REPORTAJ/ De două ori mai mulți legumicultori din Caraș-Severin s-au înscris în programul pentru tomate
Programul pentru tomate a demarat în tromba în județul Caraș-Severin. Anul acesta s-au înscris de două ori mai mulți legumicultori față de anul trecut.
Articol de Radio Timișoara, 29 martie 2019, 08:26
41 de legumicultori cărășeni s-au angajat să producă tomate românești până în luna mai, motivați de cei 3.000 de euro pe care îi vor primi prin intermediul programului guvernamental destinat cultivatorilor de tomate. Pentru unii dintre ei cultivarea tomatelor este o adevărată provocare ținând cont de specificul montan al județului Caraș-Severin, dar mai ales de nopțile reci, multe dintre ele cu temperaturi sub zero grade.
Este și cazul lui Petrică Blaj de la Rusca Teregova, localitate montană în care primăvara nu este încă o certitudine.
“Foarte dificilă vremea, cu nopțile foarte friguroase, cu minus 3 sau minus 4 grade la noi, ceea ce este foarte greu de a menține o căldură cu plus. Avem consumuri foarte mari cu lemnele, foarte costisitor”, spune Petrică Blaj.
Câțiva legumicultori s-au înscris în program încă de la demararea acestuia, pentru că cei 3.000 de euro sunt considerați bani buni pe care îi folosesc fie în producție fie în modernizare și extensie.
Alin Bona de la Jupa și-a propus să investească banii într-o centrală performantă pe care o va monta anul acesta.
“Cu această centrală, după calculul meu, undeva 3.000 – 3.300, 3.600, un pic forțat. Dar instalația așa e prevăzută pentru 3.600 de metri, suflă aer cald nu cu apă, cu niște aeroterme care ar încălzi mult mai ușor și ar fi un volum de apă mult mai mic de încălzit. Am un tocător de resturi de crengi și vreau să merg pe tocătură, nu pe lemn brut pentru că prețurile au crescut și nu există o centrală în care să bagi seara și să te duci dimineața”, spune Alin Bona.
Deși este încă devreme, sunt solarii în care roșiile sunt înflorite deja. De altfel, starea de vegetație este atent monitorizată de echipele Direcției Agricole Caraș-Severin. Directorul adjunct al instituției, ing. Pavel Nefir, este de părere că măsura a avut ca efect creșterea suprafețelor protejate cu legume, dar și a cantității de legume autohtone de pe piață.
“Față de anul trecut, când am avut 16 legumicultori înscriși în etapa întâi, iată, numărul lor a crescut semnificativ și sperăm că o să depășim 50 – 60 de cultivatori în total în acest an, față de 32 câți am avut anul trecut. Răsadurile arată bine, am avut posibilitatea să vedem chiar răsarui înflorite. Sunt sigur că fiecare din ei caută să pregătească culturile, să obțină o producție cât mai bună, atât din punct de vedere cantitativ, dar și sau mai ales calitativ”, spune Pavel Nefir.
Prin programul pentru tomate, Ministerul Agriculturii își propune să stimuleze producția de roșii românești în perioadele considerate deficitare de peste an, lunile mai, noiembrie și decembrie.
Ascultați reportajul realizat de Remus Nistoran: