Agenția pentru Protecția Mediului Timiș se pronunță în privința noii instalații de la Continental
Instalaţia de sprayere de la fabrica de anvelope Continental, pentru care primarul Nicolae Robu refuză să emită autorizaţie de construcţie, nu polueaza mediul înconjurător. Decizia aparţine Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timiş, care a emis un act în acest sens.
Articol de Radio Timișoara, 16 mai 2018, 15:48
Firma Continental doreste sa se extindă cu o staţie de pulverizare automată formată din nouă unităţi de sprayere.
Potrivit Mariei Păcuraru, reprezentantă a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timiş, reprezentanţii fabricii de cauciucuri s-au angajat să colecteze soluţia de pulverizare în recipiente speciale, fără a fi nimic evacuat în atmosferă.
Substanţele colectate în recipientele speciale ar urma să fie folosite ca deşeuri industriale, au mai precizat reprezentanţii Agenţiei de Mediu.