Rugbiștii de la SCM Timișoara au reluat pregătirile, fără jucătorii de la echipa națională. Bănățenii se antrenează pentru partea finală a Ligii de Rugby, ultimele două etape ale sezonului regular și fazele eliminatorii, semifinalele și finalele.
Voleibalistele de la CSM Lugoj vor avea un adversar din Cehia în șaisprezecimile de finală din Cupa Challenge.
Federația Română de Fotbal a organizat, astăzi, cu aproape două săptămâni și jumătate înainte de startul noului sezon, tragerea la sorți pentru stabilirea programului jocurilor ediției regulare 2024-2025 a Ligii 2.
Anca Todoni se află tot mai aproape de a pătrunde printre primele o sută de jucătoare ale lumii, sportiva legimitată la CSM Timişoara înregistrând un salt important în ierarhia WTA de 24 de locuri.
Tragerea la sorți a programului Ligii 2 Casa Pariurilor se va desfășura miercuri, 17 iulie 2024, de la ora 14:00, la sediul FRF, în sala Ioan Chirilă.
Anca Todoni a câştigat, duminică seara, cel mai important titlu din carieră, la turneul WTA 125 de la Bari (Italia), dotat cu premii totale de 100.000 de euro, după ce a învins-o în finală pe maghiara Panna Udvardy cu 6-4, 6-0.
Selecţionata României, campioana mondială en titre, a fost învinsă de Serbia cu scorul de 10-9, la loviturile de departajare, sâmbătă seara, în finala Campionatului European de minifotbal - EMF EURO 2024, de la Sarajevo (Bosnia-Herţegovina), după ce scorul a fost egal, 1-1 (0-1), la finalul timpului regulamentar.
Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat, sâmbătă, în premieră în finala unui turneul WTA 125, cel de la Bari (Italia), dotat cu premii totale de 100.000 de euro, după ce a învins-o pe principala favorită, argentinianca Nadia Podoroska, cu 2-6, 6-4, 7-5.
SCM Timişoara a câştigat, clar, al doilea meci din returul primei ligi de rugby. Bănăţenii au câştigat cu 71-12 împotriva celor de la Universitatea Cluj, după o partidă disputată pe arena "Gheorghe Răşcanu".
Formația feminină FCC UAV Arad a oficializat primul transfer pentru noul sezon. Alina Podar, jucătoare de pozițiile 1 și 2 în vârstă de 25 de ani, a semnat cu gruparea de pe Mureș.
Poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial al tenisului feminin, a obţinut sâmbătă al patrulea său titlu în turneul de la Roland Garros, după o finală dezechilibrată împotriva italiencei Jasmine Paolini, locul 15 mondial, pe care a învins-o cu 6-2, 6-1.
Formaţia din apropierea Timişoarei este noua campioană judeţeană, în urma victoriei de astăzi, din ultima etapă, 4-1, cu Gloria Moşniţa Nouă. Echipa din Şag va reprezenta judeţul în barajul pentru promovarea în Liga a treia, într-o dublă manşă cu laureata din Caraş-Severin, Magica Balta Caransebeş.
Gruparea arădeană a trecut cu 2-1 de divizionara terță, Progresul Pecica, într-un meci amical în care au evoluat, eminamente, jucătorii tineri testați și în trialurile de la mijlocul săptămânii, de către Mircea Rednic.
Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat, ieri, în semifinalele turneului WTA 125 de la Bari (Italia), dotat cu premii totale de 100.000 de euro, după ce a trecut de germanca Eva Lys cu 6-2, 7-5.
Divizionara secundă a anunțat prelungirea înțelegerilor cu antrenorul principal, Flavius Stoican, și cu doi dintre cei mai importanți jucători ai stagiunii precedente. În plus, cărășenii au oficializat și primul transfer al verii, un jucător care vine de la o prim-divizionară.
Echipa națională de minifotbal a României a obținut calificarea în finala Campionatului European, după ce a învins Kazahstanul la loviturile de departajare, după 1-1 (3-1 d. l. d.) în timpul regulamentar.
Florentina Iuşco (CSM Deva) a obţinut calificarea în finala probei de triplusalt, azi, în prima zi a Campionatelor Europene de atletism de la Roma.
