Deși lucrările au fost realizate în proporție de 60%, totul a fost abandonat după ce firma care a câștigat licitația a intrat în faliment.
Termenul de finalizare al contractului pentru realizarea Variantei de Ocolire Arad Est este ianuarie 2025.
Baza sportivă de 1,5 milioane de euro de pe strada Costică Rădulescu din Timișoara, abandonată de Compania Națională de Investiții după falimentul firmei constructoare, se află într-o stare jalnică.
Stadionul din Calea Buziașului se construiește cu fonduri de la bugetul local în valoare de 115 milioane de lei.
Proiectul a fost una dintre investițiile majore în infrastructură cu o valoare de 600.000 de euro.
Muncitorii de pe şantierele din Centrul Aradului şi-au continuat astăzi activitatea, deşi județul este sub avertizare Cod portocaliu de caniculă.
Piețele agroalimentare din Timișoara sunt în plin proces de modernizare și dezvoltare.
Polițiștii timișoreni au deschis dosar penal pentru nerespectarea și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Constructorii care execută lucrări tehnico-edilitare în Timișoara sunt obligați să refacă toată lățimea străzii pe care intervin.
Centrul civic din municipiul Lugoj intră, din nou, în șantier. Lucrările la centrul civic al Lugojului vor fi reluate, la mai bine de patru...
Primăria Timișoara estimează că lucrările de pe Calea Stan Vidrighin ar putea fi terminate mai repede decât termenul prevăzut în...
Echipele constructorului, revenite pe șantier, lucrează la pasajele din zonele Freidorf, Chișoda și Moșnița Nouă. Lucrările la centura de...
Șantierul deschis pe Calea Stan Vidrighin poate fi finalizat până în vara acestui an. Primarul Dominic Fritz, spune că șantierul este mai...
Sursa foto: DRDP Timişoara Lucrările la centura de ocolire Timișoara Sud vor fi reluate începând din data de 8 ianuarie. Potrivit Direcției...
Anul 2024 aduce noi lucrări de reabilitare a rețelei de alimentare cu apă din zona de sud a Timișoarei. 21 de străzi din sudul Timişoarei...
Sursa foto: DRDP Timişoara Activitatea de pe șantierul centurii de ocolire Timișoara Sud continuă săptămâna aceasta, după care se va opri...
Sursa foto: DRDP Timisoara Lucrările continuă pe şantierul de la Centura de Sud a Timişoarei, anunță Direcția Regională de Drumuri și...
Șantierele de pe mai multe străzi din Timișoara, unde traficul a fost dat peste cap din cauza lucrărilor, vor fi închise până la începerea...
Încep lucrările pe o altă porțiune a drumului care leagă Timișoara de autostrada A1, prin Dumbrăvița. Un al doilea tronson a fost astăzi...
Sursa foto: DRDP Timisoara Mai multe drumuri naționale din vestul țării sunt în reparații în această perioadă, anunță Direcția...
Noi restricții sunt în vigoare, zilele acestea, în Piața Consiliului Europei, din Timișoara, pentru lucrări de asfaltare. Astfel, de...
Trenurile vor circula cu o viteză de 160 de km/h de la Curtici până la Sighişoara din a doua jumătate a anului viitor. Anunțul a fost făcut...
Traficul din Timișoara va rămâne aglomerat și în următoarea perioadă, din cauza șantierelor aflate în derulare. Mai multe străzi...
Foto: debanat.ro Lucrările de transformare a fostei clinici de dermatologie din Timișoara într-un centru multicultural sunt blocate. Patronul...
Sursa foto: DRDP Timisoara Se reiau lucrările la centura de Sud a Timișoarei, abandonate după rezilierea contractului cu Tirrena...
Foto> ADR Vest Reabilitarea Colegiului Tehnic “Emanuil Ungureanu” din Timișoara ar putea fi gata până în ultimul trimestru al acestui...
Tronsonul 1 al drumul județean care face legătura între Timișoara și A1 prin Dumbrăvița și Giarmata ar putea intra în lucru spre final de...
Şoseaua de centură a municipiului Deva a intrat în lucrări de reparaţii. Autorităţile speră ca lucrările să se deruleze cât mai rapid...
Bulevardul Revoluției din centrul municipiului Arad intră în renovare începând cu data de 1 iulie, anunță viceprimarul Lazăr...
Şantierul de restaurare a fortificaţiei dacice de la cetatea Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, a fost redeschis. Proiectul, derulat...
Lucrările la cel de-al doilea pasaj de pe centura nord-vest a Aradului, care va trece peste calea ferată, ar trebuie să fie gata până la 24...
Foto: Facebook - Dominic Fritz Circulația pe bulevardul Stan Vidrighin, din Timișoara, pe sensul spre AEM, ar putea fi reluată în august,...
Cei 450 de elevi de la școala Waldorf din Timișoara se vor muta în noua clădire până la sfârșitul anului. Termenul a fost înaintat de...
Lucrările la drumul de legătură de la intersecția de la Sânandrei și Autostrada A1, care ar fi trebuit terminate în luna martie, au ajuns la...
Șantierul de pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara va fi închis până la sfârșitul lunii aprilie. Lucrările care le dau mari bătăi de cap...
sala 2 teatrul National Timisoara Sala 2 a Teatrului Național “Mihai Eminescu” din Timișoara intră în lucrări de modernizare....
Autostrada A6 spre centura municipiului Lugoj intră, săptămâna aceasta, în reparații. Tot în vestul țării, se lucrează pe mai multe drumuri...
Întârzierile acumulate pe șantierul noului terminal pentru cursele externe, de la Aeroportul Internațional “Traian Vuia” din Timișoara, au...
Foto: DRDP Timisoara Circulația este restricționată pe DN 69 Timișoara – Arad pentru lucrări de consolidare la podul peste pârâul Bega...
Noroiul scos din șantiere pe străzile orașului rămâne una dintre marile probleme ale Timișoarei. Chiar dacă legea obligă firmele să...
La Reșița, încep astăzi lucrările de modernizare a infrastructurii stradale din Dealu Mare și se vor institui restricții de circulație...
Aproximativ 30 de cetățeni au protestat pe șantierul centurii de Sud a Timișoarei, cerând amenajarea unui sens giratoriu la intersecția dintre...
Stadiul lucrărilor de reabilitare a Căii Stan Vidrighin, din Timișoara, a ajuns la jumătate în mai puțin de un an de la deschiderea...
Tronsonul lipsă din autostrada Lugoj-Deva va fi terminat în termen, dă asigurări ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Prezent la...
Aflat deja în lucru cu bani de la bugetul local, pasajul Solventul din Timișoara urmează să primească și bani prin programul “Anghel...
Șantierul de pe Calea Bogdăneștilor din Timișoara a intrat în etapa de montare a liniei de tramvai. Primarul Timișoarei, Dominic Fritz,...
Timișorenii care locuiesc în zone cu șantiere deschise se plâng de noroiul lăsat în urmă de constructori. Spre exemplu, doamna Ana, care...
Podul de la ISHO și centrul Multiplexity sunt două dintre proiectele mari ale Timișoarei la care vor începe lucrările în 2023. Potrivit...