Carnea de miel vândută în Arad costă cu 10 lei mai mult decât anul trecut
Carnea de miel a început să fie vândută în pieţele din Arad chiar dacă mai sunt aproape trei săptămâni până la Paşte.
Articol de Radio Timișoara, 6 aprilie 2022, 07:00
Preţurile sunt mult mai mari decât în anii trecuţi, majoritatea comercianţilor cerând 45 de lei pe kilogramul de carcasă.
Cea mai ieftină carcasă de miel se găseşte în Piaţa Catedralei din Arad, respectiv 40 de lei, în timp în cea mai mare piaţă din municipiul Arad – Piaţa ‘Mihai Viteazul’ – se vinde cu 45 de lei.
Carnea de miel se vinde în pieţe în condiţiile în care la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad nu a fost depusă nicio solicitare de autorizare a unor abatoare temporare, pentru sacrificările de Paşte.
În 2021, în pieţele din Arad carcasa de miel se vindea cu 30 – 35 de lei kilogramul. În urmă cu cinci ani, preţul era cuprins între 22 şi 30 de lei.