Radio Timișoara va difuza mâine o ediție specială a emisiunii Arena Radio. Aceasta va fi realizată la Izvorul Mureșului și difuzată între orele 12:00 și 14:00, în multiplex, împreună cu studiourile Radio România din Cluj-Napoca și Târgu Mureș.
Federația Română de Fotbal a organizat astăzi, tragerea la sorți pentru stabilirea celor două noi semifinale care, ulterior, determină finala din care va promova a șasea echipă în această vară din Liga 3 în Liga 2. CSC Ghiroda va juca, în deplasare, pe terenul celor de la CS Dinamo București, echipă depășită în barajul final de CS Afumați, în dublă manșă.
Prim-divizionara a anunțat, astăzi, semnarea unei înțelegeri cu fundașul Cornel Râpă. Jucătorul în vârstă de 34 de ani se alătură lotului roș-alb după ce a petrecut ultimii șase ani în campionatul polonez.
Echipa naţională de minifotbal a României a învins aseară, la Sarajevo, scor 4-1, naţionala Bosniei, în sferturile Campionatului European de minifotbal 2024, şi s-a calificat în semifinale.
Deținătoarea Cupei României a ajuns la al optulea transfer al verii. La 24 de ore după anunțarea împrumutului lui Roger Junio de la Universitatea Cluj, Corvinul a semnat o înțelegere pe un an și cu Sergiu Buș, ultima dată la Poli Iași, în Superligă.
Atleta legitimată la CSM Deva face parte din delegația României la Campionatele Europene de atletism ce se desfășoară de mâine până pe 12 iunie la Roma, în Italia. Ea va intra în competiție chiar în ziua inaugurală, în proba de triplusalt.
Selecţionerul naţionalei României, Edward Iordănescu, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că în ultimele zile a încercat să intensifice nivelul pregătirii jucătorilor în perspectiva participării la EURO 2024 şi s-a resimţit oboseala la partida de pregătire cu Bulgaria, încheiată cu 0-0.
Timișoreanca Anca Todoni s-a calificat în sferturile turneului „WTA 125” de la Bari (Italia), fază a competiției în care ar putea da peste Jaqueline Cristian.
Brazilianul Roger Junio va evolua la Corvinul, sub formă de împrumut. Divizionara secundă și "U" Cluj, clubul de care aparține fotbalistul în vârstă de 28 de ani au căzut de acord pentru cedarea acestuia la Hunedoara.
Având în vedere că din sezonul ce urmează Liga a doua va cuprinde 22 de competitoare la start, perdantele a patru din cele cinci baraje de promovare se vor mai lupta, în următoarea perioadă pentru un ultim loc ce duce în cel de-al doilea eșalon, iar CSC Ghiroda este una dintre ele.
FC Bihor a câștigat manșa-retur a barajului de promovare în Liga a doua. A fost 3-0, astăzi, pe arena "Iuliu Bodola", în fața celor de la CSC Ghiroda. Timișenii au evoluat din minutul zece în inferioritate numerică.
Naţionala Româniie de minifotbal s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Campionatului European, trecând în optimi de Georgia, scor 3-0.
Handbaliștii juniori II de la SCM Politehnica Timișoara s-au calificat în semifinalele Campionatului Național. Ei au învins, ieri, în ultima etapă din grupele turneului final de la Timișoara echipa Liceului Liviu Rebreanu Turda, cu 30-29 (16-16).
UTA a pus capăt vacanței de vară cu multe incertitudini la nivel de lot. Pe arena „ICRTI”, Mircea Rednic a trimis nu mai puțin de 35 de jucători, dar foarte probabil mai mult de jumătate nu vor urca în avionul spre Slovenia, țara în care își va desfășura cantonamentul de vară.
Clubul hunedorean a anunțat, astăzi, prin intermediul unui interviu cu directorul sportiv Anton Heleșteanu că va evolua în primele tururi preliminare ale UEFA Europa League pe stadionul "Municipal" din Sibiu, nu pe "Sepsi Arena", cum anunțase inițial.
Jaqueline Cristian și timişoreanca Anca Todoni s-au calificat în optimile turneului „WTA 125” de la Bari, în timp ce Cristina Dinu a părăsit competiția din Italia în runda inaugurală.
