Instalația rememorează revolta studențească de la Universitatea Politehnica Timisoara din 30 octombrie 1956, când 4000 de studenți se...
Copiii și tatăl lor au fost preluați de poliţişti şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara
Noile contoare permit citirea indexului de la distanţă, astfel că beneficiarii nu mai trebuie să fie acasă în zilele în care erau programaţi pentru citire.
Măsura este necesară pentru remedierea unei defecțiuni tehnice apărute la rețeaua primară de termoficare.
Vineri și sâmbătă, vremea va fi frumoasă însă vântul va fi mai puternic în sudul regiunii.
Cei trei copii din localitatea Sântandrei, au fost dați în urmărire națională după ce tatăl lor a declarat că bona minorilor l-a anunţat că aceştia nu se mai află la domiciliu.
Chesonul de beton cu o lungime de 70 de metri, lățime de 28 de metri și înălțime de 9 metri, va fi împins pe sub calea ferată.
Angajații Primăriei Giroc au declanșat un protest spontan reclamând că nu mai pot să lucreze cu secretarul general al comunei, Carmina Mateia.
"Emilia Pérez” deschide Les Films de Cannes à Timișoara 2024 iar regizorul filmului, Jacques Audiard, va fi prezent într-o sesiune Q&A cu...
Noul regulament, care intră in vigoare din 21 octombrie, a fost aprobat de Consiliul Local la finele lunii septembrie.
Cei trei copii au dispărut luni-după amiază în satul Sântandrei, oraşul Simeria, și au fost dați în urmărire națională.
Producția “Clara” relatează realitatea copiilor lăsați în urmă de părinții plecați la muncă în străinătate.
Ciocolata Dubai, o tabletă supradimensionată cu umplutură de cataif, a devenit noua tendință pe rețelele de socializare.
Doina Lemny a fost curatoarea expoziției “Brâncuși: surse românești și perspective universale” de la Muzeul Național de Artă din Timișoara în anul Capitalei Culturale Europene.
Mierea produsă în Banatul Montan ajunge în țări precum Italia și Olanda, unde cumpărătorii favorizează calitatea.
Măsura este necesară pentru remedierea unei defecțiuni tehnice apărute la rețeaua primară de termoficare.
Meteorologii anunță o zi senină cu temperaturi ce pot urca până la 19 grade în vestul țării.
Pasarela pietonală este o construcţie cu aspect modern şi a fost primul pod construit în Arad după câteva decenii, la momentul inaugurării, în vara anului 2015.
Contractele cu firmele de deszăpezire au fost semnate la nivelul județului Timiș cât și pentru drumurile naționale și autostrăzile din vestul țării.
La ediția a XXV-a participă firme multinaționale dar și instituții sau companii de stat.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor urmează să analizeze cererea și să decidă asupra măsurilor ce vor fi luate.
Dosarele aprobate de municipalitate urmează să fie validare în Comisia Județeană de Fond Funciar.
Timișoara redevenit campioană națională de rugby după șase ani. În lotul echipei bănățene se găsește un jucător neo-zeelandez care anterior a cucerit alte patru campionate cu echipa de pe Bega, în 2013, 2015, 2017 și 2018.
Investiţia va permite locuitorilor din Valea Jiului să se deplaseze de la Câmpul lui Neag, din Uricani, până la Petrila. În plus, turiştii vor putea ajunge în Parcul Naţional Retezat şi la obiectivele turistice din zonă.
Trupul bărbatului a fost observat în zona Parcului Copiilor din Timișoara.
Numele lui Ștefan Muntenaș îl vom găsi adesea în preferințele iubitorilor de cântec din această parte a țării. Ne atrage atenția un...
Autoritățile locale estimează că pasarela pietonală va fi deschisă circulației în anul 2025.
Primăria primăria a preluat, anul trecut, în administrare Sinagoga din Fabric de la Comunitatea Evreilor din Timişoara
Potrivit primarului Dominic Fritz, noul regulament introduce posibilitatea autorizării de terase pe malul Begăi dar și pe ambarcațiuni.
Meteorologii anunță câteva zile cu vreme frumoasă la mijlocul lunii octombrie, fără ploi, dar cu ceață dimineața.
Cei trei fraţi, două fetiţe şi un băieţel, cu vârstele de 7, 9 şi 11 ani, au fost daţi în urmărire naţională.
Lucrările la noua bază sportivă au demarat la începutul lunii august din acest an.
La licitația pentru demolarea stadionului, lucrare estimată la cinci milioane de euro, s-au înscris 13 firme și asocieri.
Proiectul unui parc tematic se află pe ordinea de zi a ședinței de vineri a Consiliului Județean Timiș.
Oana Simion a câștigat în premieră titlul național la tenis de câmp. Sportiva care a intrat în concurs pentru clubul Sportsin Arad a trecut în finală de Bianca Bărbulescu (de la Florin Mergea Tennis Academy), cu 7-6 (4), 4-6, 6-1.
Cel mai mare eveniment de carieră din Banat, revine în această toamnă la Timişoara.
Cel mai apropiat spațiu de servicii de vama Nădlac 2 se află la 25 de kilometri, în zona localității Pecica.
Trei copii din judeţul Hunedoara au fost pierduţi de bonă care îi supraveghea la domiciliul din Sântandrei.
Măsura este necesară pentru remedierea unei defecțiuni apărute la rețeaua primară de termoficare.
Meteorologii anunță o zi cu vreme frumoasă și temperaturi mai ridicate în zona de vest a țării, însă sunt posibile ploi la munte.
Deși lucrările au fost realizate în proporție de 60%, totul a fost abandonat după ce firma care a câștigat licitația a intrat în faliment.
Expoziția ‘Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi” va fi deschisă din 16 noiembrie până în 28 februarie anul viitor.
Contribuabilii din Timișoara care înregistrează restanțe la plata impozitelor, pot scăpa de penalități dacă achită datoriile integral până în 25 noiembrie.
”Sunt în discuții să semnez o promisiune de vânzare-cumpărare pentru un apartament în curs de construire și aș vrea să știu cum să fac să mă protejez.”
Decizia de restricţionare a accesului turiştilor s-a luat la solicitarea constructorului pentru a fi prevenite eventualele incidente în timpul lucrărilor.
Incidentul s-a produs la numai 20 de metri de o trecere de pietoni aglomerată din centrul oraşului Chişineu-Criş.
Proiectul include opt cartiere ale Timișoarei și se va încheia în luna iulie 2025, precizează municipalitatea.
Miercuri, 16 octombrie, la emisiunea „Din suflet pentru tine” veți putea urmări selecțiuni de la prima ediție a Festivalului Național de...