Astăzi, vremea va fi caldă. Cerul va fi mai mult noros ziua, când local va ploua. La peste 1700 m vor fi lapovițe și ninsori, iar cantitățile...
În contextul în care României îi este refuzată aderarea în spațiul Schengen de către guvernul austriac, și în timp ce Europa este...
Timișorenii sunt așteptați să petreacă trecerea în noul an în centrul Timișoarei, la concertele organizate în Piața Libertății și în...
La Timișoara au început pregătirile pentru evenimentele organizate în Bastionul Maria Theresia din Timișoara pentru marca începutul anului...
Baschetul feminin timișorean a obținut cea mai importantă performanță din istorie în urmă cu mai mult de patru decenii. Universitatea...
Internatul Colegiului Tehnic “Henri Coandă” din Timișoara a fost reabilitat în urma investiții de aproape 10 milioane de lei. Internatul...
Trei autospeciale de stingere cu capacitatea de 4.000 de litri de apă au intrat în dotarea salvatorilor din vestul țării. Noile autospeciale vor...
Acordul semnat la Timișoara între Universitatea de Ştiinţe ale Vieţii, Casa Regală și un lanţ românesc de magazine îi va ajuta pe micii...
Extinderea clădirii în care funcționează Unitatea de Primire Urgențe de la Spitalul Județean Arad a fost finalizate Lucrările au fost...
Numărul poliţiştilor de frontieră din Timiș va fi suplimentat la verificarea documentelor în funcţie de trafic, de sărbătorile de...
Restricțiile între sensul giratoriu Ripensia – Podeanu și strada surorile Martir Caceu din Timișoara au fost ridicate astăzi, anunță...
Familia Regală petrece sărbătorile de iarnă la Castelul Săvârşin. Primii colindători veniți din Arad și Bihor au fost deja primiți la...
Societatea de termoficare Colterm din Timișoara a anunțat programul de funcționare a casieriilor în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel,...
Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde și a încălzirii pe câteva străzi din nordul Timișoarei. Potrivit societății Colterm,...
Astăzi, vremea se va menține caldă. Cerul va fi mai mult noros. În cursul zilei, local la deal și munte, iar noaptea, pe arii în extindere din...
Autorul accidentului de la Petroşani, în care un copil de 11 ani şi-a pierdut viaţa, iar cinci au fost răniţi în timp ce traversau strada pe o...
Foto: Familia Regala a Romaniei - Facebook Mai multe familii nevoiaşe din Săvârşin au fost vizitate, joi, de Majestatea Sa Margareta,...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță restricții de circulaţie pentru unele categorii de vehicule, în perioada...
Castelul Huniade rămâne o prezenţă dezolantă în centrul Timişoarei, iar clădirea a fost acum acoperită de un mesh care ascunde starea...
Circulația rutieră pe tronsonul bulevardul Cetății – strada Hașdeu – Calea Bogdăneștilor a fost deschisă. Anunțul a fost făcut de...
Valori ridicate de trafic s-au înregistrat în această după-amiază pe autostrada A1 Deva - Nădlac, la nodul rutier din localitatea Margina,...
Cinci spitale din Timiș au cumpărat în acest an echipamente medicale noi, în valoare totală de aproape 1,1 milioane de lei, cu bani alocaţi de...
Casieriile Aquatim din Timișoara și centrul de relații clienți de pe str. Enric Baader nr. 11 se închid la ora 13.00 în zilele 23 și 30...
Un copil de 11 ani, care a făcut parte dintre cei şase minori accidentaţi miercuri pe o trecere de pietoni din Petroşani, a murit la...
Societatea Colterm anunță că întrerupe astăzi furnizarea apei calde și a încălzirii în mai multe zone din Timișoara. Potrivit Colterm,...
Astăzi, vremea va fi caldă ziua. Cerul va deveni mai mult noros și îndeosebi spre seară și noaptea, când pe arii relativ extinse în Crișana...
Şase copii cu vârstele cuprinse între 11 şi 14 ani au fost accidentaţi grav pe o trecere de pietoni din municipiul Petroşani. Șoferul bănuit...
Foto: Agerpres O fabrică din Arad continuă tradiţia meşteşugarilor din insula italiană Murano de a crea bijuterii şi obiecte decorative...
Peste 300.000 de plante, 600 de arbori și 3.000 de arbuști s-au plantat la Timișoara, în două luni. Printre altele, pentru a cheltui...
Consiliul Județean Timiș a semnat contractul cu fonduri europene prin PNRR ce vizează reabilitarea integrală a corpului administrativ și a...
Timișorenii care cumpără brazi în ghiveci și nu au unde să îi replanteze îi pot duce la Muzeul Satului Bănățean. Asociația pentru...
Peste 17.000 de petarde, dar şi alte materiale pirotehnice, au fost confiscate, în urma unor percheziții făcute azi în localitatea arădeană...
În anul în care Timișoara este Capitala Europeană a Culturii, numărul zborurilor de pe Aeroportul Internațional “Traian Vuia” se...
Colterm anunță că astăzi întrerupe furnizarea apei calde și a încălzirii pe mai multe străzi din Timișoara, pentru remedierea unei...
Astăzi, vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea și spre dimineață în nordul Crișanei, unde vor fi condiții să...
Foile de observație ale pacienților de la Spitalul Județean Timișoara nu vor mai fi scrise pe hârtie, ci vor fi întocmite electronic. Cel mai...
Toată lumea se grăbeşte la cumpărături, zilele acestea, ca urmare creşte şi agitaţia hoţilor de buzunare, avertizează Poliția...
Guvernul va elimina declarația pe propria răspundere pe care cetățenii care dețin mai multe locuri de consum erau obligați să o completeze...
10,5 miliarde de euro au intrat în România anul acesta din fonduri europene, a anunțat la Arad, ministrului Ministrul Investițiilor și...
300 de copii ucraineni, stabiliți la Timișoara, vor primi cadouri de sărbători, grație campaniei ”O masă de Crăciun” inițiate de...
Taxele și impozitele locale pentru anul 2023 rămân la același nivel ca și anul acesta, anunță Primăria Timișoara Proiectul de hotărâre de...
Primăria Timișoara a depus o cerere de finanţare prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru o noua maternitate, în zona Balta...
Sirenele au răsunat timp de trei minute pentru a marca ziua în care Timișoara devenea primul oraș liber de comunism din țară. De astăzi,...
Traseul Revoluției din Timișoara este singurul proiect de memorie istorică colectivă, al unui municipiu din România, nominalizat în Programul...
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a transmis printr-un mesaj publicat pe Facebook, că eliminarea declarației pe propria răspundere pentru...
„Bal la Savoy” de Paul Abraham, cel mai recent titlu din repertoriul Operei Naționale Române din Timișoara, se va juca miercuri, 21 decembrie...
Aeroportul Internațional “Traian Vuia” din Timișoara este în discuții cu o companie aeriană pentru introducerea unor legături directe...
Sirenele vor suna, astăzi, la ora 12,00, timp de trei minute, pentru a marca 33 de ani de când Timişoara devenea primul oraş liber de...