Primăria Timișoara propune un regulament de restructurare urbană pentru a se asigura că toate cartierele noi vor avea prevăzute rețea de străzi, utilități publice, spații verzi și obiective publice.
Potrivit primarului Dominic Fritz, noul regulament introduce posibilitatea autorizării de terase pe malul Begăi dar și pe ambarcațiuni.
Terasele de pe malul canalului Bega vor fi autorizate pe baza unui aviz emis de arhitectul-șef, potrivit noului proiect.
A III-a ediție a festivalului prin care este omagiat inegalabilul violonist bănățean Efta Botoca va avea loc vineri, 29 septembrie, la Jebel –...
Primăria Timișoara nu mai solicită garanție imobiliară pentru sprijinul financiar acordat pentru reabilitarea clădirilor istorice private. În...
Primăria Arad organizează o dezbatere publică pe tema regulamentului de utilizare a trotinetelor electrice în municipiu. Întâlnirea celor...
Municipiul Timișoara ar putea să aibă un Regulament privind semnalizarea monumentelor istorice. Conform regulamentului care va fi propus...
Noul regulament de comerț stradal din Timișoara intră în dezbatere publică. Toți cei interesați, sunt așteptați joi, 21 iulie, de la ora...
„Cu vara-n rucsac și muzica-n boxă” Am pregătit pentru tine destinații, evenimente și propuneri tentante în această vară. Ba mai...
Noul regulament de funcționare a teraselor de pe domeniul public a fost aprobat aseară de Consiliul Local, urmând ca el să își facă efectele...
Regulamentul de reabilitare a clădirilor istorice din Timișoara, cu sprijin de la Primărie, a fost modificat pentru a face programul mai...
Noul regulament de funcționare a teraselor din Timișoara nu va fi pus în aplicare în acest an. Viceprimarul Cosmin Tabără spune că a primit...
Noul regulament de parcare din municipiul Timișoara a fost modificat în ședința Consiliului Local. Aleșii locali au aprobat un proiect care...
Locuitorii municipiului Oradea au la dispoziție 250 de trotinete electrice cu care se pot deplasa prin oraș. Trotinetele sunt în regim dockless,...
Terasele din Timișoara vor fi amplasate după un nou regulament întocmit după discuții cu firmele din domeniul Horeca. Sunt prevăzute reguli...
Primăria Timișoara a decis să stabilească un model uniform al chioșcurilor stradale din municipiu. Măsura face parte din planul...
Regulamentul de sprijin financiar pentru reabilitarea clădirilor istorice din Timișoara va fi modificat astfel încât numărul aplicanților să...
Lugojul va avea un regulament al parcărilor cel târziu în toamna acestui an. Administrația locală promite să amenajeze câteva parcări în...
Clădirile din zonele istorice din Timișoara ar putea fi mansardate. Administrația locală lucrează la un regulament care să permită acest...
Donatorii de sânge de la Centrul de Transfuzii Sanguine din Timișoara primesc gratuitate la parcare în Timișoara, în luna în care are loc...
Şoferii care intră cu maşinile pe pârtiile din staţiunea Parâng riscă amenzi de până la 2.000 de lei. Prevederea apare în noul...
Timișorenii cer parcări auto pentru a fi de acord cu proiectul de regulament pentru parcarea mașilor în oraș. La cea de-a doua dezbare...
Noul regulament privind parcarea în Timișoara va fi dezbătut public, din nou, săptămâna viitoare. Regulamentul prevede, printre altele,...
Timişoara va avea un nou regulament de publicitate stradală. Proiectul a fost prezentat consilierilor locali şi urmează să intre în dezbatere...
Primăria Timișoara anunță că a fost finalizat noul regulament privind parcarea în mnicipiu, care va intra vineri în dezbatere...
Turiștii care vin în stațiunea montană Parâng vor trebui să respecte Regulamentul privind conduita cabanierilor, schiorilor/snowboarderilor pe...
Proiectul privind noul regulament de parcare din Timișoara va fi finalizat în aproximativ o săptămână. Potrivit viceprimarului Ruben...
Noul regulament de funcţionare a Bastionului Theresia din Timişoara va fi supus votului consilierilor judeţeni abia luna viitoare. Proiectul a...
Primăria Timișoara a făcut public regulamentul în baza căruia se va acorda sprijin financiar pentru reabilitarea clădirilor. Proprietarii...
Noul regulament pentru deţinătorii de animale de companie din Timişoara prevede că nu mai este nevoie de acordul vecinilor în acest sens,...
Primăria Timișoara vrea să rezolve problema lipsei locurilor de parcare pentru riveranii din cartierul Cetate. Municipalitatea are în lucru un...
Restanța din etapa a 10-a, dintre CSM Reșița și Concordia Chiajna, a fost reprogramată pentru mâine, ora 14.00. Meciul ar fi trebuit să se...
Primăria și Consiliul Local Dudeștii Noi în parteneriat cu Asociația Culturală “Pro Datina” organizează duminică, 1 decembrie, a V-a...
Primăria Timișoara intenționează să modifice regulamentul de taximetrie din oraș, astfel încât acesta să permită transmiterea licenței de...
Foto: Liviu Dumitru, Radio Timisoara Regulamentul de utilizare a terenului aferent aeroportului Cioca, respins cu ocazia ultimei ședințe de...
Foto: Liviu Dumitru, Radio Timisoara Un eveniment aeronautic programat la sfârșitul acestei luni la Timișoara ar putea fi anulat după ce...
Foto: cjtimis.ro Consiliul Județean Timiș a stabilit noi condiţii de închiriere a stadionului “Dan Păltinişanu” din...
Primăria Timişoara impune noi reguli urbanistice dezvoltatorilor imobiliari. Primarul Nicolae Robu a anunţat că se lucrează la un proiect de...
Ediţia cu numărul 24 a manifestării artistice organizată de Casa de Cultură „George Suru” este inclusă în ampla sărbătoare a gugulanilor...
Regulamentul de organizare și funcționare a Ştrandului Neptun din Arad va intra în dezbatere publică. Primăria Arad anunţă că aceasta va...
caon.ro Bugetul municipiului Reşiţa, pe acest an, va fi rectificat mâine, în şedinţă de Consiliu Local. Aleşii vor mai vota şi...
Consiliul Local a aprobat două proiecte de hotărâre care vizează modul în care trebuie să se realizeze comerțul cu legume și fructe în...
Patinoarul public cu suprafață sintetică din Parcul Copiilor din Timișoara a fost deschis, astăzi, publicului larg. Patinoarul din Parcul...
Timișorenii persoane fizice care nu au încheiat un contract cu operatorul de salubritate vor fi nevoiți să plătească o taxă de 12 lei de...
Timișoara are un nou regulament de funcționare a spațiilor de joacă. Aleșii locali au aprobat în toamna anului trecut un astfel de regulament,...
Consiliul Local Timișoara se întrunește astăzi în ședință ordinară având pe ordinea de zi 44 de proiecte de hotărâre și mai multe adrese...
Atacantul italian Mario Balotelli este nevoit să renunţe la tunsorile şi hainele extravagante, cu care şi-a obişnuit mereu fanii, din cauza unei...
Andre Rieu începe vineri seria de şapte concerte pe care le va susţine în Piaţa Constituţiei, pe 5, 6, 7, 11, 12, 13 şi 14 iunie, informează...