Aquatim a semnat contractele pentru realizarea a două parcuri fotovoltaice la stațiile de tratare a apei de la Urseni și Timișoara. Noile...
Biroul Teritorial al Avocatului Poporului Timișoara își va relua audiențele în teritoriu începând din data de 3 iulie. Reprezentanții...
Primul eveniment cultural organizat de Teatrul German din Timișoara într-un fost spațiu școlar, este programat în toamna acestui an. Teatrul...
www.banatulmeu.ro Eric Maskin, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 2007, vine la Timișoara, pentru o conferință la Universitatea de...
Teatrul Național din Timișoara anunță cel de-al treilea spectacol susținut în iulie, pe scena sa, de actorul american John...
Bărbatul care a comis dublul asasinat într-o locuință din zona Palatului Dicasterial din Timișoara a fost reținut pentru 24 de ore prin...
Primăria Timișoara a organizat o a doua dezbatere publică privind regenerarea urbană a Pieței Mocioni. Unii cetățeni au atras atenția că...
Institutul Francez propune timișorenilor și turiștilor o serie de evenimente sub genericul “Plimbări Urbane: Revizitând Timișoara”. Este...
Tronsonul 1 al drumul județean care face legătura între Timișoara și A1 prin Dumbrăvița și Giarmata ar putea intra în lucru spre final de...
Suspectul în cazul dublei crime din zona Palatului Dicasterial de la Timișoara a fost prins de polițiști în această seară. Potrivit primelor...
Sursa foto: DRDP Timisoara Odată cu finalizarea lucrărilor de asfaltare pe centura Timișoara Nord, se iau măsuri pentru siguranța...
Foto: Aquatim De la 1 iulie, Muzeul Apei din Timișoara, inaugurat recent, își prelungește programul de vizitare. Muzeul de pe Calea Urseni...
Contractul prin care Colterm produce și furnizează apă caldă și căldură în Timișoara, care expiră vineri, a fost prelungit de Consiliul...
Intervenție mai puțin obișnuită pentru pompierii timișeni care au salvat, în această seară, un păun blocat între blocuri. Pasărea...
Timișoara se transformă, timp de cinci zile, în capitala jazzului. O nouă ediție a Festivalului JAZZx are loc în perioada 28 iunie – 2...
O parte din istoria transportului în comun al Timişoarei, care numără 154 de ani, poate fi descoperită în cadrul unei expoziţii de...
Polițiștii timișeni s-au mobilizat pentru a-l identifica pe bărbatul care, noaptea trecută, a ucis un bărbat și o femeie în vârstă, într-o...
Timișorenii abonați la Colterm riscă să rămână fără apă caldă, de la 1 iulie, după ce creditorii societății nu au votat prelungirea...
Poliţiştii timişeni au deschis dosar penal pentru omor calificat, după ce un bărbat a anunţat, noaptea trecută, că şi-a găsit bunicii...
Medaliatul cu aur la proba de înot, 50 de metri liber de la Special Olympics Ediția de vară Berlin, Timotei Julei a fost așteptat pe aeroport ca...
Un deţinut în vârstă de 25 de ani, din Penitenciarul Timişoara, condamnat definitiv la doi ani pentru furt calificat, a părăsit...
Consumatorii care locuiesc în zona centrală din Timișoara rămân astăzi fără apă caldă la robinete. Colterm anunță că, între orele 8.00...
Mai multe străzi din Timișoara sunt închise traficului, în perioada aceasta, pentru reparații sau modernizări. Până în data de 10 iulie,...
Aranjamentele florale și parcurile din centrul Timișoarei sunt în această perioadă în atenția angajaților Horticultura. Pentru că timpul a...
România trebuie să facă saltul în plutonul țărilor dezvoltate, spune secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, prezent astăzi la...
Primăria Timișoara anunță investiții majore în modernizarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare din municipiu. Potrivit primarului...
Consumatorii care locuiesc în zona Cetății din Timișoara rămân astăzi fără apă caldă la robinete. Colterm anunță că, între orele 9.00...
Din această săptămână, bănățenii vor putea ajunge la mare cu avionul. Aeroportul Internațional Traian Vuia a anunțat că va avea în...
Consumatorii care locuiesc în zona de nord a orașului și două unități medicale rămân astăzi fără apă caldă. Colterm anunță că,...
Sursa foto: pixabay.com Două școli din Timișoara vor beneficia de finanțare anul acesta, prin programul Sportul pentru toți. Cu banii...
Magistrații Curții de Apel Timișoara își întrerup de miercuri activitatea, în semn de protest față de modificările privind pensiile de...
Timişoara Refugee Art Festival, un eveniment unic în România și în estul Europei, se desfășoară zilele acestea în orașul de pe...
Sursa foto: freepik.com La Timișoara începe astăzi programarea pentru utilizarea mașinilor STPT adaptate pentru transportul persoanelor cu...
Ziua Mondială a Refugiaților a fost marcată, în avans, la Centrul de Tranzit în Regim de Urgență de la Timișoara. Au fost organizate mai...
Primăria Timișoara taie peste 8 milioane de lei de la finanțarea culturii, la jumătatea anului în care orașul este Capitală Europeană a...
Direcţia de Sănătate Publică Timiş că în spitalele din judeţ se află internaţi 12 pacienţi cu COVID-19, dintre care şase erau pe secţii...
Sursa foto: pixabay.com Mai multe organizații neguvernamentale doresc să stimuleze excursiile în zona Timișoarei, prin crearea unui pașaport...
Mijloacele de transport în comun din Timișoara vor circula cu o frecvență mai redusă pe perioada verii. Societatea de Transport Public...
Curtea interioară a Castelului Huniade din Timișoara se va deschide pentru public în toamna acestui an. Primul spațiu redeschis din castelul,...
Lucrările de reabilitare a clădirii Primăriei Vechi din Piața Libertății din Timișoara pot începe, după ce Consiliul Local a aprobat...
Noul stadion al Timișoarei va găzdui atât competiții sportive cât și evenimente culturale sau sociale de anvergură. Președintele...
Principalul pol de atracție al tinerilor imediat după 1989, Complexul Studențesc din Timișoara și-a pierdut faima de centru al vieții de...
Sursa foto: Facebook Memorialul Revolutiei din Timisoara O carte despre Revoluția din Decembrie 1989, dedicată elevilor de liceu și...
Sursa foto: Facebook Black Sea Arts Festival on I no trash O expoziție de artă contemporană concepută de autori ucraineni s-a deschis în...
Sursa foto: pixabay.com Tinerii care vorbesc limbile română și ucraineană sunt așteptați, la finalul lunii iunie, la un experiment muzical...
Proiectele inițiate de timișoreni în cadrul bugetării participative care nu primesc suficiente voturi de la cetățeni au totuși șansa de a fi...
Foto: Facebook-Cosmin Tabara O singură ofertă a fost depusă la licitația pentru executarea lucrărilor necesare pentru obținerea...
Cel mai mare festival din vestul României, District 23, care reunește trei evenimente importante, se pregăteşte de inaugurare. Festivalul...