500.000 de euro, disponibili pentru finanţarea ONG-urilor aflate la început de drum
Organizațiile neguvernamentale mici sau aflate la început de drum au la dispoziție o jumătate de milion de euro pentru finanțarea activităților pe care le derulează.
Articol de Radio Timișoara, 20 februarie 2019, 07:00
Asociația Act For Tomorrow, în colaborare cu Kaufland România au lansat programul START ONG – primul și singurul program de finanțare dedicat ONG-urilor mici sau a celor aflate la început de drum. Anul acesta vor fi susţinute peste 100 de proiecte.
Cei interesați pot aplica începând din data de 1 martie, fiind eligibile ONG-urile cu venituri sub 50.000 euro, precum și cele înființate în 2019, dar și instituții publice din educație și cu rol social. Acestea pot obține finanțări de până la 10.000 de euro fiecare.
Detalii pot fi obținute pe pagina startong.ro.