Echipa de fotbal în sală, Muncitorul Reșița, nu face deplasarea la Călărași, din cauza lotului insuficient. Reșițenii ar fi trebuit să...
Timişoara şi Aradul figurează cu câte un cartier în topul naţional al celor mai avantajoase zone din punct de vedere al liniştii. Conform...
Autorităţile din județul Hunedoara au decis închiderea unor porţiuni de pe mai multe drumuri pe care le administrează, începând din 15...
Festivalul SoNoRo – ediția a XII-a, cu tema „Hide&Seek”, ajunge la Timișoara în 7 și 8 noiembrie 2017. Anul acesta, organizatorii...
Locuitorii din Tileagd şi Săcuieni, judeţul Bihor, vor fi racordaţi la reţea de gaz. Consiliul Judeţean Bihor a obţinut autorizaţiile...
Promotorii turismului din județul Timiș intenționează să creeze o industrie de profil în jurul sanctuarului neolitic de la Parţa, vechi de...
Traficul pe autostrada Sibiu - Orăştie a fost reluat pe segmentul Sibiu - Sebeş. Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere a ridicat...
Luna noiembrie începe o cu o premieră în Timișoara unde, unul dintre cele mai puțin privilegiate spații din sudul orașului, devine galerie de...
Circulația rutieră pe două tronsoane ale DN 76 va fi restricționată până la mijlocul lunii noiembrie pentru desfășurarea lucrărilor la...
Suporterii UTA-ei s-au întâlnit aseară cu conducerea clubului. Fanii au cerut găsirea soluțiilor de ieșire din criză, în condițiile în care...
Trăim într-o lume în care valorile sunt tot mai relativizate. Ceea ce tradus aproximativ înseamnă că nu mai trăim...
Ovidiu Haţegan a fost delegat să arbitreze partida dintre FC Porto şi RB Leipzig, din Grupa G a Ligii Campionilor, informează FRF. AFP PHOTO...
Selecţionerul echipei naţionale a României, Cosmin Contra, va ocupa funcţia de vicepreşedinte în cadrul Comisiei Tehnice a Federaţiei Române...
Radio Timișoara își deschide porțile pentru vizitatori miercuri, 1 noiembrie, de Ziua Radio România. Dacă doriţi să vedeţi de unde și de...
Timişorenii care locuiesc în zona Timocului nu vor avea astăzi apă caldă şi căldură. Reprezentanţii Colterm anunţă că au detectat o...
Astăzi, vremea va fi frumoasă dar rece. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la munte, unde izolat este posibil să mai ningă slab. Vântul...
Orchestra de Cameră Radio celebrează Ziua Radioului miercuri, 1 noiembrie, printr-un concert-eveniment sub bagheta dirijorului Radu Popa. Cu...
Cel de-al doilea oraș ca mărime din județul Arad are și acum încălzire pe lemne. Peste 2.000 de locatari ai blocurilor din oraşul arădean...
Prim-divizionarele de baschet masculin din Timișoara, BC SCM și Timba, se întâlnesc în meci direct miercuri, de la 19,30. Partida va avea loc la...
FCC ICIM Arad rămâne fără victorie în Liga Națională de baschet feminin, după cinci etape și după ce a fost învinsă în această seară...
Campioana României la tenis de masă, ACS Dumbrăvița, are un start de sezon foarte bun, în ciuda faptului că a schimbat o parte a lotului cu...
Într-o viață de om, care a ajuns la 86 de ani, domnul Iosef Molnar din Buziaș a adunat tot felul de lucruri legate de istoria acestei stațiuni...
Un grav accident de circulație s-a produs în această după-amiază pe drumul care leagă localitățile Voiteg şi Jebel. În accident au fost...
”Sport Club Municipal Timișoara trebuie să se orienteze spre atragerea banilor privați într-o proporție mai mare decât până acum” a spus...
Mai multe localităţi din judeţul Arad sunt lipsite complet sau parţial de alimentare cu energie electrică. Vântul puternic a doborât mai...
Doi dintre salvatorii mineri care au participat la evacuarea victimelor exploziei din subteranul minei Uricani, au suferit o intoxicaţie cu gaze....
Pasagerii Wizz Air pot călători gratuit cu un bagaj mare de mână, cu dimensiuni maxime de 55x40x23cm şi o greutate maximă de 10kg, ca parte a...
Minerul dat dispărut în urma exploziei de la mina Uricani a fost găsit decedat. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul...
O explozie s-a produs, în această dimineaţă, în subteranul minei Uricani. Din primele informaţii obţinute de Inspectoratul Teritorial de...
Timișoreanul Flavius Cernescu, cunoscut pentru filmele realizate la mari înălțimi în țară, a produs o nouă înregistrare. Flavius şi soţia...
Mii de consumatori din judeţul Timiş au rămas ieri, fără curent electric, din cauza rafalelor de vânt de ieri după - amiază. Mai mulţi...
Știrile zilei de duminica asta au tratat, între altele, și o pană de curent în capitala țării ce a cauzat grave...
Nu dați foc vegetației uscate când bate vântul, este principalul avertisment dat de pompierii din Timiș. Deși este perioada în care se ard...
Timpul a fost dat înapoi cu mai mult de o oră în Buziaș. Ploile care se anunțau torențiale și vântul care amenința cu 90 de kilometri la...
Etapa a 8-a din Liga I de fotbal în sală a adus victorii la scor pentru două dintre vesticele care au evoluat ieri. La Deva, Autobergamo a reușit...
Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a devenit campion mondial de Formula 1 pentru al patra oară în cariera sa, duminică, după ce a...
Câteva mii de timișorenii au ajuns, în week-end, la Festivalului Vinului de la Timișoara. Pe de altă parte, locuitorii din zonele apropiate...
Firmele din judeţul Arad aduc muncitori din ţări afro-asiatice, pentru că nu mai găsesc forţă de muncă în regiune. Judeţul are o rată a...
Vremea va continua să fie rece, cu vânt puternic în zona de vest a țării. Cerul va fi mai mult noros. La munte va ninge viscolit pe arii...
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a câştigat turneul ITF de la Poitiers (Franţa), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari,...
Selecţionata de juniori a României a fost învinsă de Austria cu scorul de 1-0 (0-0), astăzi, la Mogoşoaia, în ultimul său meci din Grupa a...
Campioana României la tenis de masă a trecut în turul al treilea al ETTU Cup, după ce a câștigat turneul pe care l-a găzduit ieri și astăzi....
Comitetele pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele Arad, Caraş Severin, Hunedoara şi Timiş s-au reunit, astăzi, în contextul avertizării de...
Poliția Rutieră le recomandă şoferilor să amâne drumurile care nu sunt urgente. Solicitarea vine pe fondul fenomenelor meteorologice...
Județul Timiș se află până luni seara sub atenționare cod galben de vânt puternic și precipitații. În plus, meteorologii au emis o nouă...
Vântul va sufla cu putere în această după-amiază în zona de vest a țării, unde fenomenele meteorologice prognozate se vor...
Un nou cabinet medical şcolar a fost deschis la Reşiţa. Cabinetul funcţionează la Colegiul Naţional Diaconovici - Tietz şi deserveşte peste...
Jocul de verificare ce a ținut loc de etapă săptămânală pentru handbaliștii de la Politehnica Timișoara și Crvena Zvezda, a fost câștigat...