După succesul inaugurării Aleii Libertății în parcul Andrei Mocioni, municipalitatea amenajează Aleea Sănătății,
Directorul Direcției Județene pentru Cultură, Sorin Predescu, acuză lipsa de atenție și profesionalism în păstrarea patrimoniului.
Investiţia estimată la 215 milioane de euro va fi finanţată din Programul Naţional de Reabilitare şi Rezilienţă.
Până la sfârșitul anului noul sistem digital va fi complet funcțional.
LearnX Lab este menit să revoluționeze educația, prin intermediul tehnologiilor de ultimă generație.
Solicitarea vine pentru a preveni probleme similare incendiului care a mistuit biserica din incinta Muzeului Satului Bănățean.
Muzeul va fi închis pentru public până la terminarea investigaţiilor preliminare.
Eclipsa durează mai puţin de o oră, iar acoperirea Soarelui va fi de maxim 1%.
Valoarea totală a proiectului depășește 10 milioane de euro, după scumpirile repetate ale materialelor de construcție
Metoda este aplicată cu succes de alte orașe europene, precum Paris, Berlin sau Viena, spun reprezentanții municipalității.
Societatea de Transport Public dă asigurări că şoferul implicat va fi sancţionat conform legii şi că astfel de reacții nu sunt tolerate.
Sesiunile vor fi interactive, bazate pe studii de caz și exerciții practice, transmit organizatorii.
Montarea aduce pe scenă una dintre cele mai fascinante povești shakespeariene.
Propunerea de buget a fost trimisă Consiliului Local de primarul Dominic Fritz.
Timișorenii vor putea vizita standuri interactive și vor urmări demonstrații spectaculoase ale polițiștilor.
Muzeul va fi amenajat în curtea fostei Comenduiri a Garnizoanei Militare din Piaţa Libertăţii.
Timișorenii care locuiesc în zonele Circumvalațiunii și Gheorghe Lazăr nu vor avea marți apă caldă și încălzire.
Cei mai mulți dintre candidații care s-au înscris la simularea bacalaureatului în Timiș s-au prezentat la prima probă.
O ordonanță a Guvernului interzice promovarea cultului persoanelor condamnate pentru genocid.
Măsura este necesară pentru remedierea unei defecțiuni tehnice apărute la rețeaua primară de termoficare.
Bastionul Theresia a fost reabilitat în urmă cu aproximativ 15 ani, iar recent au fost necesare din nou reparații.
Polițiștii au început cercetările pentru a stabili cauzele care provocat decesul bărbatului.
Persoana decedată urmează să fie transportată la IML în vederea efectuării autopsiei.
Competiția, programată între 1 și 5 aprilie, ar urma să aducă la Sala Constantin Jude peste 120 de sportive din toată țara.
Lucrările au fost reluate vara trecută după ce contractul cu antreprenorul inițial a fost reziliat.
Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit electric.
Concursul Peda Open este găzduit în premieră de Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara.
Laszlo Rooth este membru fondator al Operei Naţionale Române din Timişoara.
Șoferul a acroșat în partea din spate o autospecială din cadrul Serviciului Rutier, venită în sprijin.
Măsura este necesară pentru remedierea unei defecțiuni apărute la rețeaua de termoficare.
Olimpiada de Limba Română pentru Minorități va fi organizată, la Timișoara, luna viitoare, iar suma alocată de Ministerul Educației este insuficientă.
Municipiul Timișoara este promovat ca destinație de primăvară în atât în țară cât și în Ungaria și Serbia.
Asociaţia „Verde de Banat” continuă să completeze perdeaua forestieră din zona municipiului Timișoara.
În doar două luni, peste 120.000 de contribuabili și-au plătit impozitele locale și-au beneficiat de reducerea de 10%.
Poliția Locală Timișoara precizează că cei mai mulți cerșetori preferă să se întoarcă în stradă.
Societatea Horticultura a amplasat deja toatelete smart în Parcul Civic respectiv în Parcul Pădurice.
Lucrările sunt derulate de aceeași companie care a construit noua maternitate de la Spitalul Județean.
Prefectul de Timiș atrage atenția că se pierd foarte mulți bani cu plata profesorilor care nu au elevi.
Municipalitatea vrea să îmbunătățească prima impresie a celor care ajung la Timișoara cu trenul.
Elevii de la Colegiul “Carmen Sylva” se numără printre cele cinci echipe care vor reprezenta România la campionatul din SUA.
Paznicul școlii a reușit să îl imobilizeze pe făptaș.
Societatea de Transport Public Timișoara precizează că, în felul acesta, optimizează resursele.
Controalele efectuate la operatorii economici s-au soldat cu cinci amenzi în valoare totală de 11.000 de lei.
Cinci echipe de elevi români vor concura la etapa mondială a Campionatului de Robotică FIRST Tech Challenge.
Primăria Timișoara a câștigat această finanțare prin Fondul pentru Modernizare, de la Ministerul Energiei.
Cele mai multe cereri înregistrate pentru procurarea unui card european de asigurat au fost depuse în luna iulie 2024.
S-a dat alarma, duminică seara, în Timișoara din cauza unui incendiu care a izbucnit într-o locuință din zona Ronaț.
Clubul Sportiv Ambasadorii Speranței este dedicat promovării sportului pentru persoanele cu dizabilități.