare, vor face o întâmpinare la adresa parlamentarilor...
Orchestra simfonică a Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, JAZZ AT LINCOLN CENTER și violonista NICOLA BENEDETTI se reunesc...
Orchestra simfonică a Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, JAZZ AT LINCOLN CENTER și violonista NICOLA BENEDETTI se reunesc pentru un concert...
Violonista Nicola Bedenetti, câștigătoare a unui premiu Grammy împreună cu dirijorul timișorean Cristian Măcelaru, va fi solista unui...
Faimosul chitarist STEVE HACKETT, fost component al legendarei trupe GENESIS, între anii 1970-1977, va cânta la Timișoara - Capitală Europeană a...
Sursa foto: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara Chitaristul Steve Hackett, fost membru al trupei Genesis, se întâlnește marți seara cu...
Timișoara are nevoie de o sală de concerte la standarde europene, fapt recunoscut atât de public și muzicieni, cât și de autoritățile...
Turneul de concerte Romanian Chamber Orchestra 2023 începe la Timișoara - Capitala Europeană a Culturii (3 iunie 2023), și continuă în...
Sursa foto: Filarmonica Banatul Franța a trimis la Timișoara unul dintre cei mai importanți ambasadori culturali. Cele două concerte...
Orchestre National de France, sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru, Director artistic al renumitei orchestre, susține două concerte simfonice...
Asociația pentru Capacitarea Abilităților Speciale din Timișoara a vernisat astăzi o expoziție cu vânzare în scop caritabil. Scopul...
O ediție spectaculoasă, cea cu numărul 47, a Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală". La finalul festivalului avem trei zile...
Zece tineri dirijori din România, Italia, Spania, Franța, Maroc, Coreea de Sud, Mexic, Statele Unite ale Americii, participă în aceste zile la...