O singură ofertă a fost depusă pentru modernizarea drumului județean Pâncota – Buteni. Tronsonul în lungime de 31,3 kilometri reprezintă...
Companii din șase țări de pe două continente au depus oferte pentru modernizarea drumului Arad-Șiria-Pâncota. Este vorba despre cel mai...
Lucrările la parcări, trotuare și spații verzi în cartierele din Timișoara vor fi executate după modelul cartierelor Soarelui și Buziaș, a...
Foto: stpt.ro 90 la sută din transportul în comun timişorean va fi cu mijloace electrice până cel târziu în anul 2022. Trei firme s-au...
Foto: primaria Timisoara Constructorul noului campus al Liceului Lenau din Timişoara ar putea fi stabilit în mai puţin de o lună. În...
Foto: pixabay.com Beneficiarii cantinei sociale din Petroşani rãmân fãrã masa caldă, dupã Paști. Este vorba de 40 de persoane...
Foto: Primaria Timisoara Primăria Timișoara mai face un pas pentru începerea lucrărilor la noul pod peste Bega de la strada Jiul. Potrivit...
Bulevardul Sudului va fi extins în următorul an la patru benzi de circulație. Primăria Timișora a finalizat licitația de atribuire a...
Foto: pixabay Consiliul Județean Timiş lansează licitaţia pentru studiul de fezabilitate, în vederea construirii bazinului de înot didactic...
Foto: Facebook-Calin Dobra Consiliul Judeţean Timiş va semna, în perioada următoare, contractele pentru modernizarea a două tronsoane de...
Foto: Facebook-Consiliul Judetean Timis Autorizația de construire pentru lărgirea la patru benzi a drumului judeţean Timișoara - Moșnița...
Foto: SC Coral Impex SRL Săptămâna aceasta vor fi reluate la Timișoara acțiunile de dezinsecție și deratizare, după cinci ani de procese...
Curățenia stradală în Timișoara ar putea începe chiar de săptămâna viitoare, a anunțat primarul Nicolae Robu, la Radio...
Foto: renasterea.ro Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului Timişoara – Moşniţa vor fi scoase la licitaţie în cel mult o...
Foto: Facebook-Dan Diaconu Proiectele de reabilitare a două dintre cinematografele câștigate de primăria Timișoara de la RADEF au intrat în...
Un nou centru de permanență va fi construit în județul Arad. Lucrările sunt estimate la 2 milioane de lei, fonduri asigurate prin Programul...
Foto: http://cjtimis.ro Consiliul Județean Timiș scoate la licitație ultimul spațiu pe care îl mai are disponibil în Bastionul...
Primăria Lugoj alocă un milion şi jumătate de lei pentru întreţinerea ştrandului şi a bazinului acoperit din oraş, pe o durată de patru...
Cinci importante drumuri judeţene din Arad intră în reparaţii capitale, aşteptate de şoferi de mai mulţi ani. Licitațiile au fost încheiate...
Iluminatul stradal din Arad pe următorii doi ani poate costa 16 milioane de lei. Primăria Arad este dispusă să plătească această sumă pentru...
Consiliul Judeţean Timiş continuă lucrările de plombare a gropilor cu mixtură asfaltică şi pregăteşte licitaţiile pentru extinderea la...
Skateparkul din Parcul Central din Timişoara va fi finalizat în trei luni. Promisiunea a fost făcută de primarul Nicolae Robu, care a anunţat...
Licitația pentru cumpărarea a 16 tramvaie noi pe baterii, cu autonomie mare, pentru Timișoara, a fost blocata dupa cateva zile de la...
Cel mai degradat drum județean din Arad, traseul Arad-Șiria-Pâncota-Buteni, va putea intra în cele din urmă în reparații. Conducerea...
Timișoara este tot mai aproape să primească 44 de autobuze electrice noi. Proiectul este derulat de Ministerul Dezvoltării, iar potrivit...
Noul sediul al primăriei comunei hunedorene Turdaș va fi finalizat, laopt ani de la demararea lucrărilor. Autorităţile locale au scos la...
Licitația pentru modernizarea Parcului Civic din Timișoara este aproape finalizată. Potrivit primarului Nicolae Robu, procedura a fost...
Timișoara are în sfârșit o firmă care să se ocupe de curățenia stradală. După o licitație eșuată și mai bine de șase luni în care...
Primăria Arad a cumpărat pentru Compania de Transport Public 5 autobuze noi și 3 autobuze second hand, în valoare totală de peste 550.000 euro...
Centrul de Mari Arşi de la Timişoara ar putea fi deschis în luna mai, a anunţat, astăzi, ministrul sănătăţii, Sorina Pintea. Una dintre...
Primăria Petroşani este dispusă să plătească peste 80 de milioane de lei pentru apa şi căldura livrată în sistem centralizat, timp de cinci...
Unul dintre podurile din municipiul Arad, aflat în stare avansată de degradare, va fi reabilitat cu circa 7 milioane de lei. Podul Decebal,...
Două firme sunt interesate să asigure curăţenia stradală în Timişoara. Licitaţia este în desfăşurare, dar procedura este greoaie, susţine...
Spitalul Judeţean din Timişoara aşteaptă în continuare finalizarea licitaţiei organizată de Ministerul Sănătăţii pentru achiziţionarea de...
Deszăpezirea între blocurile din Timişoara este aproape imposibilă, consideră primarul Nicolae Robu. Edilul spune că s-a făcut tot ce s-a...
Licitaţia pentru cumpărarea a 16 tramvaie noi de către Primăria Timişoara a eşuat. Niciunul dintre cele 12 firme interesate de afacere nu s-a...
Primăria Hunedoara vrea să doteze şcolile şi grădiniţele cu videproiectoare, ecrane pentru proiecţii şi cu table albe şi table...
Aproximativ 100.000 de familii din Timiş vor primi, în fiecare lună, câte un ziar în care vor putea citi știri despre proiectele și...
Subiectul construirii unor complexuri sportive de cartier în Timișoara a revenit în discuție odată cu demararea lucrărilor la două...
Elevii din șapte școli timișorene nu vor mai fi nevoiți să părăsească incinta unității de învățământ pentru a-și cumpăra de...
Licitația de proiectare pentru extinderea Școlii Generale nr. 7 din zona Lipovei din Timișoara au fost deja lansate. Anunțul a fost făcut de...
Primăria Arad a iniţiat licitaţia pentru semaforizarea intersecţiei dintre Calea Iuliu Maniu şi strada Ioan Alexandru. Ofertele pot fi...
Drumul judeţen 691 de la limita Timișoarei cu Dumbrăvița până la autostrada A1 va fi extins la patru benzi. Cei aproximativ zece kilometri...
Consiliul Județean Timiș a dat startul licitațiilor pentru asfaltarea a trei drumuri județene, cu o lungime de 23 de kilometri. Va fi asfaltat...
Transportatorii de persoane din Timiș nu s-au alăturat protestului de la nivel național. Singura firmă de transport persoane din Timiș...
Drumul care leagă Timișoara de autostrada A1 va fi lărgit la patru benzi. Consiliul Județean Timiș anunță că lansează licitația pentru...
Primãria din Petrosani scoate la licitatie serviciul de distribuție al energiei termice în sistem centralizat, dupã ce societatea de termoficare...
Noi promisiuni pentru realizarea unui parc de skate în Parcul Central din Timișoara. Mai mulți tineri pasionați de acest sport i-au cerut...