11 firme, interesate de Termocentrala Mintia
11 firme sunt interesate să cumpere Termocentrala Mintia din județul Hunedoara.
Articol de Radio Timișoara, 18 ianuarie 2022, 13:36 / actualizat: 18 ianuarie 2022, 19:37
Administatorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roșu, spune că este vorba atât de companii românești, cât și din străinătate, care și-au exprimat intenția de a achiziționa termocentrala oprită în urmă cu aproape un an și care furniza agent termic în Deva.
Cristian Roșu a precizat că indiferent de investitorul care va prelua Termocentrala Mintia, acesta va fi obligat să construiască un grup pe gaz de minim 800 de megawațiși să vândă, apoi, energie. În plus, trebuie să prezinte garanții financiare.
Amintim, licitația pentru vânzarea producătorului de energie este programată la finele lunii martie, prețul de pornire fiind stabilit la 61 de milioane de euro.