Opera Națională Română din Timișoara a programat o nouă reprezentație în data de 30 octombrie de la ora 19.00.
Răzvan Mazilu semnează regia, coregrafia și costumele noului spectacol.
Premieră - „Văduva Veselă” de Franz Lehár, la Opera Națională Română din Timișoara. Un concept regizoral semnat Răzvan Mazilu.
„Văduva veselă”, de Franz Lehár, sub conducerea muzicală a dirijorului Mihnea Ignat. Noua montare, în premieră, la Opera Națională Română din Timișoara.
Spectacolul de operetă „Văduva veselă”, într-o nouă montare. Interviu cu managerul Operei Naționale Române din Timișoara.
Spectacolul are loc în Sala Mare a TNTm, de la ora 19.00. Următoarea reprezentație este programată pe 31 octombrie.
Actorul american John Malkovich a susținut, în 2023, trei reprezentații cu casa închisă ale spectacolului “Comedie infernală”.
Teatrul Național “Mihai Eminescu” din Timișoara va organiza, luna viitoare, un eveniment european în premieră absolută.
Ansamblul PERCUTISSIMO pornește astăzi în turneul „riTM în Banat” și va susține recitaluri în 11 localități din vestul țării.
Festivalul Internațional Shakespeare Craiova sărbătorește, anul acesta, 30 de ani de la prima ediție printr-un turneu în țară.
Spectacolul, în regia lui Mădălin Hîncu, explorează impactul devastator al depresiei în rândul adolescenților, devenind totodată un mijloc...
Luna aprilie aduce la Teatrul Național din Timișoara trei premiere, semate de regizori din noua generație: Traian Șoimu, Florin Piersic jr și...
Manifestările dedicate Revoluției din Decembrie 1989 încep din data de 15 decembrie, la Timișoara. Programul din acest an cuprinde o...
Iubitorii de teatru din Timișoara sunt așteptați la premiera spectacolului Sidy-Thal, o coproducție a Teatrului German de Stat din Timișoara...
Premiera absolută a operetei “Grusst mein Banat”/Salută Banatul meu, compusă de Emmerich Bartzer în anul 1939, va fi prezentată pe scena...
Comedia “Nunți, botezuri, înmormântări”, în regia lui Alexandru Lustig, este filmul care deschide, deseară, cea de-a XV-a ediție a...
Luna septembrie începe cu un eveniment inedit, organizat în premieră atât la noi în țară cât și în Europa. Noaptea Muzeelor la Sate,...
“My journey to Romania – Letter from Timișoara”, regizat de Florin Iepan, arată Timișoara, oamenii și poveștile sale așa cum le-a văzut...
Actorul american John Malkovich ajunge vara aceasta la Timișoara pentru a susține în premieră absolută spectacolul The Infernal Comedy/...
Opera Națională Română din Timișoara prezintă duminică, 7 mai 2023, începând cu ora 18:00, premiera spectacolului de balet „Giselle”,...
Opereta „Floarea din Hawaii”, de Paul Abraham, va fi prezentată în premieră de studenții Facultății de Muzică și Teatru din...
Studenții Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara prezintă un nou spectacol, „Floarea din Hawaii”,...
O premieră teatrală, o expoziţie artistică şi o conferinţă ştiinţifică sunt prevăzute în programul Timișoara Capitală Culturală...
Festivalul Zilele Filmului German va ajunge în premieră în perioada 9-12 martie la Timişoara. Potrivit organizatorilor, publicul care va...
Teatrul German de Stat din Timișoara propune un spectacol sonor cu public în deschiderea anului Capitalei Culturale Europene. Este vorba de...
În premieră în România, un post de radio dedică un program de 24 de ore unui oraș. Pe 17 februarie, în ziua deschiderii oficiale a anului...
Teatrul Naţional Timişoara aduce pe scena Sălii Studio premiera spectacolului “Maria din Magdala”', de Ion Jurca Rovina. Spectacolul,...
Un nou spectacol al Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely va fi prezentat în 16 decembrie 2022 la Sala Mare - "Doctorul" în regia lui Andrei...
În premieră pentru România, Aeroportul Internațional Timișoara are un punct de prim ajutor. Două defibrilatoare semiautomate au fost instalate...
Teatrul Naţional Timişoara va prezenta în luna decembrie trei spectacole în premieră. Este vorba despre respectiv 'Conul Leonida faţă cu...
Doi arădeni pornesc, astăzi, într-o expediție ce reprezintă o premieră pentru România. Cuplul de arădeni Alecsandra și Adrian...
Ca urmare a cererii mari de bilete pentru spectacolul ”Îmblânzirea scorpiei”, a cărui premieră va avea loc joi, 30 iunie 2022, Teatrul...
Alpinistul timișorean Horia Colibășanu a reușit să urce pe vârful Kangchenjunga, fără oxigen suplimentar. El a reușit premiera mult...
Avanpremiera filmului românesc „Odată pentru totdeauna” a avut loc la Cinema City din Timișoara, unde au fost prezenţi atât regizorul...
Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara încheie prima lună a anului 2022 cu două premiere. Performanta trupă maghiară de teatru...
O colaborare inspirată a Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara împreună cu Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Trupa...
Ziua Culturii Naţionale este marcată, la Timişoara, de o premieră de teatru pe texte din poezi ași publicistica lui Mihai Eminescu. Teatrul...
Opera Naţională Română din Timişoara prezintă duminică, 9 ianuarie 2022, începând cu ora 19, premiera spectacolului „Creaţiunile lui...
Sâmbătă, 15 ianuarie 2022, de la ora 19.00, în Sala Mare, Teatrul Național din Timișoara prezintă în premieră spectacolul ”Eminescu”,...
Joi, 23 decembrie, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Național, vorbim despre noi, acum. Spectacolul Despre dragoste, cu dragoste este,...
Teatrul German anuntă o nouă premieră, care va avea loc în data de 18 decembrie 2021, ora 19.30 – spectacolul „Leonce și Lena”, de Georg...
Timișul are, în premieră, o hartă turistică dedicată bicicliştilor. Trasele se întind pe tot cuprinsul judeţului şi cuprind pista de...
Peste 6.000 de bilete s-au vândut pentru duelul din 16-imile Cupei României, dintre CS Hunedoara și FCSB, programat pentru miercuri seara, de la...
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara propune o incursiune în „Orașul paralel”! Noua premieră a Teatrului este o scrisoare de...
Primăria Timișoara este prima din România care va înființa o Unitate centrală de achiziții. Structura va fi înfiinţată în cadrul unui...
Medicii de la Spitalul Județean din Timișoara au realizat o nouă premieră națională. Echipa de medici a salvat de la moarte o femeie, care a...
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara propune spectatorilor o nouă premieră: spectacolul „Nimic”, în regia lui Balázs...
La Consiliul Judeţean Timiş au fost depuse 69 de proiecte pentru finanţare din bugetul participativ al administraţiei judeţene, care a aprobat...