Poliția a demarat verificări aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
În 2024 se împlinesc 40 de ani de la întronizarea ÎPS Timotei Seviciu în demnitatea de arhiereu al Aradului.
Meteorologii anunță o duminică răcoroasă și noroasă în Banat și Crișana, cu ploi doar la munte.
Manifestare de excepție și de înalt nivel academic. Interviu cu inițiatorul evenimentului.
Castelul va găzdui şi reuniuni cu caracter ştiinţific, în condiţiile în care de numele fostului său proprietar se leagă primele descoperiri de fosile ale dinozaurilor pitici din Ţara Haţegului.
Poliția Sibiu a precizat că viteza înregistrată de radar era peste dublul limitei maxime premise.
Finalul de săptămână vine cu vreme rece în zona de vest a țării și este posibil să mai plouă.
Antologia cuprinde integrala textelor create special pentru compozițiile celebrului grup timișorean de Doru Eugen Iosif, Ștefan Dandu și Marian Odangiu.
Doi bărbaţi care erau escortaţi de poliţişti la Tribunalul Arad, pentru prelungirea arestului preventiv, au reuşit să fugă.
Pompierii arădeni au împrejmuit locul pentru ca niciun elev sau cadru didactic să nu mai treacă pe acolo până nu se verifică dacă mai există pericol.
Peste 40 de meşteri populari din diferite zone ale ţării expun la Timișoara produse autentice realizate manual.
Meteorologii anunță o zi ploioasă în zona de vest a țării, unde vântul va sufla cu putere.
Măsura intră în vigoare din 7 octombrie și este necesară pentru lucrările de amenajare a unei trecerii la nivel cu linia de tramvai.
Timișorenii și turiștii pot afla detalii despre industria textilă a Timișoarei, în cadrul unei expoziții inedite.
“Ștafeta Veteranilor” cuprinde trei trasee, fiecare fiind identificat una din culorile drapelului național, iar punctul de întâlnire este orașul Carei.
În premieră sunt expuse podoabe de aur vechi de 6.000 de ani, descoperite la Pecica.
Aceasta este cea de-a şaptea plângere penală depusă anul acesta de primar pentru lucrări neautorizate în clădiri istorice.
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara organizează la final de săptămână Ziua Minorităților și Ruga Timișoarei.
Ploile revin în aproape toată țara, în vreme ce județele din zona de vest se vor afla sub incidența unui Cod galben de vânt.
Producția de brânză vegetală din caju a început în 2018, la Timișoara, inițial la scară redusă.
Meteorologii anunță din nou zile ploioase în vestul țării, unde vremea rămâne totuși caldă.
Pe 2 octombrie se împlinesc 422 de ani de la moartea lui Stroe Buzescu.
De la 1 octombrie, telecabina funcționează după orarul de iarnă, între orele 9.00 și 17.00.
În urma accidentului, traficul s-a derulat doar pe banda de urgență.
Societatea de termoficare pregăteşte şi probele la cald ale instalaţiilor de încălzire din Timișoara, în contextul scăderii temperaturilor.
Este primul eveniment dintr-un proces participativ menit să promoveze conservarea durabilă a acestui monument cu o istorie de peste 120 de ani.
Zilele Județului se desfășoară în perioada 4 – 6 octombrie, anunță administrația arădeană.
Ploile revin în zona de vest a țării dar și temperaturile încep să crească, anunță meteorologii.
Iranul a promis că va riposta în urma atacurilor care au ucis conducerea la vârf a aliaţilor săi din Hezbollah în Liban.
Călătorie muzicală inedită, cinci destinații, patru artiști renumiți. Interviuri cu protagoniștii turneului.
Evenimentele German Fest se vor desfășura în Piața Sfântul Gheorghe și în zonele Libertății și Unirii.
Până la instalarea noii administrații, conducerea va fi asigurată de secretarul primăriei.
Spectacolul are loc în Sala Mare a TNTm, de la ora 19.00. Următoarea reprezentație este programată pe 31 octombrie.
Mamografia reprezintă principala metodă de screening pentru depistarea timpurie a cancerului de sân.
Incidentul s-a produs pe o stradă din oraș, în timp ce copilul ajuta două persoane să comande o mașină prin telefon.
În medie, Cetatea Deva este vizitată de 170.000 de turişti pe an.
Ziua internaţională a cafelei este sărbătorită, în fiecare an, pe 1 octombrie, de Organizaţia Internaţională a Cafelei şi de asociațiile din acest sector din lume.
Timișorenii vor putea să admire expoziții multimedia aduse în premieră, printre care „Van Gogh”, „Constelații Interioare” – o incursiune în mitologie și proiecția pentru copii „Lumea Subacvatică”.
Autobuzul preluase elevii de la Zărand pentru a-i duce la școală la Chișineu Criș.
Aeroportul Internațional “Traian Vuia” din Timișoara a atins deja 1 milion de pasageri în anul 2024.
Târgul Meșterilor Populari se desfășoară în perioada 4 – 6 octombrie la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara.
Temperaturile rămân scăzute în zona de vest a țării, însă de miercuri vremea începe să se încălzească treptat.
Amenzile totalizează aproximativ 500.000 de lei.
Ancheta ITM a fost demarată după ce o angajată a companiei s-a sinucis în urmă cu aproximativ o lună, la câteva ore după ce a plecat de la serviciu.
Muzeul din Timișoara a atribuit contractul de mutare a exponatelor unei firme specializate.
Din totalul şomerilor înregistraţi în judeţul Hunedoara, 35,1% primesc indemnizaţia de şomaj prevăzută de legislaţia în vigoare.
Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost desemnat Destinaţia Anului 2024 la categoria “Atracţii cultural-educative'” într-o competiţie organizată de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului împreună cu asociații de turism.
Programul de distribuire a produselor în școli urmează să înceapă de la 1 octombrie.