Tramvaiele nu vor circula pe una dintre cele mai importante rute din municipiul Arad, în cartierele Aurel Vlaicu și Gai, de vineri până...
Problemele birocratice pentru finalizarea Inelului IV de circulație din Timișoara au fost rezolvate. Potrivit primarului Nicolae Robu, în cursul...
Timișoara riscă să piardă o finanțare europeană de 15 milioane de euro dacă nu termină lucrările de reabilitare a centrului istoric până...
Circulaţia pe podul de la Ghioroc se închide de luni, 15 iunie. Până în 15 septembrie accesul auto şi pietonal nu va fi permis pentru...
Timișorenii care locuiesc în zonele Lugojului și Telegrafului nu vor avea miercuri apă rece dar nici apă caldă. Societatea Aquatim anunță că...
Lucrările la pasajul subteran de la Michelangelo vor fi reluate de luni, însă doar dacă permite vremea. Potrivit primarului Nicolae Robu, pentru...
Companiei de Apă Arad efectuează săptămâna viitoare o serie de lucrări care ar putea duce la scăderea presiunii şi colorarea...
Lucrările la reţeaua de apă din zona Podului Decebal din municipiul Arad au fost reluate. Reprezentanții Companiei de Apă Arad dau...
Lucrările de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă din Timișoara duc la întreruperea furnizării apei reci pe mai multe străzi din...
Mai multe apartamente din zonele Aradului și Lipovei din Timișoara rămân, luni, fără apă caldă și căldură din cauza unor lucrări urgente...
Colterm efectuează joi o serie de lucrări de mentenanţă care impun sistarea agentului termic în zonele Aradului şi Lipovei din Timişoara....
Societatea Aquatim anunță că luni încep lucrările de reabilitare a rețelei de canalizare pe strada Martir Sorinel Leia din Timișoara. Procesul...
Circulaţia pe podul Decebal din Arad va fi închisă toată săptămâna aceasta. Măsura a fost luată întrucât de luni, 2 februarie, până...
Consiliul Judedetan Timis va încerca accesarea de noi fonduri europene pentru continuarea lucrărilor la Castelul Huniade din...
Colterm anunță că va întrerupe furnizarea apei calde de consum, a apei reci și a încălzirii la Punctul Termic Torac, luni, 15 decembrie,...
Lucrările avansează pe şantierul de la Michelangelo, iar reprezentanţii Primăriei Timişoara încă speră ca noul pasaj subteran să poată fi...
Lucrările în centrul Timişoarei schimbă, din nou, traseul tramvaielor, la final de săptămână. În zilele de 29 și 30 noiembrie, vor fi...
Colterm anunță că marți, între orele 09:00 și 16:00, întrerupe furnizarea apei calde și a celei reci la PR 83. Măsura este necesară...
Traseele liniilor de tramvai 5 şi 6 vor fi deviate sâmbătă şi duminică, astfel încât să nu mai treacă prin Piaţa Libertăţii, de la ora...
Traseele liniilor 5 și 6 tramvaie sunt deviate, sâmbătă, de la ora 8:00, astfel încât să nu mai traverseze Piața Libertății din Timișoara....
Bisericile de lemn din zona Făgetului, monumente istorice de categorie A, aşteaptă vremuri mai bune. În urmă cu doi ani au început lucrări...
Lucrările de reabilitare a Colegiul Constantin Diaconovici Loga din Timișoara, începute în primăvara acestui an, vor fi finalizate din bani...
Tramvaiele de pe liniile 5 și 6 nu vor circula, la final de săptămână, prin Piața Libertății din Timișoara. Regia Autonomă de Transport...
Circulația rutieră pe strada Ștefan cel Mare, unde este în desfășurare unul din cele mai importante șantiere din Timișoara, va fi deschisă...
Circulaţia mai multor mijloace de transport în comun din municipiul Arad este deviată din cauza lucrărilor de pe strada Decebal. Astfel,...
Circulaţia mai multor mijloace de transport în comun din Timişoara se modifică de luni. Regia Autonomă de Transport Timişoara operează o serie...
Lucrările prin care s-au reabilitat faţada şi acoperişul Clinicii de Oftalmologie din Timişoara au fost finalizate. Investiţia în valoare...
Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde la punctul termic 12, luni, între orele 9:00 și 12:00. La același punct termic presiunea...
Mai multe trenuri de călători către Ungaria nu vor circula până luni, în 18 august. CFR Călători informează ca, pentru efectuarea unor...
Administraţia Bazinală Banat va efectua trei lucrări majore vor fi efectuate pe râurile Bârzava şi Moraviţa, pentru a consolida malurile şi...
O echipă de specialişti a evaluat, joi, starea Drumului Naţional DN7A Petroşani-Voineasa, închis de două zile, după ce apele râului Jieţ au...
Lucrările la lotul IV al autostrăzii Lugoj – Deva sunt în continuare sistate. Constructorul aşteaptă răspuns de la CNADNR cu privire la...
Lucrările de restaurare a Basilicii Papale Maria Radna, din judeţul Arad, sunt în grafic. Potrivit preotului Andreas Reinholz, la turnul de nord a...
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu a consemnat o nouă inaugurare cu năbădăi. În cartierul Ciarda Roșie au fost finalizate lucrările de...
Traficul spre și dinspre municipiul Hunedoara se desfăşoară în condiţii dificile în zona intersecţiei DN 7 cu DJ 687. Şoferii sunt...
Colterm întrerupe, joi, la ora 9:00, până vineri, la ora 20:00, furnizarea apei calde la punctul termic 98. Vor fi afectați consumatorii care...
Colterm întrerupe, marţi, între orele 8:00 şi 16:00, furnizarea apei calde la punctul termic 56 din Timişoara. Vor fi afectați consumatorii...
Municipiul Arad rămâne fără apă caldă până în data de 18 iulie, din cauza reviziilor, care au loc peste vară. Primele lucrări au fost...
Aquatim anunță întreruperi în furnizarea apei, în noaptea de joi spre vineri, în zona centrală a orașului. Măsura este necesară pentru...
Traficul pe DN66 Bumbeşti Jiu-Petroşani va fi închis, de luni până vineri, în anumite intervale orare – anunţă Compania Națională de...
Circulaţia mai multor trenuri va fi modificată în perioada următoare din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară. Astfel, în zilele...
Consiliul Judeţean Arad a încheiat lucrările în cadrul proiectului de construcţie a drumului de legătură între Grăniceri şi localitatea...
Colterm anunță că întrerupe, joi, furnizarea apei calde și a apei reci hidrofor la PT 50, pentru efectuarea unor lucrări de...
Societatea Aquatim anunţă că miercuri încep lucrările de reabilitare a reţelei de canalizare şi pe strada Hărniciei, în zona Calea Şagului,...
Colterm întrerupe, luni, 23 iunie, între orele 9 şi 14, furnizarea apei calde la punctele termice 20, 71, 72, 73, 74, 74A și 75 din...
Un nou şantier se deschide, săptămâna viitoare, la Timişoara, pentru efectuarea lucrărilor incluse în proiectul de extindere şi modernizare a...
Colterm întrerupe, miercuri, între orele 8 şi 16, furnizarea apei calde şi a celei reci la punctul termic 17, din Timişoara. Vor fi afectați...
Traficul rutier pe DN 66, pe sectorul cuprins în Bumbeşti Jiu şi Petroşani, va fi închis de duminică, anunţă Compania Naţională de...