Exercițiu de civilizație cu mazăre, testat de un legumicultor din Arad
Un producator local din județul Arad a încercat un exercitiu de civilizație.
Articol de Radio Timișoara, 21 mai 2024, 18:57
Legumicultorul arădean a pus la dispoziția clienților tarlaua cultivată cu mazăre și oricine dorește poate să adune pastaile dulci direct din câmp. După ce doritorii culeg mazărea vor lăsa într-o pusculita o sumă de bani.
“Ideea aceasta mi-a venit de vreo trei ani. A fost mai greu de aplicat, probabil n-am avut încredere în mine, n-am avut încredere în cetățeni, în oameni, și am zis că totuși în al treilea an trebuie să o aplic, Deocamdată este peste așteptări, mă refer din punct de vedere al civilizației și chiar răspunsul din partea oamenilor a fost foarte pozitiv”, spune fermierul Ioan Balint.
Initiativa i-a surprins plăcut pe oameni, mai ales pe cei care locuiesc la bloc și nu au grădini.
O parte din banii adunați de la clienți vor merge catre un cămin de îngrijire a bătranilor din Nădlac.
Foto: pixabay.com