Este egalitate la general, după primele două meciuri ale semifinalei Ligii Naționale de baschet feminin, dintre FCC UAV Arad și Sepsi Sfântu Gheorghe.
În Liga Națională de baschet masculin, în ultima etapă a sezonului regular, am avut derby în faza Top 10.
Consumul de energie din campus a devenit preocuparea mai multor studenți implicați într-un proiect fianțat cu fonduri norvegiene.
Justiția din România este în top 3 la nivelul Uniunii Europene, a declarat, la Timișoara, procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi.
Interesul cetățenilor față de dezbaterea proiectului de bugetare participativă, propus de Primăria Timișoara, a fost redus.
Suedia va adera, alături de Polonia, la Parchetul European până la sfârșitul acestui an, a anunțat la Timișoara, Laura Codruța Kovesi.
Noua bază sportivă de la Lugoj va fi predată administrației locale în această săptămână.
Angajații Muzeului Național al Banatului, Muzeului Național de Artă și Muzeului Satului Bănățean din Timișoara au fost, astăzi, în grevă japoneză.
UTA va afla abia marți dacă va mai putea găzdui meciuri cu spectatori în acest sezon al Superligii de fotbal.
În Uniunea Europeană nu există țări “curate”, iar faptul că România este mai coruptă decât alte țări din Occident este doar un mit, spune Laura Codruța Kovesi.
Etapa a 2-a din play-out-ul Ligii a II-a propune ultimul duel între formații din vestul țării din acest sezon.
Analizele de laborator au confirmat suspiciunea de infectare cu norovirus la Colegiul Național “C. D. Loga” din Timișoara.
Administrația județului Timiș caută în continuare surse de finanțare pentru valorificarea Castelului Huniade.
Universitățile din Timișoara își prezintă oferta educațională la un târg la care sunt așteptați mii de elevi din vestul țării.
Jucătoarea bihoreană de tenis Irina Bara s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Bogota (Columbia). Ea a întrecut-o pe brazilianca Laura Pigossi, cu 3-6, 7-6, 6-4.
Cunoaștem prima semifinală în actuala ediție a Cupei României la fotbal: Corvinul Hunedoara - FC Voluntari.
„Leii” întâlnesc Dinamo București, sâmbătă, 6 aprilie, la ora 13.30, la stadionul Arcul de Triumf.
Doi elevi din judeţul Hunedoara au reuşit performanţa de a fi acceptaţi la Universitatea Harvard din Statele Unite.
În primul meci al semifinalei Superligii de polo pe apă, CSM Oradea a pierdut în deplasare la Dinamo, scor 10-8.
Noua clădire a Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului a fost dată în folosință la Timișoara.
Consumatorii care locuiesc în zona Lipovei din Timișoara rămân astăzi fără apă caldă la robinete.
Consumatorii care locuiesc în zona Pieței Spitalului din Arad rămân astăzi fără apă rece la robinete.
Vremea rămâne caldă, în zona de vest a țării, unde cerul se va acoperi de nori și sunt posibile în continuare ploi locale.
Toți consilierii din Serviciul de Probațiune din Arad s-au aflat, astăzi, în grevă japoneză.
Se pregătesc noi proteste în sectorul sanitar, iar la Timișoara se adună semnături pentru declanșarea grevei de avertisment.
Greva angajaţilor de la Poştă Română s-a încheiat astăzi, imediat după ce noul contract colectiv de muncă a fost înregistrat la ITM.
Cursurile de la Colegiul “Loga” din Timișoara se vor desfășura în sistem online în zilele de joi și vineri.
Partidele din Alianța Dreapta Unită nu s-au înțeles, după prima rundă de negocieri.
Numărul elevilor și al profesorilor de la Colegiul “Loga” care sau prezentat la Urgențe cu simptome de intoxicare a crescut astăzi.
Cel mai așteptat meci al sezonului de primăvară din Liga a IV-a Timiș a dus la schimbarea liderului.
Cupa României la fotbal în sală a fost câștigată, pentru al doilea an la rând, de CSM Deva.
Prim-divizionara de fotbal UTA joacă în deschiderea etapei a 3-a din play-out-ul Superligii.
Baschetbalistele de la FCC UAV Arad sunt la o victorie distanță de calificarea în finala Ligii Naționale. Aceasta poate veni mâine, în meciul 2 al semifinalei cu Sepsi Sfântu Gheorghe.
Copiii și profesorii de la Colegiul Național Loga din Timișoara, internați cu suspiciune de intoxicare, sunt în stare stabilă.
Cursurile de la Colegiul Loga din Timișoara au fost suspendate, astăzi, după ce mai mulți elevi au ajuns la spital cu dureri abdominale și vărsături.
Societatea de Transport Public face noi angajări pe perioadă nedeterminată şi promite un salariu net de 5000 de lei, plus alte beneficii financiare.
Timişorenii beneficiari ai ajutoarelor pentru încălzire și ai suplimentului pentru energie pot ridica banii de la Direcţia de Asistenţă Socială a Timişoarei.
Succese în runda inaugurală pentru cele două jucătoare de tenis din vestul țării aflate pe tabloul principal al turneului de la Bogota (Columbia).
Universitatea Politehnica din Timișoara organizează un eveniment special, al cărui invitat va fi maestrul internațional de șah Garry Kasparov.
Meteorologii anunță că vremea se încălzește, din nou, în zona de vest a țării, unde va ploua local.
Surpriză de proporții în prima semifinală a Cupei României la fotbal: Corvinul Hunedoara a umilit a treia clasată din Superliga de fotbal, CFR Cluj.
CFR Timișoara s-a calificat în finala Cupei României la fotbal în sală, după ce a trecut în semifinale, astăzi, de Mausoleul Mărășești, scor 5-4.
Consumatorii care locuiesc în zona Blașcovici vor avea presiune redusă a apei reci, iar furnizarea apei calde poate fi perturbată.
Comuna timișeană Margina va avea două Puncte gastronomice pentru turiști.
Municipiul Arad urmează modelul unor orașe din Europa și amenajează pajiști urbane în zonele intens circulate.
Sindicaliștii din Poșta Arad nu sunt mulțumiți de propunerea de majorare salarială de la 1 iulie.
Salonul internațional de inventică INVENTCOR este organizat la Deva, în perioada 4 – 6 aprilie, de cunoscutul inventator Corneliu Birtok Băneasă.
O nouă campanie de plantare la perdeaua forestieră de lângă Timișoara este programată miercuri.