Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Funcționarea Centrului de legume și fructe de la Tomnatic poate aduce în supermarketuri produse locale

Centrul de la Tomnatic este amplasat pe un teren de 11.500 metri pătrați, fiind o investiție de 24 de milioane de lei.

Funcționarea Centrului de legume și fructe de la Tomnatic poate aduce în supermarketuri produse locale

Articol de Radio Timișoara, 4 martie 2025, 12:00

Inaugurarea Centrului de legume și fructe de la Tomnatic va crește cantitatea de produse din județul Timiș în supermarketurile din orașul de pe Bega.

Centrul de Legume-Fructe de la Tomnatic, finanțat de Consiliul Județean Timiș, a fost finalizat, recepționat și întabulat.

Anul acesta va începe colectarea de fructe și legume proaspete de la producătorii locali, spune vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu.

“Acest proiect oferă sprijinul producătorilor locali de a avea un mecanism mult mai ușor de a-și comercializa produsele agricole. Să aducă un plus valoare produselor locale din zona respectivă, să putem să le regăsim pe rafturile supermarketurilor din Timișoara. Ar trebui să vorbim de toți producătorii din zona respectivă, și cei mici și cei mari, se oferă un sprijin încătre toți”, spune Alexandru Iovescu.

Administrarea noului centru

Avem un centru de legume-fructe. Ce facem cu el, sau, mai bine zis, cum îl administrăm în așa fel încât el să fie și eficient din punct de vedere economic? Alexandru Iovescu este de părere că prioritatea în administrarea centrului ar trebui să aibă producătorii locali, cu condiția însă ca ei să fie organizați.

Cred că prioritatea în administrare ar trebui să o aibă comunitatea locală, producătorii locali din zona respectivă, care se pot asocia într-o cooperativă, într-o asociație de producători și pot operaționaliza direct acest centru de legume în interesul lor propriu și în promovarea produselor locale din zona respectivă. Am avut, în ultima perioadă, și anumite discuții cu o cooperativă agricolă din zona respectivă, care a făcut și o vizită la centru. Urmează să mai avem discuții în perioada următoare cu producătorii locali din zona respectivă să găsim soluția cea mai bună”, adaudă Alexandru Iovescu.

Centrul de legume fructe se întinde pe o suprafață de 11.500 de metri pătrați și a costat Consiliul Județean Timiș 24 de milioane de lei.

Planuri pentru procesarea legumelor și fructelor

Centrul dispune de toate facilitățile de depozitare și sortare, având prevăzut și un spațiu pentru procesare, o activitate care în viitor ar putea face diferența între profit și pierdere, consideră vicepreședintele Alexandru Iovescu.

Există și facilități pe zona de frig, cât și echipamente de sortare și de ambalare și, cred eu, cel mai important, mai avem în incinta centrului spațiu disponibil și care cred că este o investiție pe care, nu neapărat acum să o ia Consiliul Județean în discuție, dar cei care vor operaționaliza, dacă va fi făcută de comunitate, de o asociație de producători, de o cooperativă, e important ca în zona respectivă să fie și o zonă de procesare a produselor care intră în centru, pentru că acum nu toate vor veni de calitatea cea mai bună. Poate sunt și produse agricole care sunt de calitate mai joasă și intră foarte bine pe zona de procesare. Lucrăm intens la toate subiectele ca să operaționizăm cât se poate de bine, de eficient și de repede acel centru, să vină în folosul comunității și să putem să găsim produsele locale din județul Timiș, pe rafturile din supermaketurile din Timișoara”, precizează Alexandru Iovescu.

Autoritățile județene speră ca în cel mai scurt timp să fie finalizat caietul de sarcini, urmând ca administratorul să fie stabilit în urma unei licitații. Cel mai probabil primele legume și fructe vor fi depozitate la Tomnatic de la toamnă.

ReporterRemus Nistoran

Un fermier din Bihor a înființat primul automat de cartofi din țară
Agricultură duminică, 19 ianuarie 2025, 17:27

Un fermier din Bihor a înființat primul automat de cartofi din țară

Un fermier din Bihor a înființat, în comuna Șinteu, primul automat de cartofi din România. Automatul de cartofi funcționează după modelul...

Un fermier din Bihor a înființat primul automat de cartofi din țară
Pita de Pecica și Salamul de Nădlac ajung la Săptămâna Verde de la Berlin
Agricultură miercuri, 15 ianuarie 2025, 20:24

Pita de Pecica și Salamul de Nădlac ajung la Săptămâna Verde de la Berlin

Pita de Pecica şi Salamul de Nădlac sunt prezentate la “Săptămâna Verde” de la Berlin. La cea de-a 89-a ediție a expoziției, Ministerul...

Pita de Pecica și Salamul de Nădlac ajung la Săptămâna Verde de la Berlin
Mierea din mană de brad, un sortiment rar în apicultura din România
Agricultură miercuri, 8 ianuarie 2025, 07:00

Mierea din mană de brad, un sortiment rar în apicultura din România

Majoritatea apicultorilor preferă să meargă la sigur, adică pe culesul clasic, așa că nu sunt mulți stupari care produc miere din mană de...

Mierea din mană de brad, un sortiment rar în apicultura din România
“Diminețile satului”, retrospectiva anului 2024
Agricultură sâmbătă, 4 ianuarie 2025, 16:07

“Diminețile satului”, retrospectiva anului 2024

În prima oră poposim la Combinatul agroindustrial Curtici pentru o primă întâlnire cu directorul general Dimitrie Muscă, apoi discutăm cu...

“Diminețile satului”, retrospectiva anului 2024
Agricultură joi, 12 decembrie 2024, 09:00

Reportaj | Sacrificarea porcului în preajma Ignatului, tradiții păstrate în Banat

La Pietroasa, în județul Timiș, nana Victoria Danieloni a tăiat în acest an nu unul, ci doi porci de câte 200 de kilograme fiecare. În familia...

Reportaj | Sacrificarea porcului în preajma Ignatului, tradiții păstrate în Banat
Agricultură marți, 10 decembrie 2024, 20:22

Aproape jumătate din suprafața arabilă din Timiș, însămânțată cu cereale

Aproximativ 230.000 de hectare de teren agricol au fost însămânțate cu cereale, în campania de toamnă, în județul Timiș. Terenurile au fost...

Aproape jumătate din suprafața arabilă din Timiș, însămânțată cu cereale
Agricultură marți, 10 decembrie 2024, 10:00

Alertă în Timiș după ce în județul Arad a reapărut pesta porcină africană la mistreți

Autorităţile din Timiș sunt în alertă după ce în județul Arad au fost confirmate mai multe cazuri de pestă porcină africană la mistreţi....

Alertă în Timiș după ce în județul Arad a reapărut pesta porcină africană la mistreți
Agricultură luni, 9 decembrie 2024, 18:31

Peste 14.300 de fermieri hunedoreni primesc fonduri de la APIA

Peste 14.300 de fermieri din judeţul Hunedoara vor beneficia de subvenţii de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. APIA...

Peste 14.300 de fermieri hunedoreni primesc fonduri de la APIA