Novak Djokovic a anunțat în cursul zilei de marți că se va retrage de la Roland Garros, din cauza unor probleme medicale la genunchi. Novak Djokovic a reușit luni o calificare spectaculoasă în sferturi la Roland Garros, după ce l-a învins în cinci seturi pe argentinianul Francisco Cerundolo, scor 6-1, 5-7, 3-6, 7-5, 6-3, însă uzura și problemele medicale și-au spus cuvântul.
Rugbistul Dorin Lazăr, de la SCM Timișoara, a abandonat activitatea competițională. În vârstă de 34 de ani și proaspăt tătic, Lazăr se oprește după ce a cucerit 11 trofee în tricoul Timișoarei, dintre care cinci titluri de campion. El se află neîntrerupt la echipa de pe Bega din 2010.
Mircea Rednic a semnat prelungirea contractului cu „Bătrâna Doamnă” până în anul 2026. Anunţul a fost făcut de clubul arădean prin intermediul unui scurt videoclip în care tehnicianul primeşte un tricou cu 2026 scris pe spate.
27 de fotbaliști au fost prezenți ieri la trialul organizat de UTA, acțiune ce continuă astăzi, la aceste ore. Potrivit unor informații neoficiale, mâine, la reunirea lotul vor fi prezenți cei doi jucători împrumutați la CSC Dumbrăvița, Fabiano Cibi și Răzvan Ristin, dar și Ionuț Anișorac, care a jucat sezonul trecut la Chindia Târgoviște.
Doi jucători de la CSM Oradea se află în lotul lărgit al echipei naționale de de polo pe apă a României la polo pe apă. Tricolorii s-au reunit și au demarat pregătirile în vederea participării la Jocurile Olimpice de vară de la Paris.
Selecţionerul Edward Iordănescu, a afirmat într-o conferinţă de presă, că la EURO 2024 echipa naţională de fotbal a României trebuie să compenseze lipsa experienţei internaţionale, comparativ cu Ucraina, Slovacia şi Belgia, cu energie şi cu un suflet mare.
Primul meci oficial al noului sezon, duelul dintre campioana FCSB şi deţinătoarea Cupei, Corvinul, se va disputa pe 4 iulie, nu pe 6 cum era stabilit iniţial. Decizia a fost luată, astăzi, în cadrul Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.
Campioana en-titre United Galaţi a profitat de avantajul propriului teren şi a câştigat primul meci al finalei cu CFR Timişoara. Gălăţenii s-au impus cu 5-2, după ce la un moment dat aveau 4-0 pe tabelă.
Dinamo s-a salvat de la retogradarea directă. A câștigat partida cu UTA, 2-0, și a beneficiat de jocul rezultatelor. „Câinii” merg la barajul pentru menținere/retrogradare, adversara urmând a fi FK Csikszereda.
Naţionala României a ratat calificarea la Campionatul Mondial de handbal masculin din 2025, după ce a fost învinsă de echipa Cehiei, cu scorul de 29-20 (15-9), duminică, la Brno, în manşa secundă a barajului pentru turneul final.
CSM Oradea a cedat, la scor, prima întâlnire a finalei LNBM cu U BT Cluj-Napoca. Ardelenii s-au impus, în sala proprie, 95-64, după un meci pe care l-au condus de la început până la sfârşit.
Irina Begu își continuă parcursul excelent de la Roma, sportiva noastră calificându-se în optimile turneului „WTA 1000” după ce a surclasat-o pe Elise Mertens (favorită 27).
CSM Oradea a cucerit medaliile de bronz în Superliga Națională de polo pe apă – ediția 2023/24. Roș-albaștrii au învins Rapid București cu scorul general de 3-0 în finala mică a campionatului național al României.
CSM Oradea se duelează cu U-BT Cluj-Napoca pentru a treia oară în finala Ligii Naționale de baschet masculin. Acest lucru s-a întâmplat şi în ediţia precedentă de campionat, deosebirea constând în faptul că finala din acest sezon demarează la BT Arena din Cluj-Napoca. În urmă cu un an, Oradea Arena a fost locul în care s-a dat primul angajament al unei serii desfășurate pe sistemul cel mai bun din șapte meciuri.
Concentraţi sută la sută pe finala Cupei României, hunedorenii au abordat deplasarea de la Mioveni cu o echipă formată, eminamente, din juniori Under 19 şi 17 din cadrul clubului. Iar aceştia au fost la un pas de a pleca cu un punct din judeţul Argeş, diferenţă făcându-se în ultimele minute.