Vremea va fi însorită și normală termic în zona de vest a țării, însă pe alocuri e posibil să apară ceața la primele ore.
După o perioadă mai caldă, vremea s-a răcit şi administratorii pârtiilor au pornit tunurile de zăpadă artificială.
Meteorologii anunță, pentru vestul țării, un final de săptămână cu vreme normală termic și ceață la primele ore ale dimineții.
Meteorologii anunță că vremea este normală termic pentru luna februarie, în vreme ce la munte este posibil să ningă slab.
Temperaturile rămân mai coborâte în perioada următoare, în regiunea de vest, iar nopțile vor fi chiar reci.
Meteorologii anunță temperaturi normale pentru luna februarie, în vestul țării.
Sindicatul le-a recomandat membrilor să nu semneze alte contracte cu drepturi diminuate.
Meteorologii anunță o zi cu vreme însorită dar cu temperaturi scăzute în Banat și Crișana.
Săptămâna începe cu vreme frumoasă însă mai rece față de zilele precedente.
Temperaturile vor scădea în zona de vest a țării, unde sunt posibile ploi slabe, iar la munte va ninge.
Unul dintre bărbați a fost transportat la Timișoara cu elicopterul SMURD, iar celălalt a ajuns la spitalul din Hunedoara.
Proiectul ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale” este finanțat din fonduri europene alocate prin PNRR.
Toate staţiunile montane din judeţul Hunedoara sunt pregătite, în weekend, pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Temperaturile încep să scadă, la final de săptămână, însă vremea se menține frumoasă.
Tendinţa îmbolnăvirilor de diverse infecţii ale căilor respiratorii se menţine pe un trend ascendent în ultimele trei săptămâni, arată datele DSP Hunedoara.
Meterologii anunță că temperaturile scad ușor în zona de vest a țării, iar la munte e posibil să ningă.
Corvinul Hunedoara a câștigat cu 2-0 amicalul de la Cluj, cu Gloria Bistrița.
Meteorologii anunță o nouă zi cu vreme caldă dar închisă și posibile ploi în regiune.
Primăria Petroșani precizează că investiția este posibilă prin programul REPowerEU al Uniunii Europene.
Ziua, izolat în Crișana vor fi posibile ploi și averse, iar noaptea va ploua local, mai ales în sudul Banatului.
Incendiile au fost lichidate după intervenția echipajelor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara.
Ploile revin din această seară în vestul țării, unde temperaturile vor fi cuprinse între 14 și 19 grade.
Prin aplicarea ordonanţei austerităţii angajații ar pierde primele, ajutoarele de încălzire și bonusurile salariale.
Șoseaua va asigura legătura directă a municipiilor Deva și Hunedoara cu autostrada A1, în zona localității Hărău.
Fotbalistul canadian Cale Loughrey este un noul jucător al Corvinului Hunedoara. A semnat pe un an şi jumătate, cu posibilitatea prelungirii contractului.
Echipele Salvamont România îndeamnă turiștii și să fie prudenți și responsabili atunci când se află la munte.
Meteorologii anunță o zi caldă cu temperaturi care pot depăși pragul de 15 grade, însă cerul va fi noros.
Vremea se încălzește, în vestul țării, însă rămâne închisă cu nori și ceață.
Dosarul cauzei a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg.
Hunedorenii sunt rugaţi să respecte indicaţiile personalului medico-sanitar privitoare la măsurile aplicate în situaţii epidemiologice deosebite.
Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată astăzi şi la mare înălțime, în cea mai nouă stațiune montană din județul Hunedoara.
Astăzi, temperaturile vor fi ușor mai ridicate față de cele normale pentru această perioadă, anunță meteorologii.
Meteorologii anunță o zi ploioasă în vestul țării, unde temperaturile cresc față de zilele precedente.
Meteorologii anunță o nouă zi cu vreme mohorâtă, iar spre seară încep ploile în vestul țării.
Săptămâna începe cu vreme închisă în vestul țării, cer noros și ceață în zonele joase, iar local va fulgui.
Meteorologii anunță o duminică mohorâtă, cu cer mai mult noros în Banat și Crișana, unde este posibil să apară și ceața.
Meteorologii anunță un final de săptămână cu vreme închisă, însă temperaturile vor crește ușor duminică.
Fosta capitală a Daciei a fost vizitată de peste 700 de persoane, în decembrie şi prima parte a lunii ianuarie.
Meteorologii anunță o nouă zi cu vreme mohorâtă și rece, însă cu temperature mai ridicate în zonele înalte.
Astăzi, vremea se va încălzi ușor la deal și munte, cu excepția zonelor depresionare unde gerul va persista noaptea.
Artistul din Valea Jiului a realizat lucrarea în stilul Land Art folosindu-se de urma pașilor săi în zăpadă.
În prima ligă de fotbal în sală, ambele grupări vestice implicate în partidele de ieri au pierdut în deplasare. CFR Timișoara a ieșit din cursa de play-off, West Deva mai speră.
Vremea rămâne rece în zona de vest a țării, iar la primele ore ale dimineții va fi chiar geroasă, anunță Serviciul Regional de Prognoză.
Corvinul Hunedoara s-a reunit la propriul stadion cu aceleași noutăți de lot prezentate de club în urmă cu câteva zile. Până acum doi jucători au plecat și alți doi sunt prospăt sosiți.
Astăzi, vremea va fi în general frumoasă dar rece, geroasă pe alocuri dimineața și noaptea.
Direcția de Asistență Socială administrează, în prezent, peste 650 de locuinţe sociale - garsoniere, apartamente şi camere de cămin, aflate în 17 imobile.
Săptămâna începe cu vreme frumoasă în vestul țării, însă destul de rece astfel că cea mai înaltă temperatură nu va depăși 5 grade.
Meteorologii anunță că vremea va fi închisă iar temperaturile vor fi normale pentru jumătatea lunii ianuarie.