Apeluri telefonice și mesaje mai ieftine către țările UE
Articol de Radio Timișoara, 14 mai 2019, 06:00
Articol de Radio Timișoara, 14 mai 2019, 06:00
Din 15 mai, apelurile telefonice și SMS-urile către alte ţări din UE vor fi mai ieftine.
Comisia Europeană a anunţat că pentru toate apelurile şi SMS-urile internaţionale efectuate în interiorul Uniunii se va aplica un nou tarif maxim.
Astfel, consumatorii care vor efectua un apel din ţara lor în altă ţară din UE vor plăti maximum 19 cenţi pe minut (+ TVA) şi 6 cenţi pe mesaj SMS (+ TVA).
Aceste noi plafoane tarifare pentru apelurile şi SMS-urile internaţionale efectuate în UE fac parte, împreună cu eliminarea tarifelor de roaming care a avut loc în iunie 2017, din procesul de revizuire la nivelul UE a normelor din domeniul telecomunicaţiilor.