Povestea olimpicilor din vestul țării
Despre Lavinia Miloșovici s-ar putea scrie cărți și turna filme. Pentru că viața ei e încărcată de extreme.
Au urcat pe podiumul olimpic, dar succesele lor nu sunt recunoscute în mod oficial. E povestea fraților Edda și Ingo Buding, din Lovrin. Ambii jucători de tenis – ca și ceilalți doi frați ai lor, Lothar și Ilse – cei doi au participat la Jocurile Olimpice din 1968, la turneele demonstrative de tenis.
Hilde Lauer a scris istorie pentru kaiacul românesc, reușind să câștige două medalii în aceeași zi, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 1964
Despre Simona Richter s-ar fi putut vorbi cu totul altfel. Cine știe, poate chiar în tușe mai groase, mai aurite. Ce știm sigur e că destinul ei a fost marea performanță
Din bogata listă de legende olimpice originare din vestul României, Ladislau Lovrenschi se distinge în mod deosebit.
Gimnastica arădeană are o lungă și frumoasă tradiție. Iar vârful de lance în istoria acestei discipline pe malul Mureșului e, fără doar și poate, Emilia Eberle.
Ceea ce s-a pertrecut la Munchen, în septembrie 1972, s-a discutat îndelung în cei aproape 52 de ani scurși de la acea tragedie. Puțină lume știe însă că unul dintre cei 11 sportivi israelieni uciși de gruparea teroristă palestiniană „Septembrie negru” era născut la Timișoara.
Tirul e unul dintre sporturile cu o veche tradiție la Arad. Astfel că apariția unui trăgător de talia lui Sorin Babii pe malurile Mureșului nu e deloc întâmplătoare.
La finele anilor 70, centrul olimpic de gimnastică se muta de la Onești la Deva, într-un complex sportiv nou construit, special pentru acest proiect. Lângă Telecabina ce urcă spre Cetate au crescut, preț de mai bine de trei decenii, generații excepționale de gimnaste
Născută la 18 august 1967 la Lugoj, într-o famile de etnici germani, Herta Anițaș nu a descoperit pasiunea pentru sport în barcă.
Despre argintul cucerit de echipa de gimnastică a Ungariei la Stockholm, în 1912, am mai vorbit în serialul nostru. În episodul al șaselea, dedicat arădeanului Kmetyko Lajos, chiar am amintit de prezența în lotul maghiar a încă unui gimnast originar de pe malul Mureșului: Rittich Jenő. Sau Réti Jenő, așa cum a apărut în foile oficiale de concurs, la Stockholm.
Kabos Endre e unul dintre cei mai galonați sportivi originari din vestul României de astăzi. A urcat de trei ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului olimpic.
De ani buni, voleiul masculin din Timișoara pare blocat într-o nesfârșită pendulare între divizia secundă și eșalonul de elită. Au fost însă vremuri în care orașul de pe Bega lansa nume uriașe pentru echipa națională. Drăgan sau Coste au strălucit în anii 60, în care România cocheta cu podiumul olimpic. Dar o singură generație a și reușit să cucerească o medalie, cea din 1980, din care făcea parte și timișoreanul Marius Căta-Chițiga.
În epoca socialistă, puțini sunt sportivii originari din afara Bucureștiului care au avut șansa să urce pe podiumul olimpic reprezentând clubul la care s-au format. E cazul lui Roman Codreanu, hunedorean de origine dar arădean prin adopție, care nu a fost racolat de Steaua sau Dinamo, reprezentând cu succes, la două ediții ale Jocurilor Olimpice, clubul Vagonul Arad.
Să te naști în aceeași generație cu un fenomen planetar al sportului cum a fost Nadia Comăneci poate fi, deopotrivă, o binecuvântare dar și o mare doză de neșansă. La mijlocul anilor 70, alături de fetița din Onești care a dat peste cap sistemul electronic de afișaj de la Montreal, România o avea pe reșițeanca Teodora Ungureanu.
Eroul poveștii noastre de astăzi are origini bănățene. De altfel, și-a trăit întreaga copilărie și adolescență pe aceste meleaguri. Nagy Ernő s-a născut la Făget, pe 2 august 1898. Acolo a început școala, pentru ca studiile liceale să le încheie la Zrenjanin.
Astăzi vă propunem o poveste despre curaj. Despre decizii luate în pripă, despre planuri schimbate în ultimul moment, care se dovedesc până la urmă inspirate. E povestea lui Jean Földeák .
Când spunem Iolanda Balaș spunem performanță. Spunem record. Spunem aur olimpic. Înălțime. Când spunem Iolanda Balaș, ca timișoreni, ar trebui să luăm poziția de drepți. Dacă vi se pare prea mult, vă răspund că orașul în care a văzut lumina zilei și în care a deprins tainele atletismului îi oferă prea puțin. Mai nimic.
Când baronul Pierre de Coubertain a gândit reînvierea olimpismului antic, ideea centrală era celebra zicală „Mens sana in corpore sano”. El vedea misiunea Olimpiadei moderne ca o „reinstituire a legăturii legitime a unui cuplu divorțat de multă vreme: fizicul și mintea umană”.
În acest an, Parisul va găzdui din nou Jocurile Olimpice, la fix 100 de ani distanță de la precedenta ediție organizată. Și în urmă cu un...
Canotajul e unul dintre sporturile definitorii ale Timișoarei. 160 de ani se împlinesc de la fondarea Societății de Luntrișoare – primul club...
Timișoara va fi mereu unul dintre orașele-reper ale poloului românesc, deși a rămas fără această disciplină în urmă cu aproape un sfert de...
Așa cum am văzut și în episoadele precedente, în vestul României de astăzi s-au născut numeroși sportivi care au reprezentat cu succes alte...
Dacă România a obținut prima medalie olimpică abia în 1924 – bronzul, prin naționala de rugby – vestul țării noastre de azi are nativi...
Timișoara a dat, de-a lungul timpului, sportivi care s-au acoperit de glorie la marile competiții internaționale, dar care n-au primit...
Statistica Jocurilor Olimpice reține zeci de medaliați proveniți din vestul României de astăzi. În acest episod al serialului nostru, vom vorbi...
Lista medaliaților olimpici născuți în vestul actualei Românii e dominată, fără doar și poate, de Johnny Weissmüller. Mult mai celebru...
Boxul a adus României nu mai puțin de 25 de medalii olimpice de-a lungul timpului. Prima dintre ele a fost cucerită de un reșițean. În 1952, la...
Povestea olimpicilor din vestul țării începe cu primul medaliat individual al României. E vorba de un lugojean, care a cucerit argintul la...