Potrivit ISU Hunedoara, focul a pornit, cel mai probabil, de la un coş de fum deteriorat.
Focul a distrus locuinţa şi acoperişul acesteia pe o suprafaţă de 200 metri pătraţi.
Patru autoturisme aflate într-o parcare din municipiul Arad au fost distruse complet, iar alte patru au fost afectate, în urma unui incendiu.
Flăcările s-au extins atât la faţada blocului din apropiere, cât şi la alte patru maşini, fără a se înregistra victime.
În cadrul exercițiului va fi simulată aterizarea forțată a unui avion, urmată de un puternic incendiu care cuprinde aeronava.
Șoferul a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de un alt autoturism care circula regulamentar.
Pentru salvarea minorei au intervenit pompierii militari din localitate, anunță Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
Pompierii arădeni au împrejmuit locul pentru ca niciun elev sau cadru didactic să nu mai treacă pe acolo până nu se verifică dacă mai există pericol.
Pompierii au luptat cu flăcările timp de peste o oră, noaptea trecută.
Incidentul s-a produs în zona terminalului de automarfare, fără a se înregistra victime sau perturbarea traficului.
Tânărul a participat, în ultimii doi ani, la acţiunile de salvare a victimelor, desfăşurate de paramedicii modului SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri din Petroşani.
ISU Arad precizează că în accident a fost implicat un singur autoturism, iar victima decedată este un bărbat în vârstă de 27 ani.
Echipele de pirotehnicieni s-au alăturat echipajelor de Poliție și ISU la hotelul din zona centrală a Timișoarei.
Localitatea Pojejena se află pe Clisura Dunării, în apropiere de Moldova Nouă.
Aproximativ 250 de hectare de terenuri agricole dar și zone împădurite au fost afectate de incendii.
Incidentul s-a petrecut efectua în zona localităţii Clopotiva, în apropiere de oraşul Haţeg din județul Hunedoara.
Un incendiu violent de vegetație a izbucnit pe Calea Urseni, existând riscul de propagare la locuințe.
Toate cele cinci persoane decedate erau bărbaţi, transmite ISU Hunedoara.
În seara de 17 august vor concerta la Timișoara Rita Ora, Passenger și Zdob și Zdub.
În urma aterizării forţate, pilotul, care se afla singur în cabină, a suferit fracturi la membrele inferioare.
Printre zecile de situații de urgență la care pompierii militari hunedoreni au intervenit sâmbătă, a fost și salvarea unui pui de pisică.
Valul de căldură excesivă persistă în cea mai mare parte a țării, astfel că meteorologii au prelungit Codul roșu până miercuri inclusiv.
Autorităţile din Timiş iau măsuri pentru gestionarea situaţiei generate de caniculă la nivelul tuturor instituţiilor care fac parte din Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Valul de căldură se extinde în vestul țării, iar meteorologii au emis Cod portocaliu de caniculă valabil miercuri și joi.
Zilele caniculare îi determină pe oameni să se răcorească la scăldat, însă locurile neamenajate sunt pline de pericole.
30 de persoane care locuiesc în bloc s-au autoevacuat în siguranță, anunță ISU Timiș.
Aceasta este cea de a doua furtună puternică în decurs de două zile în Arad, după ce și în weekend o vijelie puternică a rupt mai mulți copaci.
A fost Cod roșu de furtună în Arad, iar locuitorii au primit chiar și avertizări prin sistemul Ro-Alert.
Măsura a fost luată de autoritățile locale pentru a veni în sprijinul cetăţenilor pe durata caniculei.
Pompierii timişeni au fost alertaţi că o persoană s-ar fi înecat în râul Timiş, pe raza municipiului Lugoj.
Incendiul s-a produs în urma unor scântei mecanice de la un utilaj agricol şi a cuprins 25 de hectare de cultură de orz.
O puternică vijelie s-a abătut luni seara peste orașele Deva, Hunedoara, Haţeg şi Petroşani.
Capacitatea de intervenție în cazul situațiilor de urgență va crește în zona de vest a țării.
Șoferul şi cele trei persoane bolnave au fost transportaţi la unităţile de primiri urgenţe din municipiile Deva şi Hunedoara, pentru îngrijiri medicale.
În accident au fost implicate un camion şi un autoturism.
Pompierii militari spun că incendiul ar fi fost declanșat de un scurtcircuit electric.
Pompierii timișeni atrag atenția asupra riscurilor care pot apărea atunci când lumânările sau candelele aprinse sunt lăsate nesupravegheate.
Un incendiu a izbucnit, în această după-amiază, la locomotiva trenului Regio care staționa în gara Hodoni.
Un grav accident de circulație s-a produs, duminică seara, în zona centrală a Timișoarei.
Pompierii militari și scafandrii intervin cu o autospecială și o barcă în canalul lacului de acumulare Sântămăria Orlea.
Pompierii militari din Deva și Petroșani au fost chemați să înlăture copacii doborâți de vântul puternic și zăpadă.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență a activat planul roșu de intervenție după o amenințare cu bombă la bordul unui avion.
O persoană care ar fi căzut joi seara, în Canalul Bega este căutată de echipaje ale ISU Timiş.
Cursurile de la Colegiul Loga din Timișoara au fost suspendate, astăzi, după ce mai mulți elevi au ajuns la spital cu dureri abdominale și vărsături.
Autobuzul circula de la Berzeasca spre Moldova Nouă, iar la momentul incendiului toți cei 30 de elevi au coborât din vehicul.
Un incendiu violent a izbucnit noaptea trecută la o fabrică de mobilă din orașul Bocșa, din județul Caraș-Severin.
Aproximativ 35 de hectare de miriști au ars, în ultimele 24 de ore, în județul Arad, incendiilor de vegetație uscată.
Două persoane au ajuns la spital în urma unei explozii produse din cauza unei acumulări de gaz în locuință.