Astăzi, vremea va fi închisă, cu valori termice apropiate de normalul termic al perioadei.
SchwabenLand este cel mai nou muzeu etnografic din Banat și o destinație turistică ce oferă o pagină de tradiție dar și posibilitatea de a gusta preparate șvăbești.
Directorul Direcției Județene pentru Cultură, Sorin Predescu, acuză lipsa de atenție și profesionalism în păstrarea patrimoniului.
Investiţia estimată la 215 milioane de euro va fi finanţată din Programul Naţional de Reabilitare şi Rezilienţă.
Până la sfârșitul anului noul sistem digital va fi complet funcțional.
LearnX Lab este menit să revoluționeze educația, prin intermediul tehnologiilor de ultimă generație.
După introducerea sistemului de ticketing administrația locală dorește ca societatea de transport public a comunei să funcționeze cu veniturile pe care le realizează.
Muzeul va fi închis pentru public până la terminarea investigaţiilor preliminare.
Producătorii locali din aria Grupului de Acțiune Locală (GAL) Timiș-Torontal-Bârzava, din zona Deta, vor putea fi găsiți mai ușor de anul acesta, cu ajutorul unei hărți disponibile online.
Eclipsa durează mai puţin de o oră, iar acoperirea Soarelui va fi de maxim 1%.
Meteorologii anunță că vremea rămâne ploioasă și în următoarele zile, însă temperaturile vor fi normale pentru luna martie.
Controalele s-au înscris în Campania naţională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă.
Valoarea totală a proiectului depășește 10 milioane de euro, după scumpirile repetate ale materialelor de construcție
Metoda este aplicată cu succes de alte orașe europene, precum Paris, Berlin sau Viena, spun reprezentanții municipalității.
Societatea de Transport Public dă asigurări că şoferul implicat va fi sancţionat conform legii şi că astfel de reacții nu sunt tolerate.
Sesiunile vor fi interactive, bazate pe studii de caz și exerciții practice, transmit organizatorii.
Proiectul este finanțat cu fonduri europene, iar sprijinul va fi acordat pentru o perioadă de cel puțin 18 luni.
Montarea aduce pe scenă una dintre cele mai fascinante povești shakespeariene.
Meteorologii anunță o nouă zi închisă și ploioasă în zona de vest a țării.
Propunerea de buget a fost trimisă Consiliului Local de primarul Dominic Fritz.
Muzeul va fi amenajat în curtea fostei Comenduiri a Garnizoanei Militare din Piaţa Libertăţii.
Timișorenii care locuiesc în zonele Circumvalațiunii și Gheorghe Lazăr nu vor avea marți apă caldă și încălzire.
La nivelul județului Timiș, în ultimii 20 de ani s-au înregistrat progrese importante în asigurarea controlului tuberculozei.
Cei mai mulți dintre candidații care s-au înscris la simularea bacalaureatului în Timiș s-au prezentat la prima probă.
Meteorologii au emis și o informare de ploi abundente, valabilă în Banat și Crișana până marți dimineața.
O ordonanță a Guvernului interzice promovarea cultului persoanelor condamnate pentru genocid.
Măsura este necesară pentru remedierea unei defecțiuni tehnice apărute la rețeaua primară de termoficare.
Accidentul s-a produs în jurul orei 17.00 în localitatea Sânandrei din județul Timiș.
Bastionul Theresia a fost reabilitat în urmă cu aproximativ 15 ani, iar recent au fost necesare din nou reparații.
Timișoreanca s-a impus în minimum de seturi, în finala turneului WTA 125 din Antalya.
Vârful clasamentului seriei a 9-a, din liga a 3-a de fotbal, trece prin schimbări în fiecare final de săptămână.
Polițiștii au început cercetările pentru a stabili cauzele care provocat decesul bărbatului.
Persoana decedată urmează să fie transportată la IML în vederea efectuării autopsiei.
Competiția, programată între 1 și 5 aprilie, ar urma să aducă la Sala Constantin Jude peste 120 de sportive din toată țara.
Rugby-ul timișorean de acum trei decenii și jumătate e rememorat de Alexandru Domocoș.
Peste 10.000 de persoane au vizitat până acum punctul muzeal de la Parța, deschis în ianuarie 2024.
Lucrările au fost reluate vara trecută după ce contractul cu antreprenorul inițial a fost reziliat.
Meteorologii anunță o zi de duminică noroasă, dar caldă, cu ploi locale.
Runda a 24-a a adus o victorie la limită pentru CSM Timișoara în jocul cu CSM Galați.
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au câștigat la CSM Făgăraș, în etapa a 20-a a Ligii Zimbrilor.
CSM Lugoj a câștigat și al doilea duel cu CSM Târgoviște, din grupa locurilor 5-8 a Diviziei A1.
Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit electric.
Jucătoarea timișoreană de tenis Anca Todoni s-a calificat, azi, în finala turneului WTA 125 de la Antalya, dotat cu premii de 115.000 de dolari.
În vestul țării sunt vizate județele Timiș și Caraș-Severin, precum și zona de munte din sudul județului Hunedoara
Copila, în vârstă de 4 ani, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Pepiniera deține, la ora actuală, aproximativ 5.000 arbori disponibili din producția proprie de anul trecut.
Administrația județeană are în vedere și alte exproprieri pentru cauză de utilitate publică, în funcție de disponibilitățile financiare.
Weekendul aduce vreme închisă și ploi, însă temperaturile continuă să crească.